Dosare Juridice

Un proiect de lege propune o noua autoritate de reglementare in sectorul petrol-gaze

de Monica Cojocaru     Schoenherr si Asociatii
Joi, 20 august 2015, 10:43 Dosare Juridice - Energie si Mediu

Monica Cojocaru
Foto: Schoenherr si Asociatii
In ultimii sapte ani Romania a cunoscut un adevarat boom in materie de explorari offshore in Marea Neagra. Existenta a importante rezerve de petrol si gaze este in prezent confirmata. Bulgaria - stat vecin dependent de importul de gaze intr-o proportie covarsitoare - planuieste sa urmeze aceeasi strategie pe care Romania a aplicat-o cu success, operatiunile de explorare fiind planificate a incepe in 2016.

Pana in momentul de fata nu a existat o reglementare legala specifica privind operatiunile petroliere si gaziere offshore - de aici si caracterul de noutate al proiectului de lege. Astfel de operatiuni sunt desfasurate in prezent in baza unui acord petrolier incheiat cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) in urma unei proceduri de concesiune. Acordurile petroliere intra in vigoare in urma aprobarii acestora prin Hotarare de Guvern.

Avand in vedere cresterea exponentiala a operatiunilor petroliere si gaziere offshore, Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri a pregatit un proiect de lege avand ca obiect siguranta operatiunilor petroliere offshore, proiect ce transpune Directiva 2013/30/UE. Proiectul de lege a fost publicat pe site-ul oficial al Ministerului pe 12 August 2015 impreuna cu o invitatie publica adresata celor interesati de a trimite propuneri sau sugestii in termen de 30 de zile.

Aspecte importante ale proiectului de lege privind siguranta operatiunilor petroliere offshore

  • O noua autoritate de reglementare va fi infiintata
Noua entitate va fi o autoritate administrativa specializata (in continuare "Autoritatea") - separata si independenta de ANRM - si urmeaza sa fie plasata in subordinea Guvernului.

Autoritatea va avea urmatoarele functii de reglementare:
- evaluarea si aprobarea rapoartelor privind pericolele majore, notificarilor privind proiectarea si operatiunile la sonda sau operatiunile combinate;
- supravegherea respectarii prevederilor legale, inclusiv inspectii, investigari si actiuni de punere in aplicare; si
- consilierea altor autoritati sau organisme, inclusiv a ANRM.

In cazul in care in urma raporturilor si notificarilor rezulta ca masurile propuse sunt insuficiente, Autoritatea poate sa interzica exploatarea sau inceperea operatiunilor.

De asemenea, in cazul in care rezultatul unei inspectii, al unei constatari, al unei reexaminari periodice a raportului privind pericolele majore sau al modificarilor aduse notificarilor transmise indica faptul ca cerintele legale nu sunt respectate sau exista preocupari justificate cu privire la siguranta operatiunilor petroliere si gaziere offshore sau a instalatiilor, Autoritatea poate sa solicite imbunatatiri si chiar sa interzica continuarea operatiunilor.

Aspectele privind organizarea si functionarea Autoritatii vor fi detaliate prin hotarare a Guvernului, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a proiectului de lege.

  • Documentatie specifica privind siguranta operatiunilor offshore
Operatorul sau titularul de licenta va transmite Autoritatii, in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a acordului petrolier offshore documentatie specifica sigurantei operatiunilor offshore, continand, printre altele, raportul privind pericolele majore, politica generala de prevenire a accidentelor majore, sistemul de gestionare a sigurantei si a mediului, planul intern de interventie in caz de urgenta etc. Raportul privind pericolele majore va fi revizuit la cererea Autoritatii sau o data la cinci ani.

  • Controlul ANRM asupra operatorului

In termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, ANRM va elabora o metodologie privind semnarea acordului petrolier offshore cu titularul licentei.

Titularul acordului petrolier offshore desemneaza operatorul, cu acordul ANRM. ANRM va consulta Autoritatea.

ANRM poate ridica obiectii justificate la numirea operatorului si poate cere titularului de acord petrolier numirea altui operator sau ca acesta sa isi asume integral responsabilitatile operatorului.

In cazul in care pe durata operatiunilor offshore Autoritatea stabileste ca operatorul nu mai are capacitatea de a respecta cerintele relevante asumate, Autoritatea informeaza ANRM. Titularul de acord petrolier propune de indata ANRM un alt operator.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
2023 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică