Presedintele Traian Basescu i-a transmis, luni, presedintelui Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, mai multe sesizari de neconstitutionalitate asupra unor acte normative ce i-au fost trimise spre promulgare, informeaza Administratia Prezidentiala.

Astfel, seful statului a transmis o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea si functionarea unitatilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare si a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti".

Presedintele a mai facut o sesizare de neconstitutionalitate si asupra Legii pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, precum si o alta sesizare asupra Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 79/2010pentru modificarea unor acte normative din domeniul cercetarii.

In motivarea sesizarilor, seful statului invoca faptul ca, nefiind supuse votului plenului Camerei Deputatilor, aceste acte normative au fost inaintate presedintelui Romaniei spre promulgare "cu incalcarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) din Constitutie, - intrucat reglementeaza relatii sociale din domeniul legii organice, iar pentru a fi adoptata aceasta (legea -n.r.) trebuia sa intruneasca votul majoritatii membrilor Camerei Deputatilor - si ale art. 77 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora numai legile adoptate dupa reexaminare pot fi promulgate de catre Presedintele Romaniei".