​„Lumea trece printr-o transformare deosebit de importanta”. E suficient sa urmaresti evenimentele internationale pentru a constata ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, nu a exagerat cand a declarat asta. Pentru mai multa precizie, Isarescu ar fi putut adauga ca Europa este continentul deasupra caruia aceasta transformare apasa cel mai greu. Ceasul a inceput deja sa ticaie si evenimentele care urmeaza vor schimba radical felul in care ne raportam astazi la cel mai important moment din istoria postdecembrista a Romaniei: intrarea in Uniunea Europeana.

Vlad MixichFoto: Cristian Stefanescu, Deutsche Welle

Vestitorii acestor transformari au aparut deja. Niciodata, in ultimii 60 de ani, nu s-a mai vorbit atat de mult pe batranul continent despre Statele Unite ale Europei. Subiectul e vechi: in 1946, Churchill cerea la Zurich „ceva care va va uimi, un fel de State Unite ale Europei, bazate pe un parteneriat intre Franta si Germania”. Apoi, la inceputul anilor '50, a intrat in scena grupul de politicieni care a schimbat continentul: Konrad Adenauer, cancelarul RFG, Robert Schumann, ministrul de externe francez si Alcide de Gasperi, premierul Italiei. Toti catolici dedicati, toti batrani si mai presus de toate, desi avand trei cetatenii diferite, toti vorbitori nativi de germana. Pentru ei inima Europei era pe Rin, acolo unde se intalnesc granitele Frantei, Germaniei si Belgiei. Nu din idealism, ci dintr-un pragmatism bine aplicat, a aparut atunci Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, stramosul UE, o uniune vamala care nu tintea deloc spre federalismul european, ci spre stergerea ostilitatii franco-germane. Si le-a iesit de minune.

EUROPA ISI SCHIMBA ROTILE

De atunci, Uniunea Europeana a devenit un caz unic de organizatie internationala alcatuita din 27 de membri cu drepturi egale si interese nu intotdeauna convergente, dar care are multe dintre trasaturile unui stat unitar: legi, granite si moneda comune. Tocmai de aceea, Uniunea Europeana a ajuns sa semene cu un automobil care incearca sa circule pe roti de bicicleta. Era suficient un vant mai puternic pentru ca aceasta fragila masinarie sa fie amenintata. Si vantul s-a transformat in furtuna: criza datoriilor suverane. Tot din pragmatism, conducatorii Europei au devenit brusc constienti de necesitatea de a schimba rotile si, in februarie 2011, cancelarul Germaniei si presedintele Frantei avansau prima versiune, radicalizata, a unei guvernante economice europene comune. Ma intrebam atunci cand joaca Europei de-a imperiul franco-german va inceta sa fie un simplu joc. Raspunsuri au tot venit in ultimele saptamani: dupa cateva luni de acomodare si negocieri, a inceput sa se discute din nou despre Statele Unite ale Europei. Dupa 60 de ani.

Fie ca e vorba de socialistii Gerhard Schroeder, Jacques Delors sau de democratul Wolfgang Schauble, fie ca e vorba de presedintele Bancii Central Europene, Jean-Claude Trichet sau de Antonio Borges, seful unitatii europene a FMI, cu totii vorbesc despre cedarea suveranitatii nationale in favoarea Bruxelles-ului si despre trecerea uniunii monetare europene la nivelul superior: uniunea fiscala. Schimbarea de discurs a liderilor europeni este notabila in contextul popularitatii din ce in ce mai scazute a Uniunii Europene in randul popoarelor care o alcatuiesc.

CE-I MAI POATE TINE IMPREUNA PE EUROPENI?

Desi Bruxelles-ul nu a facut o traditie din respectarea dorintelor poporului, un nou tratat al UE, fara de care uniunea fiscala va fi precara, va ajunge mai devreme sau mai tarziu in fata plebiscitului popular. Este locul unde atat Angela Merkel cat si Nicolas Sarkozy (ca sa vorbim doar de francezi si de germani) vor avea mari probleme. Deja, in Germania, opozitia cetatenilor se aude prin vocea parlamentarilor, reprezentantii lor directi. Horst Seehofer, liderul social-crestinilor bavarezi (aliati foarte importanti ai Angelei Merkel) s-a pronuntat clar: „nu dorim un super-stat european”. Departe de a fi o opinie izolata, nemtii nu doresc sa-si vada banii din taxe cheltuiti pentru salvarea „lenesilor” din sud, cu atat mai putin sa le permita acestora sa aiba un cuvant de spus in afacerile lor interne. Cedarea suveranitatii catre Bruxelles nu este prea populara nici in sudul Europei, acolo unde oamenii se tem de duritatea austera a unui eventual stat european guvernat pe principii germane.

Problema cea mai mare este disparitia lipiciului care-i tinea impreuna pe europenii care vorbesc limbi diferite si ai caror bunici se omorau pe front, cu doar sase decenii in urma. Democratia, libertatea sau statul de drept nu sunt cele

Miercuri, Curtea Constitutionala din Germania se va pronunta in privinta legalitatii participarii Germaniei la fondul de salvare a Greciei. Pana la sfarsitul lunii, Bundestag-ul trebuie sa-si dea acceptul. Daca pe acest vor aparea surprize, guvernul Merkel va fi intr-o pozitie foarte dificila.

Actualitate

care ii leaga pe europeni, ci „modelul social european, in contrast revelator cu stilul de viata american” (Tony Judt). Statul social european este pe moarte si Angela Merkel nu poate sa-l resusciteze: „calea de iesire din criza este austeritatea si integrarea fiscala mai intensa a statelor din zona Euro”. Disparitia acestui model social i-a scos in strada si pe spanioli si pe greci, iar pentru a-i tine impreuna pe europeni, liderii politici trebuie sa gaseasca un nou liant. Care va fi acesta?

De raspunsul la aceasta intrebare depinde viitorul european al Romaniei, dar si al vecinilor sai. Daca, pana in 2010, nimeni nu vorbea public despre o Europa in doua viteze, astazi acest subiect este mai mult decat abordabil. Wolfgang Schauble, ministrul german de finante, a admis recent ca noul proiect european va crea o „disociere clara” intre cele 17 state din zona euro si celelalte. In Spiegel, fostul cancelar german socialist, Gerhard Schroeder, o felicita pe succesoarea sa crestin-democrata, Angela Merkel, pentru ca a renuntat la opozitia fata de o Europa in doua viteze si pentru ca agreeaza ideea unui nucleu european dur format din statele zonei Euro. Inca de la inceputul anului, englezii de la The Times considerau aparitia acestei Europe in doua viteze, „cu un miez federal complet integrat si o coalitie flexibila de parteneri comerciali in exterior”, ca fiind o certitudine. Saptamana trecuta, mai multi parlamentari germani (din coalitia condusa de Angela Merkel) au cerut chiar expulzarea Greciei din zona euro.

NU ZI HOP...

Ambalajul in care Statele Unite ale Europei vor fi vandute alegatorilor germani si francezi ar putea fi o reintoarcere la Europa lui Adenauer, cea a carei inima se afla pe Rin. In plus, din acest miez european vor lipsi noii estici, cei care deranjeaza atat de mult etosul occidental. Va fi astfel reparata o mare greseala, cum este perceputa la Bruxelles acceptarea Romaniei si Bulgariei in UE si, in lipsa de altceva mai bun, frica de straini va deveni lipiciul Statelor Unite ale Europei.

Acest context arunca o noua lumina asupra aparent grabitei adoptari a monedei Euro in Estonia, la inceputul dificilului an 2011, dar mai ales asupra eforturilor disperate ale Romaniei si Bulgariei de a fi acceptate in zona Schengen, desi beneficiile practice sunt neinsemnate.

Pana la sfarsitul saptamanii, Finlanda se va pronunta in privinta participarii la fondul de salvare a Greciei. Pana la sfarsitul anului urmeaza sa fie aprobate noile reguli care urmeaza sa reglementeze rolul Comisiei Europene ca arbitru independent al noilor reguli fiscale din zona Euro.

Actualitate

Perspectiva aparitiei unor State Unite ale Europei, modelate pe scheletul zonei Euro, transforma aderarea Romaniei si Bulgariei din 2007 dintr-un eveniment istoric in ceea ce este doar primul pas al unui proces indelungat cu final incert. Europa va fi compartimentata astfel: la clasa intai vor calatori membri de incredere (se vor face si cateva exceptii, de dragul vechimii), la clasa a doua vor fi tinuti nordicii cu apetenta lor pentru independenta si esticii evoluati (polonezii, ungurii, balticii), iar la clasa a treia se vor inghesui repetentii bulgari si romani. Pentru britanici se va gasi, ca intotdeauna, o solutie exceptionala. Astfel, integrarea europeana va deveni un dans in trei pasi: primul – acceptarea in club, al doilea – acceptarea in zona Schengen, al treilea – acceptarea in zona Euro. Drepturi depline si egale vor avea doar cei care au strabatut toate miscarile. Doar acestia vor fi cetateni deplini ai Statelor Unite ale Europei.

JUMATATEA PLINA A PAHARULUI

Desi Angela Merkel a sustinut marti ca Grecia nu va fi exclusa din zona euro, este greu de crezut ca proiectul Statelor Unite ale Europei, in forma descrisa mai sus, nu este deja batut in cuie pe birourile liderilor europeni. Speranta ca Angela Merkel vrea sa caute o alta solutie se sprijina doar pe istoria sa personala, care este strans legata de estul comunist al Germaniei. Este putin probabil ca aceasta simpatie va invinge pragmatismul politicianului si daca da, este si mai putin probabil ca simpatia sa bata pana deasupra Romaniei si Bulgariei. Cele doua tari se pot considera a fi victimele vechiului proverb „nu zi hop, pana n-ai sarit santul”.

Sa vedem insa si jumatatea plina a paharului. De cinci ani, atat diplomatia romaneasca, cat si clasa politica pareau a nu-si gasi un obiectiv comun, de vreme ce aderarea la UE fusese bifata. Viitorul cadru va impune insa un nou scop,

Printre masurile propuse de Angela Merkel si Nicolas Sarkozy pentru zona Euro se numara introducerea in constitutiile nationale a unei limite de deficit bugetar, taxe pe tranzactiile financiare, armonizarea legislatiei privitoare la impozitul pe profit si crearea unui "veritabil guvern al zonei Euro". O parte din aceste masuri vor fi aplicate, conform planului, in septembrie-octombrie 2011.

Actualitate

unul istoric: traversarea tuturor pasilor necesari pentru a deveni parte deplina a Statelor Unite ale Europei. In ciuda vociferarilor de la Bucuresti, anumite reprosuri aduse Romaniei de catre occidentali - coruptia, un stat de drept slab, incapacitatea de absorbtie a fondurilor europene - sunt indreptatite. Intr-o tara condusa de multi hoti, destui incompetenti si cativa profesionisti, Statele Unite ale Europei vor fi o veste buna pentru cei din urma si una proasta pentru primii. Dar neindeplinirea conditiilor de aderare la zona Euro va deveni criteriu de excludere de la ospatul european, ceea ce ne va afecta pe toti deopotriva. Ca unii politicieni sunt deja constienti de noua situatie o dovedeste grabnica propunere de a introduce in Constitutia Romaniei un deficit bugetar de maxim 3%. Conditia este deja obligatorie in zona Euro, iar politicienii romani se obisnuiesc cu ideea ca integrarea in Europa nu s-a terminat, ci abia incepe.

Caci vopsirea indicatoarelor cu stelute aurii nu transforma satele romanesti in sate europene. Vom avea lideri politici capabili sa catalizeze aceasta transformare? Este a doua intrebare de care depinde viitorul european al Romaniei.