Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, incidentul s-a produs sambata dupa-amiaza, in jurul orei 16.00, la un bloc cu patru etaje de pe strada Dezrobirii din municipiul Constanta.
Un barbat al carui apartament se afla la etajul trei al blocului si este deja izolat termic, deranjat de faptul ca alpinistul, in timp ce placa fatada blocului, era nevoit sa treaca prin dreptul ferestrelor sale, l-a atentionat sa nu mai coboare pe coarda de sustinere prin dreptul locuintei sale pentru ca ii strica izolatia.
Locatarul, in varsta de 58 de ani, l-a avertizat pe alpinist ca ii va taia coarda daca nu se opreste si, cum acesta si-a continuat treaba, barbatul a pus in aplicare amenintarea.
Astfel, alpinistul a cazut de la etajul trei, fiind transportat in stare grava la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta.
Alpinistul a fost diagnosticat cu o fractura de glezna, iar medicii incearca sa stabileasca daca are si leziuni grave la coloana, deoarece acesta spune ca nu isi simte picioarele.
Cel care i-a taiat coarda de sustinere este in prezent audiat de politisti, fiind cercetat pentru vatamare corporala grava, dar, in functie de concluziile medicilor si in urma declaratiilor martorilor, incadrarea ar putea fi schimbata de procurul de caz in tentativa de omor.



















O singura generatie normala, la nivel economic vestic, in democratie si fara complexe de inferioritate, ar fi suficienta pentru a instaura increderea romanilor in ei insisi si in viitor. Deocamdata ne urmaresc inca fantomele trecutului comunist, prejudecatile acestor 50 de ani de izolare fata de lumea civilizata si spectrul ingrijorator al crizelor globale.
Nu sint de acord cu romanii incruntati dar ii inteleg. Se zice ca Dumnezeu nu le face viata usoara celor pe care ii iubeste.
Cred ca comunismu pe care l-am avut din 90 incoace ne-a schimbat. Comunismul liberalilor si al psd-istilor. Asta pentru ca acum cuvintul comunismul e doar un sinonim al hotiei si nu mai are nici o legatura ce ceea ce acest cuvint a insemnat inainte de 90.
Deci intr-adevar comunismul lui Basescu, lui Iliescu, al liberalilor, etc ... ala e de vina.
Ceea ve era inainte de 90 si care nu mai poate fi numit comunism, dat fiind noul inteles al acestui cuvint, aceea ne facea ospitalieri.
Istoria va trebui scrisa, dar asta e posibil numai dupa ce se scrie un nou dictionar explicativ pus la zi, si cind o sa avem cuvinte cu un inteles clar.
Deocamdata singurul cuvint cu sens clar e "vot negativ pe forum" comunistilor capitalisti (adica hotilor).
Cazul e fata prezinta intr-adevar romanul. Dar romanul nu e asa pentru ca e lovit de soarta, ci pentru ca e badaran si prost-crescut.
Apropo, sa inteleg ca, pentru a avea viata usoara nu trebuie sa te iubeasca Dumnezeu?
Acum pe bune, lasa motivatiile astea de doi bani (si 3 popi).
Sa vedem realitatea: romanii sunt intr-un procent foarte ridicat bolnavi. PSIHIC! Peste media europeana.
Sa fiu sincer eu am banuit din '90 cand 80% din romani au votat cu Ilici. Asta a fost si este ATEU! Pe Ilici l-o fi iubind Dumnezeul tau?
Sigur ca nu esti obligat sa speri, pentru ca te indeamna cineva. Dar nu era cazul sa devii ofensiv intr-o tara libera, in care poti crede in orice religie, inclusiv in ateism, dupa constiinta fiecaruia.
In ceea ce priveste ciudatul cu taiatul corzii, este plina lumea de tampiti (acum 15 ani taiau cablurile TV ale vecinilor), din pacate cam fiecare bloc are cate un ciudat din acesta, viitoare vedeta la stirile TV.
Aceste generalizari nu arata decat limitarea puterii tale de judecata.
asa ca,nu ar trebui sa avem motive de suparare si sa fim mereu cu capsa pusa,intru-
cat,OFICIAL NE MERGE BINE!! (VORBA ACELUI CANTEC)
Ma refer la lipsa celor 7 ani de acasa, consumul excesiv de filme de duzina in dauna cartilor, abundenta de emisiuni de divertisment.
De fapt, natia romana e, per ansamblu, destul de vesela; atita doar ca veselia s-a mutat in spatele camerelor de luat vederi.
Daca ar veni un extraterestru in Romania ar avea impresia ca sintem un popor bolnav (la fiecare colt de strada e o farmacie), foarte bogat (pe fiecare strada sint 2-3 sedii de banci) si foarte veseli si norocosi (la televizor sint zeci de emisiuni de divertisment la care poti sa cistigi in prostie).
Rusine ...Uneori mie foarte jena de aceste fapte eroice ale noastre
Dar avem ceva in comuna: in cazultau si eu ii injur pe americani.
Tentativa de omor, cu siguranta!!!
Asa ca daruieste cit mai des surisul tau tuturor romanilor, chiar si celor care "nu vor sa evolueze ca oameni".
trebuie vazute toate fatetele situatiei, dar ceea ce primim de la "stiristi" cauta intotdeauna senzationalul: ala a murit, ala a facut, ala a dres, fara a prezenta situatia in ansamblu.
nu vreau sa il scuz pe batran, e adult si va suporta consecintele actiunii lui..
cum il pretuiesti pe semenul tau? s-auzim.
Observ deseori cu tristete cat de vibranta devine fauna in jurul unui subiect negativ , aproape ca l-ar astepta . Si evident curge scarba impotriva proprii societati romanesti . NICIODATA impotriva propriei persoane . Noi suntem superiori,nu facem parte din populatie .
Infantil si ignorant sunt eu pentru ca fac parte din populatie ? NU ! voi sunteti superiorilor !
Wake up pple !
Nu ne intereseaza defel parerile sau problemele semenilor nostri. Daca batranul l-a rugat sa nu-i strice izolatia, de ce nu a facut cel mai mic gest de intelegere fata de problema omului? Sunt sigur ca l-a ignorat, l-a trecut la categoria fraieri si si-a continuat treaba intr-un dispret suveran fata de problema/necazul/durerea celuilalt.
S-ar parea ca nu doar izolatia era problema(care nu era cum ai spus tu), ci si aparatul de aer conditionat al pensionarului pe care alpinistii se sprijineau.
REPET: nu aprob ceea ce a facut pensionarul, insa informatiile de la fata locului spun ca omul i-a atentionat de 2-3 ori pe alpinisti iar acestia l-au injurat si batjocorit.
In plus, echipa de alpinisti nu avea un coordonator de lucrare cu care sa se discute, la care sa se faca reclamatie, etc, si, in plus, nici nu au pregatit lucrarea prin discutii preliminare cu locatarii, discutii care sa ii faca pe acestia din urma sa inteleaga ce se intampla, care vor fi urmarile si cum se vor remedia ele.
Nimeni nu tine cont de nimic! Parca am fi o societate de autisti.
Alpinistul, cu toate ca in mod evident ii strica omului izolatia cand se catara sau cobora, a fost surd la dorinta pensionarului de a schimba traseul, l-a durut in cot, l-a tratat de sus, ca pe un paria, iar pensionarul, la randul sau, a actionat tot arbitrar, ca si cum nu ar exista autoritate si autoritati in tara asta (chiar asa, exista asa ceva in RO?).
impartiti uniform sa fie cel putin unul per bloc
2. daca parchetul nu-l acuza pe individul ce a taiat coarda de tentativa de omor, atunci aleluia...
Romania dormi in pace, altii vegheaza deja ptr a-ti aprinde lumanarea de parastas.
PS - Ma taram in maini pana la individul care mi-a taiat coarda si ...si nu stiu ce-i faceam, dar...
Cateodata imi vine sa cred ca legea "ochi ptr ochi si dinte ptr dinte este cea mai corecta; altfel, toti martafoii, supermenii, musculosii, inderlopii si borfasii se cred Dumnezei...
Cristosii vostri...
Cui nu-i convine sa se mte singur la casa, iar daca e cam certa cu societatea, se poate muta la garsoniera cu usa in tavan, ca oricum nu-l plange nimeni !
Daca-i intra in balcon, din partea mea era liber sa-l transeze. Altfel, e un mos criminal, nun de dus la puskarie!
Nu prea functioneaza la bloc decat prin interiorul apartamentului.
Mosul merita sa intre la tentativa de omor.
P.S. Data viitoare cand traversezi printr-un loc nepermis, poate inchid ochii si te lovesc: ma grabesc teribil!
Gandeste-te ca podeaua ta e tavanul altcuiva. cine e proprietar pe ea?
pai hai sa vedem care-i treaba cu dreptul la proprietate:
- daca nu este o situatie in care sa fi amenintat, pui frumos mana pe telefon si suni la politie. nu et apuci sa dai tu un cap. ca daca faci asta, intri la tentativa de omor.
- blocul ala are un spatiu comun, si trebuie vazut foarte clar pana unde se intinde spatiul ala comun. Partea exterioara, dupa stiinta mea, este SI proprietate comuna ( de aia, cel putin teoretic, nu poate sa-si puna orice tilica ce vrea muschiul lui pe ea, ca nu e doar proprietatea lui).
cam asta zice orice orice om sanatos la cap de dreptul la proprietate invocat de matale. Care prorietate, fata de o viata de om, este fix zero.
2. nu vad de ce esti asa de mandru ca esti roman. eu nu sunt, dar nici nu mi-e rusine. e ca si cum as fi mandru ca am 177cm. nu vad niciun motiv sa fiu mandru pentru o chestie care a venit de la nastere sau genetic
3. taierea corzii este tentativa de omor si trebuie tratata ca atare.
4. chiar daca ii strica de tot izolatia (ceea ce nu este cazul) tot nu se justifica reactia de a incerca sa-l omoare pe tanarul alpinist.
5. proprietatea nu a fost incalcata. nu sunt jurist dar daca ai casa la strada si cineva se leaga la siret sprijinit de zidul casei tale il omori? poti pretinde ca ti-a calcat proprietatea?
nu glumesc
Podeaua ta e tavanul celui de dedesubt, ai ziduri comune cu vecinii in lateral, chiar si zidurile interioare sunt structuri care sustin uneori rezistenta blocului.
Zidurile exterioare sint in acelasi timp fatada pentru cladirea in care tu ai drept de proprietate. In consecinta apartin intregului bloc.
Buna dimineata! La varsta ta esti varza privind drepturile de proprietate si logica in general.
Problema e că, indiferent care a fost cauza pentru care locatarul a tăiat coarda şi câtă dreptate o fi avut, nimeni, repet, NIMENI nu are dreptul să-şi facă de unul singur dreptate. Fapta e, din punctul meu de vedere, de om care ştiu ce înseamnă lucrul la înălţime, tentativă clară de omor.
Omul asta nu reprezinta un pericol public
ROMANI, MACAR O ZI PE SAPTAMANA REFUZATI SA MAI DESCHIDETI TELEVIZORUL SI JUCATI O TABLA, UN REMI, CARTI, SARBA, HORA ... CE VRETI VOI CU FAMILIA, PRIETENI SI VETI VEDEA CA LUCRURILE SE VOR SCHIMBA.
Daca va uitati la stirile de dimineata iti vine sa-ti pui streangul de gat nu sa incepi o zi noua plin de optimism.
Pornesc de la faptul ca bătrânul și-a izolat numai propriul apartament. Dacă primăria a permis asa ceva, deși are personal cu atribuții de control rezulta ca statul prin organele sale abilitate nu-și face treaba.
2. Acel alpinist utilitar, având în vedere practica anterioară, probabil lucra tot fără autorizație de construire, și probabil a și făcut vreo două greșeli, sprijinindu-se de izolația bătrânului (toată lumea știe că polistirenul se deteriorează ușor), sau fixându-și prinderile în zonă; bătrânul nu a fost de acord cu asta, l-a atenționat și nefiind băgat în seamă a fost destul de nebun să-și facă singur dreptate. Știind că în instanta nu are nici o șansă să câștige (ar fi costat prea mult avocatul și ar fi murit pana la finalizarea procesului), să nu spun și că, nu ar fi băgat în seamă cu asemena lucruri minore. Dar pentru el care și-a dat pensia pe patru luni să-și facă izolația nu sunt minore.
3. Și mai departe, tot din cauză ca nu funcționează justiția, probabil va fi condamnat cu suspendare sau va fi grațiat de președinte pentru că "e bătrân și bolnav" și nu poate suporta detenția.
"Art. 11. - (1) Se pot executa fara autorizatie de construire urmatoarele lucrari care nu modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al constructiilor:
...............................................................................................................................
h) reparatii si inlocuiri la finisaje interioare si exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea -, lucrari de reabilitare energetica a anvelopei si acoperisului, daca nu se schimba sistemul constructiv al acestuia - terasa/sarpanta -, la trotuare, la ziduri de sprijin si la scari de acces, fara modificarea calitatii si a aspectului elementelor constructive;".
Astept!
Om nebun in orice caz!!!! Si cu intentii criminale pe deasupra ...