Un proiect de recomandare privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen pe 25 martie 2012, iniţial doar cu frontierele aeriană şi maritimă, va fi discutat în cadrul Consiliului Justitie si Afaceri Interne din 14 decembrie, anunta Mediafax, citand televiziunea publică bulgară BNT. Potrivit proiectului de recomandare, frontierele terestre ale celor două state ar urma să fie incluse în Spaţiul Schengen intr-o a doua etapa, cel târziu la 31 iulie 2012.

BNT precizează că nu este clar dacă Olanda şi-a schimbat poziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, notând însă că includerea unui astfel de proiect pe agenda Consiliului JAI este "un semnal pozitiv".

La 14 noiembrie, Finlanda a anunţat, prin vocea ministrului Afacerilor Europene, Alexander Stubb, că este de acord cu o soluţie de compromis care să permită aderarea etapizată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Olanda a subliniat insa, cel mai recent la 24 noiembrie, că rămâne hotărâtă să ţină Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen până când cele două ţări vor prezenta dovezi privind progresele făcute în lupta împotriva corupţiei.