Prefectul Capitalei, Mihai Atanasoae, a anuntat marti ca Politia si Jandarmeria vor sigila toate tarabele aflate in ilegalitate in complexul comercial Europa, intr-o actiune de amploare la care vor participa si alte institutii ale statului. Atanasoae a anuntat ca Inspectoratul de Stat in Constructii a descoperit ca exista o singura autorizatie de constructie in Complexul Europa si ca a notificat proprietarul terenurilor pentru demolarea tuturor tarabelor fara autorizatii. Atanasoae a estimat evaziunea fiscala din Complexul Europa la un milion de euro pe luna.

Perchezitii in complexul Europa (foto arhiva)Foto: AGERPRES

UPDATE 1: Actiunea autoritatilor vine cu doua zile inainte de inaugurarea Magazinului Universal Dragonul Rosu din apropierea Complexului Europa. Magazinul Universal Dragonul Rosu, detinut de Niro Group, este anuntata prin afise imense in tot Bucurestiul.

UPDATE 2: Prefectul Capitalei a declarat pentru HotNews.ro ca proprietarii terenurilor sunt firmele Niro Group (controlata de Nicolae Dumitru) si Euroutimex (actionar Nicu Gheara).

Declaratiile lui Mihai Atanasoae:

- In Complexul Europa nu exista case de marcat, nu exista acte de provenienta a marfii, se spala bani.

- Se comercializeaza produse in conditii neigienice, care pun in pericol sanatatea, potrivit Directiei Sanitar-Veterinare.

- Controalele demarate azi au ca scop stoparea fenomenului nelegal, stoparea activitatilor ilicite.

- Este o operatiune a sistemelor de control ale statului nu pentru punerea in legalitate - pentru ca nu s-a putut face asta pina acum, ci pentru stoparea activitatilor nelegale.

- Cei care desfasoara activitati nelegale nu vor mai putea face acest lucru.

- Nu exista decit o autorizatie de constructie legala in Complexul Europa. Cu exceptia unei singure autorizatii de constructii emisa in 2008, nici o alta cladire nu are autorizatie de constructie, nici macar provizorie, a constatat Inspectoratul de Stat in Constructii. Inspectoratul de Stat in Constructii a notificat proprietarii terenurilor pe care se afla Complexul comercial Europa sa procedeze la demolarea acestora.

- Toate controalele facute de-a lungul timpului nu s-au finalizat cu incetarea activitatii nelegale in Complexul comercial Europa si nici la punerea in legalitate a locatiei in care acest centru functioneaza. De aceea, seria de controale care demareaza astazi si care va continua pana la incetarea activitatilor nelegale isi propune sa duca la stoparea fenomenului nelegal, la stoparea activitatilor ilicite prin aplicarea de sigilii pe spatiile neautorizate, confiscarea marfii nelegale, urmand ca mesajul de forta si actiunea in forta sa fie date de politie si jandarmerie care, pe toata aceasta perioada, vor pazi sigiliile statului. Reamintesc ca ruperea de sigilii este infractiune, conform codului penal, si se pedepseste cu inchisoare de la o luna pana la un an.

- Este o actiune, pe de o partea, a institutiilor de control a statului, nu pentru punerea in legalitate a activitatii comerciale ci pentru stoparea activitatilor nelegale, si pe de alta parte, actiunea politiei si jandarmeriei de a pastra ordinea publica, sigiliile statului, cele doua actinuni neputand fi disjunse.

- Credem ca, in felul acesta, printr-o actiune repetata, permanenta in perioada urmatoare, cei care desfasoara activitati nelegale nu vor mai putea sa faca acest lucru si transmitem un mesaj cat se poate de clar comerciantilor din Complexul Europa, ca statul nu tolereaza incalcarea legii, activitatile nelegale trebuie sa inceteze, iar comerciantii care isi desfasoara activitatea in mod legal pot sa o faca in continuare in aceasta maniera. Acest lucru se va intampla incepand de astazi si in perioada urmatoare.

- Finalitatea pe care dorim sa o atingem: incetarea activitatilor ilegale din complexul Europa - evaziune fiscala, nerespectarea legislatiei muncii, nerespectarea unei sume mari de legi din aceasta tara.

Vom reveni cu amanunte