Cum reactionam atunci cand, primind corespondenta, gasim o citatie emisa pe numele nostru de catre un organ de cercetare penala? Si suntem chemati la o audiere in calitate de martor? Oare, in urma declaratiei date, vom ramane in anticamera procesului penal sau vom fi poftiti la masa suspectilor?
Pornind de la aceste intrebari ipotetice, ar fi util sa facem o scurta incursiune in reglementarile aplicabile procedurii audierii martorilor.
Astfel, procedura audierii martorilor este detaliata in cuprinsului Sectiunii a 4-a din Noul Cod de Procedura Penala (art. 114-124). Martorul este persoana care are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care constituie proba in cauza penala, cu alte cuvinte, fapte sau imprejurari esentiale solutionarii cauzei.
Principala obligatie a martorului este aceea de a spune adevarul, mai exact de a raspunde complet intrebarilor care ii sunt adresate. Orice omisiune importanta sau relatare necorespunzatoare adevarului care prezinta relevanta in cauza poate atrage acuzatia de marturie mincinoasa, situatie in care persoana respectiva isi "asigura" niste intalniri viitoare cu organele de urmarire penala.
Poate fi audiata in calitate de martor orice persoana, cu exceptia partilor (inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente) si a subiectilor procesuali principali (suspectul si partea vatamata).
O modalitate des utilizata de catre organele de urmarire penala este aceea in care persoanelor audiate initial ca martori li se schimba ulterior calitatea in cea de suspecti/inculpati, asa incat ar fi contraindicat a ne relaxa in momentul in care organele de ancheta ne cheama "pentru cateva intrebari".
In cadrul art. 118 din Noul Cod de Procedura Penala este reglementat expres dreptul martorului de a nu se acuza, declaratia de martor data de catre o persoana care anterior a avut sau ulterior a dobandit calitatea de suspect/inculpat nu poate fi folosita impotriva sa. Cu toate acestea, declaratia nu este exclusa din dosar, ci doar nu poate fi utilizata contra persoanei careia ii apartine.
Desi probele nu au valoare de dinainte prestabilita, in ipoteza in care declaratia unui martor este in contradictie cu declaratia unui suspect/inculpat, organele judiciare vor fi inclinate a considera ca veridica pe prima dintre acestea.
Totodata, observam faptul ca declaratia de martor oferita de catre o persoana care ulterior a dobandit calitatea de suspect/inculpat poate fi utilizata in vederea incriminarii altor persoane, aceasta reprezentand situatia clasica a suspectilor/inculpatilor care, in urma colaborarii cu organele penale, devin martori denuntatori. In contrapartida, se pune problema daca depozitia data in calitate de martor are o valoare probatorie mai mare decat cea formulata in calitatea ulterioara de suspect/inculpat, raportat la incriminarea altor persoane cercetate.
In acelasi timp, chiar daca declaratia redactata anterior in calitate de martor nu poate fi folosita impotriva suspectului/inculpatului, ea ar putea contribui la formarea unei convingeri personale a organului judiciar cu privire la sinceritatea autorului acesteia, ceea ce uneori genereaza efecte nefavorabile suspectului/inculpatului respectiv.
Mai mult, in cazul in care suspectul/inculpatul doreste a-si exercita dreptul la tacere, nedorind a oferi declaratii in legatura cu niciun aspect al cauzei, la dosar, va exista deja declaratia acestuia in calitate de martor, care va putea contribui la tragerea la raspundere penala a altor suspecti/inculpati.
Asadar, orice martor are dreptul de a refuza a se autoincrimina prin raspunsurile pe care le ofera organelor judiciare, fara a risca a fi tras la raspundere penala pentru infractiunea de marturie mincinoasa pentru aceasta. Problema care se pune tine de capacitatea fiecarei persoane de a aprecia daca se acuza prin informatiile oferite, raportat la instruirea si abilitatea fiecaruia, in contextul in care organele de cercetare penala accepta de foarte putine ori ca martorului sa fie asistat de catre avocat pe parcursul audierii sale.
Ca atare, protectia oferita de catre dispozitiile art. 188 din Noul Cod de Procedura Penala este minima in contextul tehnicilor de ancheta penala si a probabilitatii dobandirii unei calitati mai putin confortabile in dosarul penal.
