Cea de-a treia varianta a tratatului fiscal al UE stipuleaza mai clar in ce conditii va fi tolerata incalcarea regulilor privind un buget echilibrat si elimina referirea la o integrare mai mare a pietei interne, informeaza Reuters, in urma consultarii documentului. EUobserver noteaza ca rolul Comisiei Europene a fost diminuat si ca prevederile tratatului nu mai trebuie obligatoriu stipulate de constitutiile statelor semnatare.​

Guvernele statelor membre au primit marti seara a treia varianta a tratatului fiscal, noteaza EUobserver. Noua forma a documentului pare sa anuleze o buna parte din modificarile anterioare.

Regula de aur privind un buget echilibrat nu mai trebuie trecuta, in mod obligatoriu, in constitutiile statelor semnatare, potrivit noului text. Prin urmare, in loc de introducerea regulii de aur in "prevederi nationale obligatorii de natura constitutionala sau echivalenta", noul text cere existenta unor "prevederi obligatorii si cu caracter permanent, preferabil constitutionale, a caror respectare sa fie garantata in toate procesele bugetare nationale".

Modificarea ar fi fost facuta la indicatiile unor tari care ar fi trebuit sa organizeze referendumuri pentru schimbarea constitutiei, cum era si cazul Romaniei, dar si al Irlandei, Danemarcei sau Finlandei.

Reuters remarca o detaliere in noua varianta a conditiilor in care se va tolera o deviere de la regulile bugetare: "Devierile temporare de la obiectivul pe termen mediu vor fi tolerate doar in cazurile unui eveniment neobisnuit, incontrolabil de catre partile contractante, cu un impact major asupra finantelor guvernului sau in perioade de puternica scadere economica in zona euro, in UE sau in statele membre semnatare".

Rolul CE, diminuat

Dupa ce a doua varianta acorda Comisiei Europene rolul de a da in judecata la Curtea Europeana de Justitie tarile care incalcau regulile tratatului (la insistentele Parlamentului European), documentul revine la formularea initiala in care statele membre puteau face acest lucru. Potrivit EUobserver, este rezultatul temerii Frantei ca CE devine prea puternica in acest caz. Acum atributiile Comisiei se limiteaza la a face un raport la cererea uneia dintre tarile semnatare.

"In cazul in care Comisia Europeana, dupa ce partea impricinata are oportunitatea de a-si prezenta observatiile, confirma incalcarea (n.r. prevederilor tratatului) in rapotul sau, chestiunea va fi adusa in fata Curtii de Justitie de catre partile semnatare", stipuleaza documentul in cea mai recenta varianta a sa. Iar decizia Curtii va fi obligatorie pentru tara reclamata.

Noul text nu mai vorbeste despre o integrare mai puternica a pietei unice si, in plus, stipuleaza intrarea in vigoare a noilor reguli la inceputul anului viitor. Numarul de tari semnatare necesar pentru ca tratatul sa intre in vigoare a fost si el redus, de la 15 la 12.

UPDATE: Noua varianta a tratatului poate fi consultata aici.