Prin decizia de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele Felicia Mihaies impotriva Romaniei si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei , Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat neincalcarea de catre Statul roman a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, informeaza site-ul Hotararicedo.ro. Potrivit sursei citate, solutia Curtii, extrem de importanta pentru instantele interne, este de natura sa puna capat controversei legate de respectarea drepturilor fundamentale ale omului in contextul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicarii Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

  • Reprezentantii USL anuntau, anul trecut, ca ii vor sprijini, prin acordarea de consultanta juridica gratuita, pe cetatenii care vor sa atace la CEDO legile austeritati

Potrivit site-ului hotararicedo.ro, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat interpretarile succesive ale Curtii Constitutionale, dar si pe acelea ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intr-un recurs in interesul legii, pronuntat insa intr-un aspect subsidiar, infirmand unele interpretari izolate ale instantelor judecatoresti competente sa solutioneze cauze privind conflictele de munca.

Prezentarea deciziei

Potrivit situatiei de fapt retinute de Curte, pe baza informatiilor prezentate de catre reclamanti, acestia sunt angajati in cadrul Primariei din Chisineu Cris, judetul Arad. Printr-o decizie din 21 iunie 2010, salariul reclamantilor a fost redus cu 25%, pentru o perioada de sase luni (3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), in temeiul Legii nr. 118/2010, reducere care le-a produs o pierdere salariala totala de 757 lei, respectiv de 3346 lei.

Invocand dispozitiile articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie, reclamantii s-au adresat instantelor judecatoresti, actiunile fiind respinse irevocabil prin decizia din 21 iunie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, care a mentinut solutiile de prima instanta ale Tribunalului Arad, apreciind ca masura are caracter temporar si exista o legatura de proportionalitate intre mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).

Reclamantii s-au adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului, invocand incalcarea articolului 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie.

Prin decizia de inadmisibilitate pronuntata, Curtea a reamintit ca dispozitiile Conventiei nu confera un drept de a primi un salariu intr-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen si altii c. Finlandei [M.C.], hotararea din 19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, si mutatis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, nr. 60669/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant sa invoce existenta unei "contestatii reale" sau a unei "plangeri credibile".

O creanta poate fi considerata drept o "valoare patrimoniala", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, numai atunci cand are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu atunci cand este confirmata de o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c. Slovaciei, hotararea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).

Revine statului, sa stabileasca, de o maniera discretionara, ce beneficii trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de beneficii prin modificari legislative corespunzatoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotararea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23).

Totusi, atunci cand o dispozitie legala este in vigoare si prevede plata anumitor beneficii, iar conditiile stipulate sunt respectate, autoritatile nu pot refuza in mod deliberat plata acestora atata timp cat dispozitiile legale raman in vigoare. In mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor sale, in ce priveste salariile, atunci cand a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca dreptul la o creanta suficient de bine determinata impotriva statului pentru a fi exigibila (cauza Muresanu c. Romaniei, hotararea din 15 iunie 2010, nr. 12821/05, par. 26).

  • Citeste integral despre sentinta CEDO in cauzele Felicia Mihaies impotriva Romaniei si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei pe site-ul hotararicedo.ro