Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) au decis, miercuri, in unanimitate, ca Legea asistentei sociale este constitutionala, respingand o sesizare depusa de Uniunea Social Liberala, relateaza Agerpres.

Decizia este definitiva, general obligatorie si va fi publicata in Monitorul Oficial.

Legea asistentei sociale a fost adoptat pe 22 noiembrie de Camera Deputatilor, cu 168 de voturi pentru, cinci impotriva si nicio abtinere.

Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui proiect de act normativ iar dupa votul plenului, el urmeaza sa fie transmis presedintelui Traian Basescu spre promulgare.

Principalele elemente de noutate ale proiectului de lege se refera la corelarea sistemului national de asistenta sociala cu modelele existente in alte state ale UE, diminuarea si limitarea dependentei fata de ajutorul acordat de stat prin participarea activa a persoanei sau familiei la programul de interventii individualizat, construirea si acordarea beneficiilor de asistenta sociala serviciilor sociale intr-un pachet de masuri adecvate si complementare, simplificarea procedurilor administrative.

Pe 24 noiembrie, purtatorul de cuvant al departamentelor din PSD, Lia Olguta Vasilescu, anunta ca USL va ataca la CCR Legea asistentei sociale.

''Pe procedura pentru ca votul dat in Parlamentul Romaniei a fost si de aceasta data fraudulos - pe tabela a aparut prima oara cifra de 164 de voturi pentru, voturi insuficiente pentru adoptarea acestei legi dupa care, imediat, la cateva secunde, s-a modificat tabela si a aparut cifra de 168 de voturi pentru. Practic, este a nu stiu cata oara, nici nu mai putem contabiliza, cand se fura votul parlamentarilor la Camera Deputatilor si, evident, dna Roberta Anastase nu pateste nimic.(...) Degeaba am facut plangere la Parchet in cazul legii pensiilor cand nu s-a luat niciun fel de masura si chiar a primit dna Anastase neinceperea urmaririi penale'', declara senatorul PSD.

Ea sustinea ca noua lege isi propune o revizuire ''dramatica'' de servicii si beneficii sociale, propune gruparea celor 54 de prestatii sociale in doar noua ajutoare sociale si urmareste sa reduca cheltuielile cu asistenta sociala, cu 0,8% din PIB pana in 2013 ''in conditiile in care in Romania oricum aceste cheltuieli erau modeste - 2,8% din PIB fata de 5% cat este media europeana''.

''Initiatorul acestei legi a fost ministrul Lazaroiu, cel care a recunoscut cu nonsalanta intr-o emisiune de televiziune ca nu stie cati asistati sociali sunt in Romania, dar cu toate acestea a facut aceasta lege. Practic, taie ceva din nu se stie ce pentru ca domnia sa nu avea cunostinta asupra cifrelor reale a celor asistati sociali. Inca nu estimam impactul catastrofal asupra unei populatii saracite foarte mult, intr-o proportie de 48% dupa cum releva cifrele Eurostat, fata de 24% cat era gradul de saracie la sfarsitul anului 2004'', a punctat Lia Olguta Vasilescu.