Cauzele aparitiei starii de insolventa pot fi multiple si cu totul independente de vointa debitoarei sau de managementul acesteia, cu atat mai mult in actualul context economic, caracterizat de o scadere a activitatii in majoritatea sectoarelor economiei.

In contextul iminentei aparitiei unei stari de insolventa, debitorii pot fi tentati sa incheie anumite acte menite fie sa favorizeze anumiti creditori fie sa scoata de la masa credala anumite bunuri importante.

In scopul reintregirii masei credale si respectiv al protejarii creditorilor, a fost conceput un mecanism juridic destinat sa permita anularea actelor frauduloase incheiate de catre debitor. Acest mecanism este reglementat in legislatia noastra de art. 79 -80 din Legea nr. 85/2005.

Din punct de vedere temporal, actele care cad sub incidenta dispozitiilor articolelor mentionate anterior sunt actele incheiate de debitor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei - asa numita "perioada suspecta".

Este evident insa ca nu orice act incheiat in aceasta perioada este susceptibil de a fi anulat, ci doar acele acte frauduloase, incheiate de debitor in dauna creditorilor si respectiv anumite tipuri de acte expres mentionate de legiuitor, printre care:

- actele de transfer cu titlu gratuit;

- operatiunile comerciale in care prestatia debitorului o depaseste in mod vadit pe cea primita;

- actele incheiate cu intentia tuturor partilor de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza drepturile acestora;

- constituirea sau perfectarea unei garantii reale pentru o creanta chirografara, efectuata in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii insolventei;

- operatiunile incheiate intre debitor cu (a) un asociat care detine cel putin 20% din capitalul social, (b) un administrator, (c) un actionar care detine cel putin 20% din actiuni sau orice alta persoana care detine o pozitie dominanta aspra debitorului, daca aceste operatiuni sunt incheiate in dauna creditorilor.

Pentru actele care intrunesc fiecare dintre conditiile prevazute de art. 79 sau art. 80 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a instituit o prezumtie relativa de frauda, ceea ce insemna ca debitorul este cel care va trebui sa dovedeasca faptul ca incheierea actului nu a avut drept scop fraudarea creditorilor.

In functie insa de actul concret susceptibil de a fi anulat si respectiv incadrarea din punct de vedere legal intr-unul din cazurile enumerate de legiuitor, poate fi necesara efectuarea unui probatoriu mai complex de catre titularul actiunii in anulare.

Spre exemplu, in cazul actelor prevazute la art. 80 lit. c) din Legea nr. 85/2006 (acte incheiate in vederea sustragerii bunurilor de la masa credala), este necesar a se dovedi intentia tuturor partilor de a sustrage bunuri de la masa credala. Daca in ceea ce il priveste pe debitor opereaza prezumtia relativa de frauda, mentionata anterior, pe care acesta este tinut sa o rastoarne, in cazul tertului dobanditor prezumtia de frauda nu opereaza, fiind necesara sa se probeze intentia frauduloasa a acestuia.

Aceste actiuni in anulare pot fi introduse de catre administratorul judiciar/lichidatorul debitoarei, acestuia fiindu-i conferita, in principal, calitate procesuala activa. De retinut este ca formularea acestor actiuni de catre administrator/lichidator este o facultate prevazuta de lege si nu o obligatie a acestuia.

Introducerea de catre administrator/lichidator a acestor actiuni trebuie facuta, sub sanctiunea decaderii, intr-un termen de 1 an de la data depunerii Raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa (prevazut de art. 20 alin. 1 lit. b) dar nu mai tarziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

In cazul in care administratorul/lichidatorul refuza sau pur si simplu nu formuleaza aceste actiuni, legea recunoaste, in subsidiar, posibilitatea de a fi introduse si de Comitetul Creditorilor. In ipoteza in care un Comitet al Creditorilor nu a fost constituit, creditorii pierd posibilitatea de a formula aceste actiuni in cazul neformularii lor de catre administrator/lichidator.

Consecinta admiterii unor astfel de actiuni este reintregirea patrimoniului debitoarei prin restituirea bunurilor instrainate sau a valorii acestora si/sau refacerea echilibrului care a fost rupt prin favorizarea frauduloasa a anumitor creditori.

Pe de alta parte, constatarea fraudei debitoarei intr-o astfel de actiune poate fi un element determinant si in cadrul unei alte actiuni destinate sa acopere pasivul debitoarei, respectiv actiunea in atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere prevazuta de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Astfel, spre exemplu daca se va constata caracterul fraudulos al incheierii unui act prin care au fost ascunse bunuri ale debitoarei, o astfel de constatare va contribui in mod hotarator in cadrul actiunii in atragerea raspunderii membrului organului de conducere raspunzator de incheierea respectivul act.

In consecinta, trebuie retinut ca actele debitorului incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolventei pot si trebuie sa fie verificate de catre administratorul judiciar/lichidator, iar in masura in care din aceasta verificare reiese existenta unei intentii de fraudare a creditorilor, aceste acte pot fi anulate de catre judecatorul sindic.