Vestitorii acestor transformari au aparut deja. Niciodata, in ultimii 60 de ani, nu s-a mai vorbit atat de mult pe batranul continent despre Statele Unite ale Europei. Subiectul e vechi: in 1946, Churchill cerea la Zurich „ceva care va va uimi, un fel de State Unite ale Europei, bazate pe un parteneriat intre Franta si Germania”. Apoi, la inceputul anilor '50, a intrat in scena grupul de politicieni care a schimbat continentul: Konrad Adenauer, cancelarul RFG, Robert Schumann, ministrul de externe francez si Alcide de Gasperi, premierul Italiei. Toti catolici dedicati, toti batrani si mai presus de toate, desi avand trei cetatenii diferite, toti vorbitori nativi de germana. Pentru ei inima Europei era pe Rin, acolo unde se intalnesc granitele Frantei, Germaniei si Belgiei. Nu din idealism, ci dintr-un pragmatism bine aplicat, a aparut atunci Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, stramosul UE, o uniune vamala care nu tintea deloc spre federalismul european, ci spre stergerea ostilitatii franco-germane. Si le-a iesit de minune.
EUROPA ISI SCHIMBA ROTILE
De atunci, Uniunea Europeana a devenit un caz unic de organizatie internationala alcatuita din 27 de membri cu drepturi egale si interese nu intotdeauna convergente, dar care are multe dintre trasaturile unui stat unitar: legi, granite si moneda comune. Tocmai de aceea, Uniunea Europeana a ajuns sa semene cu un automobil care incearca sa circule pe roti de bicicleta. Era suficient un vant mai puternic pentru ca aceasta fragila masinarie sa fie amenintata. Si vantul s-a transformat in furtuna: criza datoriilor suverane. Tot din pragmatism, conducatorii Europei au devenit brusc constienti de necesitatea de a schimba rotile si, in februarie 2011, cancelarul Germaniei si presedintele Frantei avansau prima versiune, radicalizata, a unei guvernante economice europene comune. Ma intrebam atunci cand joaca Europei de-a imperiul franco-german va inceta sa fie un simplu joc. Raspunsuri au tot venit in ultimele saptamani: dupa cateva luni de acomodare si negocieri, a inceput sa se discute din nou despre Statele Unite ale Europei. Dupa 60 de ani.
Fie ca e vorba de socialistii Gerhard Schroeder, Jacques Delors sau de democratul Wolfgang Schauble, fie ca e vorba de presedintele Bancii Central Europene, Jean-Claude Trichet sau de Antonio Borges, seful unitatii europene a FMI, cu totii vorbesc despre cedarea suveranitatii nationale in favoarea Bruxelles-ului si despre trecerea uniunii monetare europene la nivelul superior: uniunea fiscala. Schimbarea de discurs a liderilor europeni este notabila in contextul popularitatii din ce in ce mai scazute a Uniunii Europene in randul popoarelor care o alcatuiesc.
CE-I MAI POATE TINE IMPREUNA PE EUROPENI?
Desi Bruxelles-ul nu a facut o traditie din respectarea dorintelor poporului, un nou tratat al UE, fara de care uniunea fiscala va fi precara, va ajunge mai devreme sau mai tarziu in fata plebiscitului popular. Este locul unde atat Angela Merkel cat si Nicolas Sarkozy (ca sa vorbim doar de francezi si de germani) vor avea mari probleme. Deja, in Germania, opozitia cetatenilor se aude prin vocea parlamentarilor, reprezentantii lor directi. Horst Seehofer, liderul social-crestinilor bavarezi (aliati foarte importanti ai Angelei Merkel) s-a pronuntat clar: „nu dorim un super-stat european”. Departe de a fi o opinie izolata, nemtii nu doresc sa-si vada banii din taxe cheltuiti pentru salvarea „lenesilor” din sud, cu atat mai putin sa le permita acestora sa aiba un cuvant de spus in afacerile lor interne. Cedarea suveranitatii catre Bruxelles nu este prea populara nici in sudul Europei, acolo unde oamenii se tem de duritatea austera a unui eventual stat european guvernat pe principii germane.
Problema cea mai mare este disparitia lipiciului care-i tinea impreuna pe europenii care vorbesc limbi diferite si ai caror bunici se omorau pe front, cu doar sase decenii in urma. Democratia, libertatea sau statul de drept nu sunt cele care ii leaga pe europeni, ci „modelul social european, in contrast revelator cu stilul de viata american” (Tony Judt). Statul social european este pe moarte si Angela Merkel nu poate sa-l resusciteze: „calea de iesire din criza este austeritatea si integrarea fiscala mai intensa a statelor din zona Euro”. Disparitia acestui model social i-a scos in strada si pe spanioli si pe greci, iar pentru a-i tine impreuna pe europeni, liderii politici trebuie sa gaseasca un nou liant. Care va fi acesta?
De raspunsul la aceasta intrebare depinde viitorul european al Romaniei, dar si al vecinilor sai. Daca, pana in 2010, nimeni nu vorbea public despre o Europa in doua viteze, astazi acest subiect este mai mult decat abordabil. Wolfgang Schauble, ministrul german de finante, a admis recent ca noul proiect european va crea o „disociere clara” intre cele 17 state din zona euro si celelalte. In Spiegel, fostul cancelar german socialist, Gerhard Schroeder, o felicita pe succesoarea sa crestin-democrata, Angela Merkel, pentru ca a renuntat la opozitia fata de o Europa in doua viteze si pentru ca agreeaza ideea unui nucleu european dur format din statele zonei Euro. Inca de la inceputul anului, englezii de la The Times considerau aparitia acestei Europe in doua viteze, „cu un miez federal complet integrat si o coalitie flexibila de parteneri comerciali in exterior”, ca fiind o certitudine. Saptamana trecuta, mai multi parlamentari germani (din coalitia condusa de Angela Merkel) au cerut chiar expulzarea Greciei din zona euro.
NU ZI HOP...
Ambalajul in care Statele Unite ale Europei vor fi vandute alegatorilor germani si francezi ar putea fi o reintoarcere la Europa lui Adenauer, cea a carei inima se afla pe Rin. In plus, din acest miez european vor lipsi noii estici, cei care deranjeaza atat de mult etosul occidental. Va fi astfel reparata o mare greseala, cum este perceputa la Bruxelles acceptarea Romaniei si Bulgariei in UE si, in lipsa de altceva mai bun, frica de straini va deveni lipiciul Statelor Unite ale Europei.
Acest context arunca o noua lumina asupra aparent grabitei adoptari a monedei Euro in Estonia, la inceputul dificilului an 2011, dar mai ales asupra eforturilor disperate ale Romaniei si Bulgariei de a fi acceptate in zona Schengen, desi beneficiile practice sunt neinsemnate.
Perspectiva aparitiei unor State Unite ale Europei, modelate pe scheletul zonei Euro, transforma aderarea Romaniei si Bulgariei din 2007 dintr-un eveniment istoric in ceea ce este doar primul pas al unui proces indelungat cu final incert. Europa va fi compartimentata astfel: la clasa intai vor calatori membri de incredere (se vor face si cateva exceptii, de dragul vechimii), la clasa a doua vor fi tinuti nordicii cu apetenta lor pentru independenta si esticii evoluati (polonezii, ungurii, balticii), iar la clasa a treia se vor inghesui repetentii bulgari si romani. Pentru britanici se va gasi, ca intotdeauna, o solutie exceptionala. Astfel, integrarea europeana va deveni un dans in trei pasi: primul – acceptarea in club, al doilea – acceptarea in zona Schengen, al treilea – acceptarea in zona Euro. Drepturi depline si egale vor avea doar cei care au strabatut toate miscarile. Doar acestia vor fi cetateni deplini ai Statelor Unite ale Europei.
JUMATATEA PLINA A PAHARULUI
Desi Angela Merkel a sustinut marti ca Grecia nu va fi exclusa din zona euro, este greu de crezut ca proiectul Statelor Unite ale Europei, in forma descrisa mai sus, nu este deja batut in cuie pe birourile liderilor europeni. Speranta ca Angela Merkel vrea sa caute o alta solutie se sprijina doar pe istoria sa personala, care este strans legata de estul comunist al Germaniei. Este putin probabil ca aceasta simpatie va invinge pragmatismul politicianului si daca da, este si mai putin probabil ca simpatia sa bata pana deasupra Romaniei si Bulgariei. Cele doua tari se pot considera a fi victimele vechiului proverb „nu zi hop, pana n-ai sarit santul”.
Sa vedem insa si jumatatea plina a paharului. De cinci ani, atat diplomatia romaneasca, cat si clasa politica pareau a nu-si gasi un obiectiv comun, de vreme ce aderarea la UE fusese bifata. Viitorul cadru va impune insa un nou scop, unul istoric: traversarea tuturor pasilor necesari pentru a deveni parte deplina a Statelor Unite ale Europei. In ciuda vociferarilor de la Bucuresti, anumite reprosuri aduse Romaniei de catre occidentali - coruptia, un stat de drept slab, incapacitatea de absorbtie a fondurilor europene - sunt indreptatite. Intr-o tara condusa de multi hoti, destui incompetenti si cativa profesionisti, Statele Unite ale Europei vor fi o veste buna pentru cei din urma si una proasta pentru primii. Dar neindeplinirea conditiilor de aderare la zona Euro va deveni criteriu de excludere de la ospatul european, ceea ce ne va afecta pe toti deopotriva. Ca unii politicieni sunt deja constienti de noua situatie o dovedeste grabnica propunere de a introduce in Constitutia Romaniei un deficit bugetar de maxim 3%. Conditia este deja obligatorie in zona Euro, iar politicienii romani se obisnuiesc cu ideea ca integrarea in Europa nu s-a terminat, ci abia incepe.
Caci vopsirea indicatoarelor cu stelute aurii nu transforma satele romanesti in sate europene. Vom avea lideri politici capabili sa catalizeze aceasta transformare? Este a doua intrebare de care depinde viitorul european al Romaniei.
Alegeri SUA
Alegeri Rusia
Niciodata, in ultimii 60 de ani, guvernele nu au stat asa de prost cu banii.
Si atunci iti vin tot felul de idei nastrusnice :D .
Statele unite ale Europei se vrea o reeditare moderna a Turnului Babel, si are tot atatea sanse de reusita ca si pe vremea lui Nimrod, pentru ca scopurile nu se suprapun cu cele ale lui Dumnezeu.
Asta pentru cei care mai cred inca, ca omul propune, si Dumnezeu dispune in ultima instanta.
Te inseli daca iti inchipui ca adevaratii colaboratori ai lui Dumnezeu fug de Internet si se inchina la moaste.
Gandeste-te ca doar o mica parte din Biblie este Noul Testament - cartea de capatai a crestinilor. Vechiul Testament e o adunare de scrieri istorice extrem de vechi ale evreilor. Acuma, logic si rational mi se pare mie ca evreii au mascat semnificatia autentica a ceea ce au vrut ei sa spuna printr-un sistem de simboluri nu neaparat foarte usor de inteles, altfel orice rege sau imparat sau alt soi de om puternic al vremii ar fi avut interesul sa distruga acele scrieri. Cam ca Fahrenheit 451, doar ca la vremea vechilor evrei.
Limba romana creeaza o imaginatie geniala. Felicitari domnule pragmatic, m-ai inveselit subit.
NICIODATA nu va exista o federalizare a Europei fara o limba comuna.
In cele mai multe tinerii care se casatoresc impotriva dorintei familiei sunt ucisi cu pietre. Mai ganditi-va...
In plus, europenii nu sunt uniti de nimic, nu au nimic in comun, cum au americanii atatea.
Fiecare tara europeana e cu aia ma-sii, ii doare in cot de restul, iar valorile europene sunt bune doar pana cand le afecteaza interesele, dupa aceea sunt bune doar interesele individuale, nationale.
India este imensa, un intreg subcontient.
Dar avem destule alte exemple, fosta state coloniale, care dupa ce si-au cucerit independenta, au adopta limba fostului auspritor (engleza, franceza, spaniola, portugheza, etc) pe motiv de "numitor comun" -ar fi fost mult mai dificilIn India se vorbesc vreo 200 de limbi, dar se invata engleza in scoli. India n-ar trebui sa existe daca ne luam dupa logica tasit de eficienta, sa aiba o duzina de limbi nationale, corespunzator principalelor grupuri lingvistice din respectiva tara ...
Ce i-a facut pe elvetieni sa formeze uniunea si sa reziste a fost o combinatie de factori aparuta la momentul oportun: o forta militara bine pregatita, formata la nivelul masei populatiei, ca mercenari in armatele monarhiilor vecine, o oarecare slabiciune combinata cu o amenintare din toate partile la adresa unor teritorii locuite in cea mai mare parte de oameni liberi, lipsa marilor domenii nobiliare deja tipica in majoritatea altor zone ale Europei. Chestiile astea i-au facut pe elvetieni suficient de interesati de o uniune federala a cantoanelor, fara ingerinte nobiliare, si in acelasi timp suficient de puternici, raportat la vecinii lor, pt. a rezista multelor atacuri din vremea de inceput a federatiei. (Mai mult, razboaiele din vremea aia au dus la largirea federatiei, daca vecinii lor n-ar fi incetat sa-i atace e posibil sa fi avut zi o Elvetie mult mai mare, posibil cu mai multe limbi.)
La fel si in cazul SUE: daca apare combinatia potrivita de factori, SUE devine realitate. Dupa parerea mea insa, suntem inca departe de asa ceva. Chiar daca autorul articolului considera ca ideea statului social este esenta comuna a uniunii, eu cred ca asa cum acu' 60 de ani baza de plecare a UE a fost economica, o prima etapa a statului pan-european va fi o mai puternica integrare economica. E foarte greu sa schimbi sistemul de sanatate din Ro si sa-l faci sa functioneze la fel ca cel din Anglia, de exemplu. In schimb, e foarte usor sa-l convingi chiar si pe ultimul buticar ca un spatiu economic european reglementat uniform, e un lucru bun - afaceristii seriosi si cu capital mare vor face lobby pentru o uniune economica din proprie initiativa.
Subiectul e prea vast pentru a mai fi analizat punctual. In opinia mea, cine nu risca, nu cistiga.
Cu exceptia Greciei care, s-ar putea sa aiba o optiune:
Sa evite eliminarea din UE acceptand renuntarea la suveranitate iar asta sa fie poarta care sa initieze motorul formarii SUE...
Este posibil, dat fiind precipitarea evenimentelor, s-o vedem intamplata cat de curand.
"Caci vopsirea indicatoarelor cu stelute aurii nu transforma satele romanesti in sate europene. Vom avea lideri politici capabili sa catalizeze aceasta transformare? Este a doua intrebare de care depinde viitorul european al Romaniei. "
Iar raspunsul nici nu e necunoscut romanilor: e ala care exprima dezastruoasa situatie in care se afla absorbtia fondurilor europene pe care Romania NU este in stare sa le foloseasca fiind nevoita in schimb sa se imprumute la greu si foarte periodic(!!!) de la bancile comerciale din Romania.....
In mod specific, SUA nu mai reuseste de mult sa impuna vreo politica protectionista in defavoarea EU nicaieri in lume, deoarece parghiile de raspuns ale EU sunt discrete dar extrem de eficiente, iar China, desi de trei ori si mai bine mai mare ca populatie, e departe in urma ca tehnologie si dezvoltare economica, si nici nu vreau sa aduc in discutie nivelul de trai sau PIB-ul pe cap de vita furajata.
Faptul ca toate statisticile internationale trateaza fiecare stat din EU separat iar contribuie la mascarea rolului dominant al EU.
Singura slabiciune a EU e energia. Da' as fi in stare sa pun pariu cu oricine ca in 50 de ani si problema asta va fi rezolvata.
numai daca (Luni, 5 septembrie 2011, 16:18)
heinz ketschapp [anonim] i-a raspuns lui CGiboi
nu vor folosi prilejul sa se debaraseze de lestul sud-estic.
se va face sigur...pe etape.
ro va fi admisa la pachet, cu albania si moldova. :-)
in ultima etapa.
daca intre timp nu vor da in altceva. fo uniune transaltntica... mai stii.
sau se face guvernul global..
noi stim sa stam pe lista de asteptare,
cum a zis si batranul mircea: de-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi, bucurosi le-om duce, toate....pe uscat sau prin noroi. :-)
intre tiimp, sa traiti bine, mai draga !
problema actuala a europei s-ar putea rezolva usor lasand statele respective sa intre in faliment (bineinteles, luandu-le tot ce detin). dar unele banci ar pierde niste banii si deci nu se poate.
iar asta cu statele unite ale europei este o aberatie naucitoare. sa se ajunga si aici la "too big to fail" si sa stimuleze in continuare bancile sa afaceri pe riscul platitorului de taxe.
A stabili ca prioritate nationala intrarea in SUE e o tampenie..
In alta ordine de idei, amalgamul de comunitati etnice in SUA e de departe mai neomogen si mai plin de tensiuni decat ai crede matale. Ce-i mai rau la ei decat la noi e ca la ei nu exista niste comunitati nationale, nu doar etnice, cum exista in Europa. De-aia io nu aici vad problemele majore.
In 2005 in Viena in ziare scria "Austria a mai cumparat o tara". Era vba. de achizitionarea Petromului de catre OMV. Trebuiau sa scrie "Austria a mai cumparat o tara pe nimic". Asta este esenta "aderarii".
Dpdv economic, Romania nu mai exista. In schimb e obligata sa dea cotizatia de 1,5 miliarde pe an.