Vasile Astarastoae a fost ales joi in functia de presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, pentru mandatul 2012 - 2016, se arata intr-un comunicat de presa al organizatiei, citat de Agerpres.

Vasile AstarastoaeFoto: Agerpres

Colegiul Medicilor din Romania si-a desemnat joi componenta Biroului Executiv pentru urmatorii patru ani.

Presedinte al Colegiului Medicilor din Romania a fost ales prof. dr. Vasile Astarastoae (Iasi), vicepresedinte al Departamentului Economico-Social a fost ales dr. Constantin Carstea (Brasov), vicepresedintele al Departamentului Jurisdictie Profesionala dr. Gheorghe Borcean (Caras Severin), vicepresedinte Profesional-Stiintific si Invatamant a fost ales dr. Calin Bumbulut (Satu Mare), iar secretar general al CMR dr. Viorel Radulescu (Olt).

"Sunt onorat de faptul ca in pofida unei campanii murdare, corpul medical nu s-a lasat manipulat si mi-a acordat votul de a-i reprezenta in continuare. Pentru mine este o mare responsabilitate de a nu-i dezamagi in luptele grele care vor urma si pentru cei care au dorit ca vocea Colegiului sa dispara, le transmit ca s-au inselat amarnic si asa cum in Cehia, Slovacia si Israel, medicii si-au impus punctul de vedere se va intampla si in Romania", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a stabilit luni ca Vasile Astarastoae se afla in stare de incompatibilitate deoarece exercita simultan mai multe functii: rector al Universitatii de Medicina si Farmacie 'Gr. T. Popa' din Iasi, presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, presedinte al Colegiului Medicilor din Iasi, director al Institutului de Medicina Legala Iasi, presedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul CNSAS si membru in Comisia Superioara de Medicina.