Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca a venit timpul ca oamenii politici sa inchida dosarul revolutiei si acesta sa fie lasat cercetatorilor, el afirmand, pe de alta parte, ca s-a ajuns la o "penibilitate iestita din comun" in care toate orasele sunt facute "martir", noteaza Mediafax.

"A venit timpul sa inchidem dosarul revolutiei, sa intre cercetatorii, sa-l inchidem noi, oamenii politici, sa avem decenta sa-l lasam pe cercetatori sa intre in realitatile revolutiei, pentru ca noi vom fi partizani", a afirmat Traian Basescu la Radio Romania Actualitati.

El a spus ca in prezent toate orasele devin, prin legi, "martir", ceea ce este "o penibilitate iesita din comun".

Traian Basescu a subliniat ca el nu se pronunta asupra revolutiei, nu este partizan, nu a fost membru al FSN. El a mentionat ca a facut revolutia la Constanta, un oras mai linistit, dar ca oamenii politici trebuie sa se abtina sa comenteze acest moment istoric.

Basescu a adaugat ca istoricilor si cercetatorilor trebuie sa le fie puse la dispozitie documentele, actele, inclusiv cele aflate la Parchetul General, aratand ca niciun document al revolutiei nu este secret.