80 de companii din 10 tari si-au prezentat joi, 21 septembrie, cele mai noi echipamente si tehnologii din domeniul militar la Romexpo, in cadrul editiei cu numarul VII a Expomil. Elbit Systems a adus in Romania un simulator de zbor pentru pregatirea pilotilor. Compania israeliana Rafael a prezentat mai multe tipuri de rachete defensive si sisteme high-tech de aparare. Iveco Defense Vehicle a adus la Bucuresti un autovehicul blindat despre care spune ca a trecut cu bine testarile in teren din Irak si Afganistan.

expomil 2011Foto: Hotnews

La a VII-a editie a Expozitiei Internationale pentru Echipament Militar - Expomil 2011 participa 80 de companii din Austria, Franta, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Romania si Statele Unite. Companii precum Elbit Systems, Eurocopter, Eurofighter, Rafael, Thales, UTI Defense & Security sau Iveco Defense si-au prezentat cele mai noi produse in domediul militar dar si cele mai inovatoare solutii pe care spera sa le vanda guvernelor interesate. Expozitia se desfasoara la Romexpo, iar organizatorii (Ministerul Apararii, Ministerul Economiei, SRI, Romexpo, Ministerul Afacerilor Externe) au anuntat ca expozitia va fi deschisa si publicului larg sambata, 24 septembrie, si duminica, 25 septembrie.

Elbit Systems a adus pentru Expomil un simulator de avion care poate fi utilizat in pregatirea pilotilor. Constantin Dudu Ionescu, fost ministru al Apararii, in prezent reprezentant al Elbit, a explicat ca simulatorul este unul dintre cele mai performante din lume si ca doua astfel de simulatoare au fost cumparate de SUA. ¬Este vorba de un simulator de pregatire initiala destinat pilotilor militari si nu numai. Are toate caracteristicile unui avion. De exemplu, cand esti in miscare simuleaza pana si diferentele de la dalele de pista. Un simulator de elicopter MI 17 este instalat in Kabul pentru antrenamentul fortelor aeriene afgane¬, a explicat Constantin Dudu Ionescu.

O prezenta notabila in cadrul expozitiei este si standul companiei israeliene Rafael, care este cunoscuta ca dezvoltator si producator de echipamente militare high-tech de aparare. Rafael a adus la Bucuresti patru tipuri de rachete defensive: Spider SR (sistem de aparare aeriana cu raza scurta), Iron Dome, Python 5 si Derby. De asemenea, Rafael a mai prezentat si familia de rachete Spike, rachete tactice de mare precizie care pot fi utilizate de infanterie dar pot fi si montate pe vehicule blindate sau elicoptere de atac. Producatorul israelian a prezentat in cadrul expozitiei si un lansator de rachete care poate fi operat de o singura persoane si care utilizeaza un sistem de ghidare prin fibra optica unic, dupa cum sustin reprezentantii companiei. Utilizand acest lansator, racheta poate fi ghidata in timp real catre tinta dorita.

Compania Iveco Defense Vehicle a adus la Expomil 2011 un autovehicul blindat care, potrivit reprezentantilor companiei, a fost testat in teatrele de razboi din Iraq, Libia si Afganistan. Settimio Di Marco, reprezentant al companiei, a explicat pentru HotNews.ro ca autovehiculul a fost conceput pe o structura modulara astfel incat sa ofere cat mai multa protectie pasagerilor. ¬Blindajul autovehiculului poate fi modificat in functie de necesitati si de ce misiuni urmeaza sa efectueze¬, a explicat Di Marco. Un aspect important in designul blindatului este faptul ca blindajul care acopera partea inferioara a fost conceput in forma de V, forma care ofera o protectie in plus in cazul in care o bomba este detonata sub masina. Settimio Di Marco a explicat pentru HotNews.ro ca Iveco ar dori sa vanda acest tip de autovehicul autoritatilor romane.

Unul dintre participantii la Expomil 2011 a explicat pentru HotNews.ro care este scopul unei astfel de expozitii si cum se incheie contractele in domeniul achizitiilor de tehnica militara. In primul rand, in foarte putine cazuri in cadrul unor astfel de expozitii sunt semnate contracte intre companii si guvern sau Ministerul Apararii. In principiu, la aceste expozitii companiile vin, isi expun produsele si arata ca sunt interesate sa furnizeze aceste produse statului respectiv. De asemenea, companiile stabilesc punctele de contact pentru eventuale negocieri ulterioare. ¬In general, cand vine vorba de un contract mare, discutiile se duc la nivel de presedinte si de guvern¬, a explicat unul din expozanti.

Pe langa companiile din strainatate sunt prezenti si producatorii autohtoni de tehnica militara si armament: Academia Tehnica Militara, Aerofina SA, Aerostar SA, Agentia de Cercetare Tehnica si Tehnologii Militare, CN Romarm, Fabrica de Arme Cugir SA, Fabrica de Pulberi Fagaras SA, IAR SA.

MApN a expusa la Expomil un deminator, un tanc, precum si noul Transportor Amfibiu Blindat SAUR 2, 8x8, care poate rula pe sosea cu 100 km/h si in apa cu maximum 10 km/h, produs de Uzina automecanica din Moreni. La standurile MAI au fost prezentate pistoale, arme usoare de interventie, echipament de protectie, echipament electronic, vehicule teleghidate pentru dezamorsarea bombelor, laboratoare mobile pentru identificarea substantelor interzise sau a celor toxice.