Judecatoarea Birsan: Sotul meu a sesizat Consiliul Europei, a incunostiintat CEDO si a notificat MAE ca perchezitia DNA n-a tinut seama de imunitatea sa
"Sotul meu are imunitate ca persoana", a mai spus judecatoarea Birsan, intrebata fiind de ce sotul sau ar avea imunitate la domiciliul din tara si nu doar la Strasbourg, unde reprezinta Romania ca judecator. "Ce va pot spune este ca la acelasi dosar sunt atasate in copie si dovezile care atesta imunitatea in calitatea mea de sotie ma bucur de aceleasi imunitati", afirma judecatorarea de la Inalta Curte.
Pe de alta parte, reglementarile in vigoare par sa o contrazica. Potrivit art. 51 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, judecătorii beneficiază, pe durata exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.
Potrivit articolului 40, "Consiliul Europei, reprezentantii membrilor si Secretariatul se bucura, pe teritoriul membrilor, de imunitatile si privilegiile necesare exercitarii functiilor lor. In virtutea acestor imunitati, reprezentantii în Adunarea Consultativa nu pot fi, în special, nici arestati si nici urmariti pe teritoriul tuturor membrilor pentru opiniile sau voturile exprimate în cursul dezbaterilor adunarii, comitetelor sau comisiilor". Nici din aceste reglementari si din actele aditionale nu reiese ca sotiile judecatorilor ar beneficia de vreo imunitate.
Procurorii DNA au efectuat joi, 6 octombrie, perchezitii la domiciliile a doi judecatori de la ICCJ, Gabriela Victoria Birsan si Iuliana Pusoiu, suspectati de aranjarea unor procese. Perchezitiile au fost realizate dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii a incuviintat acest lucru. Judecatoarea Birsan a fost chemata la DNA, insa a refuzat sa faca declaratii in dosar, prevalandu-se de dreptul la tacere. Intrebata de HotNews.ro cum comenteaza acuzatiile formulate de procurorii DNA, daca a efectuat vizite la Paris pe banii unui om de afaceri si daca il cunoaste pe Gabriel Chiriac, judecatoarea a refuzat sa faca declaratii, precizand doar ca intentioneaza sa tina o conferinta de presa "daca nu voi fi retinuta".
Procurorii anticoruptie au anuntat luni, 10 octombrie, ca au inceput urmarirea penala fata de Gabriela Victoria Barsan (presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie) si de Iuliana Pusoiu, judecator la ICCJ in cadrul aceleiasi sectii, ambele fiind acuzate de trafic de influenta. In acelasi dosar sunt urmariti penal avocata Claudia Gherbovan Silinescu si omul de afaceri Gabriel Chiriac, ambii pentru cumparare de influenta, informeaza DNA, intr-un comunicat.
Potrivit rezolutiei de incepere a urmaririi penale, in perioada mai 2010 - mai 2011, cele doua judecatoare ar fi primit, in mod repetat, de la Claudia Gherbovan Silinescu si Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentand bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion si plata cazarii pentru diferite deplasari in strainatate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant si asigurarea folosintei gratuite a unui apartament situat in Paris - Franta. Foloasele respective au fost primite in schimbul facilitarii solutionarii favorabile a unor dosare aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Cadourile ar fi fost transmise prin avocata Claudia Gherbovan- Silinescu, aparatoarea lui Chiriac in procesele de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Silinescu este prietena si fosta colega de instanta cu judecatoarele Barsan si Pusoiu. Traficul de influenta in favoarea lui Chiriac ar fi fost exercitat pe o perioada indelungata.

Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
MAI face lumină în privința cărții electronice de identitate: Ce date va conține CIP-ul, cum va fi folosită semnătura electronică și ce opțiuni au românii care nu-și doresc acest act
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic
Impreuna sunteti o adevarata pacoste pentru Romania..
Ce haita de hiene, pe forum.
Prezumtia de nevinovatie aruncata la gunoi, doar pentru ca asa ii place scuipatorului de seminte dambovitean.
Sa stii, in mod pertinent, calitatea sotului impricinatei si sa nu comunici actul de procedura, fie si numai in numele bunelor practici judiciare....asta inseaman sa fii un procuror....ori DIRJIJAT ori INCOMPETENT.
Nu fac parte din nicio gasca, sunt plecat din tara de 15 ani, dar imi sta in gat neprofesionalismul procurorului.
Imi sta in gat si setea prosteasca de sange a romanului obisnuit: ce paradox, se lasa supt de sange de decenii in sir de lichele si sar la gatul unor oameni (prezumati) nevinovati mai ceva decat niste hiene.
UN SFAT SINCER, celor ce vor sa auda: PLECATI DOMNILOR DIN ROMANIA CAT MAI PUTETI. Tara a ajus un balamuc plin de scursori.
Nu place dar acesta e adevarul.
2) Sistemul actual vazut in prisma formelor ''cameleonice'', este constituit din retele de influenta antagonice, ''metamorfozate/emanate'' din cele trei componente majore: nomenclatura, securitatea, informatori...Piramida sistemului/puterilor/influentelor, este stratificata in paturi distincte, fapt ce permite mentinerea controlului ''structurii primare'' asupra sistemului-stat, creind antagonisme, diviziune, utilizand principiul ''echilibrului precar'', structura este sustinuta/asezata pe patru ''piloni'', pe ''masa'' populatiei (sclavilor).
2a) Pilonul MAN (structurile armatei asezate in paliere distincte), cel mai stabil pilon, cu o compozitie compacta, asezat pe o structura ''geologica'' a masei sigura, resursa umana extrasa raspunde criteriilor de: docilitate!
2b) Pilonul MI-MJ (SRI, JUSTITIE, DGPI, SPP, servicii secrete, diplomatie, politie, jandarmerie, DNA, etc ), paznicii sistemului/tamponul/intermediarii, resursa umana este fidela structurilor.
2c) Pilonul POLITIC (10 000 de marionete), raspund criteriilor de: impostori, oportunisti, demagogi, vanitosi, escroci, hoti, etc., o proportie semificativa provenind din informatorii securitatii!
2d) Pilonul CRIMA ORGANIZATA-MAFIE/INTERLOPI (300 de clanuri ierarhizate controlind fiecare aprox 100 de grupuri, per total 30 000 de interlopi), ansamblu ce mentine ''masa'' in teroare, instrumentul de control al pilonului 02b)MI-MJ
3) Mass-media constituie un instrument controlat direct de catre ''structura primara'', cu care macina aspiratiile masei, efectele sunt nocive si asupra unor parti ale ''pilonilor''.
Care ar fi ''calcaiul lui AHILE'', al sistemului?
http://www.voceapoporului.com/dac/viewtopic.php?f=18&t=37
Ce tot zice UE in rapoartele pe justitie reprezinta tot incalcarea democratiei?
De ce sunt referiri doar la coruptie la nivel inalt la justitie si nu la incalcarea democratiei?
Cele trei puteri in stat :a) puterea executiva; b) puterea legislativa; c) puterea judecatoreasca, intr-o democratie, trebuie sa fie independente una de cealalta !!!
http://www.voceapoporului.com/dac/viewtopic.php?f=20&t=63
Judecatoarea a vorbit despre imunitatea domiciliului, nu a ei ca persoana.
Dar hienele nu sunt cunoscute in jungla pentru simtul masurii oir al detaliului.
Trebuie vazut si in statutul Curtii, la "privilegii si imunitati" cat de larga sau restransa e norma in acest sens. E intutitu personae sau sunt asiilati si membri familiei.
Imi pare rau ca sunt prea multi cu botul in snage si nu isi dau seama ca tot acest taraboi e in fapt o reciclare de cadre, pentru a avea justitia care trebuie in 2012. Totul, bineintles in numele celor mai inalte idealuri.
Este vinovat, nu este vinovat...nu conteaza, nu asteptam dovezi, o judecata....hai sa-l linsam!
Asa se facea "justitia" in anii 50, ani stalinisti.
Judecatorii nu sunt iubiti...de ce?
Si de catre cine? In primul rand de catre cei condamnati la puscarie....ei le-ar lua gatul judecatorilor lor.
Apoi cei prinsi si judecati pentru matrapazlacuri in afaceri si care au pierdut , astfel, averi....
Apoi...de catre Basescu, caruia i s-a opus, de multe ori, justitia....una din cele 4 puteri in stat.
Parlamentul a fost acaparat (prin metode "specifice" au fost mutati suficienti parlamentari in barca puterii).
Guvernul...este condus de Basescu.
Mai ramanea Justitia...o termina acum si pe asta.
Va avea, in sfarsit, totul.....ca Ceausescu !
Realitatea este ca o foarte mare parte din judecatori ar trebui sa infunde puscariile, se iau bani pt favorizarea deciziilor in instanta, clanuri de tigani si mafioti, corupti, rad linistiti in fata pt ca stiu ca nu vor fi condamnati.
. Prin diluarea responsabilitatii nu mai ai voie sa arati cu degetul, spui ca stai sa vedem in instanta, daca e vinovat. Cand il trimiti in instanta sau il anchetezi spui ca e dictatura, ca e basescu, cine de fapt foloseste metode staliniste, mon cher?
Ceea ce ma intereseaza cu adevarat este de unde ti se pare ca reiese ca as fi ?
Spune exact ce sustii ca nu spune. Neplacut.
Calitatea justitiei si a oamenilor care o reprezinta este, de departe, cel mai mare RAU din tara asta (desi nu singurul).
In plus, mi-e greu sa cred ca un profesor in drept extrem de respectat in Romania si in strainatate pentru profesionalism, ar sesiza Consiliul Europei si CEDO pentru nimic.
Sunt doua minti juridic-luminate care par a spune: " procedura nu a fost respectata".
Nu stiu de ce sunt atat de injurat pentru faptul ca indraznesc sa cred ca argumentatia lor e verosimila ????
Aaaaaa..... nu gandesc CUM TREBUIE ? Ce sa-i faci, de departe iti scapa poate unele detalii dar ai o privire de ansamblu mai obiectiva.
Pararea mea, e ca exista viciu de procedura si ca perchezitia nu a fot legal efectuata. Daca judecatoarea e sau nu corupta....in absenta unei hotarari judecatoriesti definitive si daca Steaua castiga campionatul....asta numai Gigi si scuipatorii de seminte damboviteni o pot spune "cu certititudine".
Iti dai seama cati bani au de recuperat: ministrii ? prim-ministrul ? si mai presus de toti presedintele ????
Caci tot la "mandate" sa ajunge, nu ?
Offff, incetati a mai judeca cu fierea.
...pur si simplu in mintea lor nu exista decat propria dreptate, chiar daca intregul sistem judecatoresc este o mizerei si o mafie incare interesul personal este pe primul loc.
Organe ale statului oricum. Urmarea o cunoastem: Iorga asasinat, Duca inainte, calinescu asasinat, pogroame, partid unic, dictatura.....O "feerie" ce mai.
Pentru asta pregatiti Romania, inconstientilor-cu cele-mai-bune-intentii-uneori.
Treziti-va naibii la realitate, faceti-va farama voastra de rol bine in societate, fara a va crede mucenicii natiei, indrituiti sa scapati tara de cine va comanda "agenturile interne".
simplul fapt ca madam judecatoarea se opune unei perchezitii arata mai clar decat era nevoie cu cine avem de-a face.
Insa a folosi imunitatea sotului pentru a bloca perchezitia...hm. Cam cusuta cu ata alba. Artificiu procedural pentru a bloca ancheta.
De ce nu vreti sa vedeti adevarul ? E o reglare de conturi politico-judiciara, in vederea alegerilor din 2012.
Scenariul e clasic: se intra cu "tunurile" peste tinta, doar pentru a o inlatura din pozitie. Putin contreaza aici actul de justitie in sine.
Trebuie inlaturata persoana repsectiva din functie si mai apoi o lasam in pace ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. uitam ca niste baieti buni ce suntem.
O sa vedeti ca dosarul se va incheia in coada de peste, dupa ce judecatoarea va fi binevoit sa "lase calea libera".
Argumentele utilizate de judecatoare, imunitatea si detaliile procedurale, indica mentalitate de cetatean vinovat, care lupta disperat, apeleaza la orice subterfugii juridice pentru a scapa. Un cetatean nevinovat ar fi criticat dovezile si argumentele procurorului. Dincolo de cuvinte, poate am fi crezut-o, daca simteam revolta sincera a unui cetatean nevinovat.
Tie iti sta in gat neprofesionalismul procurorului, mie imi sta in gat prostia sau ignoranta ta. Inteleg ca ai plecat ca nu mai suportai "scuipatori de seminte dambovitene" dar ce ai rezolvat ? IQ-ul nu se schimba cu tara, fraiere. Daca te nasti prost, ramai asa, in orice tara ti-ai cauta scaparea.
Sa stii ca s-ar putea aplica si "la tine", fara nicio problema. Cu o conditie: ca norma sa o prevada expres sau implicit.
Multumesc pentru injurii, inteligentul meu determinist (te nasti prost => ramai asa).
Romania: o tara in care discutia civilizata e de mult timp orfana. Care este cauza ? Brucan dixit: stupid people.
PS: nu sunt, chiar nu sunt mandra sa-l citez pe Brucan, dar adevarul trebuie recunoscut si (mai ales) acolo/ cand nu ne convine.
E inceputul izbavirii.
dupa cum zice alt spargator de seminte dambovitean (si eu sunt tot d'asta) mai sus, mandatul de perchezitie este emis ca urmare a unei decizii judecatoresti luata, intradevar, pe baza dovezilor prezentate de procuror si la solicitarea acestuia.
Spune-mi insa "luminate" nahir :-) de unde atata ura pentru atac la persoana ? ce aduce nou / util discutiei?
Sau pacatuiesti si tu din orgoliu ?
Spiritele incep sa se mai calmeze si tot mai multi realizeaza ca este vorba de un montaj politoco-mediatic premeditat, care nu are de-a face decat tangential cu persoana judecatoarei respective.
A ta cumpatare ce te tine pe linia de echilibru (sa facem 1_1 la orgolii) iti pune o singura intrebare: cand a dus URA (fata de ALTUL/ALTCEVA) la un rezultat maret ?
De ce o tot vehiculati si incurajati/sustineti/sprijiniti ? Cu ce va imbogateste. Ramai, pe pace...inclusiv cu arabii.....nahir :-)
Statul de drept presupune un comportament al celui care trebuie sa-l apere fara nici cea mai mica urma de suspiciune.
Nu lamentari si justificari penibile!
Iar daca ai trai in lumea civilizata, ai stii, ca asemenea "specimene" sunt imediat rejectate de cei din jurul lor.
Adevarul este ca ne-am saturat si noi "opinia publica", de asemenea "specimene".
Si de respingerea UE tocmai pentru asa ceva!
E cazul sa-ti insir si alte exemple gretoase de "madame" certate cu legile pe care trebuie sa le aplice?
Ca să înţelegem mai bine ! Dacă domnul Bârsan are testicule înseamnă că şi doamna Bârsan are testicule ???!!!
E drept ca nicio persoana nu e perfect logica/rationala, insa spunsele de mai sus par sa tina mai degraba de oligofrenie.
Ca sa ti-o spun pe sleau, asa cum merita un banatean, daca as fi reusit sa plec in URSS (ceea ce impune calatoria in timp) m-as fi dus si prin 1990 sa fac in asa fel incat Iliescu sa nu fi devenit presedinte. La fel si in 2004 pentru Basescu. Desi cred ca le puteam rezolva pe ambele in 1990, daca il impiedicam sa vanda flota. Ii taiam craca financiara...hă...hă...hă.
-nu sa fure , sa faca trafic de influnta, sa sfideze legile, sa scape hotii si criminalii...
voi sau aia care ii lasati in libertate dupa ce au comis delicte grave
Sper sa ajunga la puscarie, eventual impreuna cu o parte din cei pe care i-a bagat acolo.
Cat despre sotul ei nu stiu ce sa zic, dupa ce ca este ea terminata ca persoana/profesional/pensie etc. ii mai face si probleme barbatului.
Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul.
Ar trebui sa nu mai comentezi cu atata manie proletara daca nici macar nu ai habar despre ce este vorba
Stiu cazuri de firme carora fiscul le-a blocat conturile si executat sume pentru datorii indoielnice catre stat fara sa mai astepte judecata iar in contencios mergand pana la ICCJ statul a castigat pe vicii de procedura ale acuzarii.
Adica statul nu a avut dreptate si efectiv a furat sumele insa le-a pastrat mergand "la plezneala".
Ce chestie.. adica are dovezi, care atesta faptul ca daca barbat-su are imunitate, atunci si ea are imunitate!! Oare la asta s-o fi gandit "distinsa judecatoare" cand se ocupa cu aranjari de procese? Ca nimeni nu o sa se atinga de dansa, ca doar este.. imuna??? Logica de judecator corupt in Romania .. sunt trista
Banuiesc ca principiile de drept si aplicarea unei norme de drept sunt OZN-uri pt dvs.
Cu astfel de cozi de topor au reusit sa faca comunistii ceea ce au facut, din 47 incoace.
Sariti cu totii precum hienele fara sa aveti NICI CEL MAI MIC habar despre ce este vorba cu adevarat.
Aveau dreptate latinii: CIZMARE, nu mai sus de talpa ta.
Or, la noi, cizmarii...si matelotii sunt pusi in fruntea statului.
Avem ce meritam.
Din cate am inteles doamnele se plimbau prin Extremul Orient in schimbul trantirii unor dosare. Despre ce altceva e vorba?
La care principii de drept, si la care norme de drept va referiti??
Si cine nu respecta aceste norme si principii de drept?? Noi, acesti forumisti ( fara logica, in opinia dvs.) sau acesti oameni ca si judecatoarea cu pricina , care fac justitia in Romania! Acesti oameni care ar trebui sa fie un model de corectitudine, de integritate si autoritate morala, de discernamant, de simt al dreptatii, de impartialitate, de curaj in a-si asuma responsabilitatea profesiei pe care o au..
Poate ca nu stiu povestea in intregime, insa stiti ce m-a intristat cel mai mult?? Ca judecatoarea cu pricina este acum preocupata de cum sa beneficieze mai mult de avantajele postului ei. Si nu de a lamuri situatia, in cazul in care se crede curata ca lacrima.
Imi aduce aminte de judecatoarea beata turta, care conducea autoturismul prin... nu stiu ce oras, si care ameninta niste politisti care doar se straduiau sa-i verifice alcoolemia
Noi platim! Si nu putin.....
Lasam a o parte modalitatea (perchezitii pe timpul noptii nu s-au mai facut de pe vremea lui Ceausescu) dar au ridicat inclusiv un calculator al lui Barsan (care are imunitate).
Lasand gluma deoparte - imunitatea se refera strict la declaratii si activitati in cadrul CEDO.
Imunitatea NU ARE VOIE sa acopere incalcarea legilor unui stat!
Valabil pentru toata lumea - politicieni, magistrati, diplomati sau militari.
Asta-i metoda utilizata de securitate in vremea comunismului: imprastierea de zvonuri pro si contra, nu conteaza, cit mai multe zvonuri, pentru a semana neincrederea si deruta.
Judecatoarea ar putea fi implicata in multe cazuri de coruptie, unele de nivel inalt. Poate ca deja ameninta pe cine trebuie. Ea trebuie scapata cu orice de justitie. In curind va pleca in strainatate ca sa-si rezolve o problema grava de sanatate. Saraca!
Doar nu vrem deranj, tocmai acolo sus la capatul "tunelului", pai nu?
Ne trebuie urgent un TEPES!
Dar voi cine sunteti in tara asta, Dumnezei? Pe voi nu are nimeni voie sa va scuture sau sa va ia de maneca?
Numai protimea si pulimea are parte de legi aplicate corect, voi nu ?
- Oricat de gresita ar fi sentita data de ei, doar statul Roman platest ( adica noi ), ei nu.
- Pensia lor este calculata dupa venitul realizat in ultima luna lucrata si nu conform legii unitare a pensiilor, ca la tot romanul de rand.
Democaratia este pentru noi. Pentru ei Dumnezeirea.
Sunt destui judecatori atat la ICCJ cat si in teritoriu care au facut si fac matrapaslacuri, aranjamente, permutari prin deciziile pe care le dau.
Sunt platiti din banii nostrii si ei pot face ce vor pentru ca au imunitate; dupa care pentru prostiile lor urmeaza sa platim, culmea ... tot noi toti
si tot tupeu se cheama cand esti prinsa cu cadurile acasa si invoci imunitatea. imunitate ai pt opinii si voturile exprimate, nu pt cadouri.
adica cum, asta putea sa primeasca spaga la nesfarsit ca nimeni nu se putea lega de ea ca are imunitate?
du-te ba si te plimba ca ati distrus Romania asta. ati permis sa se incalce legea ca sa o incalcati si voi.
au gasit cadourile la tine acasa? in sec 2 trebuia sa iti dai demisia din judecatorie.
Huooooo lipitorilor !
vom trai si vom vedea, traiasca justitia !
Am o idee de afaceri care o să vă aducă multă prosperitate. Tot ce trebuie să faceţi este să adoptaţi câţi mai mulţi infractori, să le declaraţi domiciliul ca fiind acelaşi cu cel al soţului dvs. şi ei vor beneficia de imunitate. Cu siguranţă că aceşti infractori vă vor fi foarte recunoscători pentru serviciile oferite.
Şi un ultim sfat: cereţi mai mult pentru acest serviciu, nu o amărâtă de excursie la Paris.
Dar poate ca maria ta vrea sa ne spuna ca mita a fost luata si de onor sotul dumitale in cursul exercitarii mandatului la CEDO!?..
ce se infoaie mareaaaa judecatoare
sa caute si niscai nisip, sa'si bage capul ...
altfel, e jenant, mai ales cand e propria nevasta care'ti face tzara si cariera de rusine...
http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/html/162.htm
IPSI !
Ca sa-i platim "regeste" pe acesti spagari muncim cu totii pe branci! Dam mult mai putin la profesori, mult mai putin la bugetari, mult mai putin la medici....
Cica astia trebuie sa fie incoruptibili! Ei si???
Si se mai bucura si de inamovibilitate. De ce???
In cazuri de acest gen ar trebui pedepsiti imediat si exemplar!
Democratia presupune respectul legilor nu doar lacomie,nesimtire si tupeu!
inainte daca te prindea cu gainile in mana furate de la vecin, te lega de un protap in mijlocul satului si te biciuiau si apoi te alungau din sat
asa si cu madam judecator, biciuita ca in Iran si apoi expulzata...
in ceace o priveste pe doamna judecator a facut aceeasi gresala ca Adrian Severin, s-a facut de ras atat pe ea cat si pe sotul ei nu mai vorbes ca pune o pata pe imaginea tarii in lume
Sunt mii de tarani, de proprietari, de angajati, de victime ale agresiunilor, victime ale furturilor, victime ale inselatoriilor si ale excrocheriilor, care se judeca de ani de zile pentru a-si gasi dreptatea, dreptate pe care ei le-o refuza ignorand orice norme de drept si de bun simt.
Ei sunt cea mai nereformata clasa profesionala din Romania: judecatorii, procurorii, avocatii, juristii, notarii. Adica familia magistratilor care ar trebui sa imparta dreptatea in societate.
In topul sondajelor de opinie din Romania sunt plasati parlamentarii, urmati de judecatori. Trebuie sa admitem ca, de fapt, n-ar putea exista parlamentari corupti daca n-ar exista judecatori corupti. La fel, nici baroni locali, nici clanuri interlope, nici evazionisti fiscali, nici bisnitari si nici borfasi ordinari. Toata aceasta fauna exista si performeaza cu girul lor: al magistratilor Romaniei.
Dar cand ai o judecatoare beata la volan, declarata nevinovata, cand ai o judecatoare care achita un chinez care a transat un conational, cand ai o judecatoare care achita personaje ca si Vantu, Nastase, Voicu, etc., cand ai o judecatoare care protejeaza clanurile interlope de tigani si de camatari, cand ai o judecatoare care protejeaza infractorii si evazionistii, la ce mai putem spera?
Din fericire, in timp, comentatorii de acest tip au obosit, lasand locul 'publicului larg', comentariile devenind mai obiective si implicit defavorabile judecatoarei.
Pentru informatia ta... multe comentarii sunt date de IP'uri PDL... si chiar de la directia de informatia a unor servicii... asa ca... hai las-ma cu teoria ta conspirationista...
Totul se rezuma la intimidare,.. nu ii intereseaza de lege.. nu ii intereseaza de vinovatie sau nu.. judecatorii coreti trebuie inlaturati cu ori ce pret... iar altii corupti si deci santajabili pusi in loc... daca esti prea orb sa vezi asta .. iti meriti soarta!
Si mai am o intrebare: cum naiba reusesti sa identifici IP-urile PDL, ca eu nici pe al meu nu sant sigur ca se schimba la fiecare conectare. Asta cand postez de pe computer, ca atunci cand postez de pe telefon nici macar n-am IP.
Atat. Nu are imunitate la trafic de droguri, crima, coruptie....
Iar perchezitia domiciliului se poate face. Nu scrie nicunde ca nu se poate.
Ai inteles ma lubenita?
Ca este foarte mare coruptie la varf in justitie,... la domiciuliul judecatorului sau la domiciliul borfasului....
Adica: coruptia e la varf nu la domiciliu!
Poate raspunzi la intrebarea: de ce s-a ajuns aici?
"Samanii judecatori!"