Bugetul Agentiei Nationale de Integritate pentru anul 2012 a primit aviz negativ din partea comisiilor juridice reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor. Parlamentarii UDMR si USL au votat impotriva adoptarii bugetului ANI. UDMR a depus un amendament prin care dorea diminuarea bugetului agentiei cu 29 milioane lei, bani propusi spre realocare pentru microfilmarea arhivelor nationale si pentru informatizarea alegerilor din 2012. Secretarul general al ANI sustine ca una din explicatiile respingerii proiectului de buget si al propunerilor de diminuare a sumelor alocate pentru functionarea institutiei este si faptul ca anul viitor urmeaza mai multe runde de alegeri. Vezi mai jos explicatia secretarului general al ANI, Horia Georgescu:
- “Stiti foarte bine ca la anul candidatii care vor participa in procesul electoral au obligatia depunerii declaratiilor de avere si de interese. Numarul declaratiilor de avere se tripleaza, deci noi avem nevoie de resurse financiare pentru a le procesa in timp real pentru ca, in primul rand, presa, stiti foarte bine, in fiecare an, "Unde sunt declaratiile?" - asta este prima situatie in care presa si alegatorii vor sa vada pe cine trimit in parlament sau in comunitatile locale reprezentative. Intr-adevar, sigur se doreste o minimizare a activitatii Agentiei Nationale de Integritate si este clar ca are legatura cu procesul electoral” - Horia Georgescu, declaratie TvrInfo.
- “Acelasi lucru se intampla si la Senat, unde domnul Frunda ne cheama in fata Comisiei de drepturile omului, impreuna cu domnul Voicu, pe langa lege, sa dezbata rapoartele de activitate ale ANI. Nu exista nici o prevedere legala care sa prevada dezbaterea si avizarea rapoartelor de activitate ale ANI in Senatul Romaniei. De aceea avem Consiliul National de Integritate si de aceea avem un raport de audit extern independent anual. Deci, iata ca se incalca legea in mod grosolan. Dansii se manifesta in acest fel din cauza faptului ca agentia chiar a devenit matura si isi face treaba cum trebuie”, a declarat Horia Georgescu la TVRInfo.
Vezi mai jos precizarile ANI transmise Senatului:
- Subliniem faptul ca nu exista nicio prevedere legala care sa reglementeze dezbaterea rapoartelor de activitate ale Agentiei Nationale de Integritate in cadrul comisiilor parlamentare si nici avizarea acestora de catre Parlament.
- Prin supunerea in dezbaterea comisiilor mentionate si „avizarea raportului de activitate al managementului Agentiei Nationale de Integritate pe anul 2010", este incalcata legislatia in materie in ce priveste competentele Consiliului National de Integritate, precum si prevederile art.111 alin.(1) din Constitutia Romaniei, republicata.
- Mentionam faptul ca hotararea Biroului permanent al Senatului Romaniei din luna mai 2011, prin care au fost dispuse masuri ce privesc activitatea Agentiei Nationale de Integritate, in sensul ca s-a aprobat „dezbaterea raportului de activitate al managementului Agentiei Nationale de Integritate pe anul 2010, in vederea avizarii acestuia si a stabilirii procedurii aplicabile", nu ne-a fost adusa la cunostinta, in conformitate cu prevederile art.36 din Hotararea nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului, cu modificarile si completarile ulterioare.
- Avand convingerea ca suprematia legii constituie fundamentul statului de drept din Romania, mentionam ca orice interferenta in activitatea Agentiei Nationale de Integritate, dincolo de prevederile legale in vigoare, va avea un impact negativ asupra activitatii Agentiei Nationale de Integritate, fiind de natura sa atraga consecinte negative din perspectiva respectarii angajamentelor Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, avand in vedere publicarea urmatorului raport intermediar privind reforma justitiei in Romania, in luna februarie 2012.



















Hai sa va zic ce experiente negative am avut cu acesta institutie in calitate de simplu cetatean:
- ANI nu a raspuns niciodata la cereri si refuza sa-mi ofere anumite declaratii de avere
- tot ANI a bagat in circuitul juridic o declaratie falsificata (nu de ei - cauta pe google "cazul cristina pelin" )
- iata cum se comporta Horia Georgescu intr-o audienta oficiala: daca incercam sa-i aduc la cunostinta anumite probleme legate de ANI, individul devenea isteric si incepea sa zbiere, batand cu pumnul in masa: "ANI nu e obligata sa va raspunda la cereri. [...] Nu ne intereseaza declaratiile de avere de pe siteuri. Daca aveti o problema, faceti plangere la Parchet. [..] Aveti mania persecutiei! Iesiti afara!"
Cand ANI nu va mai avea astfel de oameni, poate o sa merite si mai multi bani.
Iata inca un motiv de scadere a nr. de parlamentari la 300. ANI cu un buget mai mic va putea verifica averile dobandite de un numar mai mic de parlamentari.