Guvernul aloca doua milioane de lei pentru programe destinate pastrarii identitatii etnice, lingvistice, culturale si religioase a comunitatilor romanesti din afara granitelor tarii potrivit unei hotarari publicate joi in Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Banii provin din fondul de rezerva aflat la dispozitia Guvernului si sunt transferati in bugetul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, din cadrul Executivului, conform hotararii adoptate pe data de 7 septembrie.

La reuniunea anuala a Diplomatiei, presedintele Traian Basescu a pus accentul pe importanta consolidarii politicii referitoare la comunitatile romanesti din afara granitelor tarii.

"Lucrurile se misca intr-o directie buna si, ce este imbucurator, nu am mai auzit in ultimele 12 luni acuzatii de la organizatiile romanilor din afara frontierelor ca nu li se raspunde, ca este dezinteres la ambasade, ca este dezinteres la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni. Nu, aceste mesaje nu le-am mai auzit in ultimele 12 luni si va felicit pentru asta, multumindu-i si domnului secretar de stat Tomac (Eugen Tomac - n.r.) pentru pragmatismul pe care il are in dezvoltarea activitatilor Departamentului. Deci, consolidare pentru politica legata de romanii din afara frontierelor. Si aici tin sa remarc aportul extrem de bun pe care l-a avut Institutul Cultural Roman, prin promovarea unor acte culturale care consolideaza prezenta romaneasca in afara frontierelor'", spunea Basescu.