Tribunalul Bucuresti a decis vineri ca fostul deputat Cristian Boureanu sa fie eliberat din arest preventiv, el urmand ca acesta sa fie plasat sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de ultraj, dupa ce a lovit un politist rutier, anunta Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE Ora 16:32: Fostul deputat Cristian Boureanu a declarat, vineri, la iesirea din arest dupa doua luni de detentie, ca a fost o experienta grea, precizand insa a avut conditii "foarte civilizate".

Decizia instantei este definitiva, iar Boureanu va fi eliberat din Penitenciarul Rahova, dupa doua luni de arest.

Tribunalul Bucuresti a respins o contestatie a procurorilor, fiind mentinuta decizia luata pe 2 august de Judecatoria Sectorului 1, prin care lui Boureanu i-a fost inlocuit arestul preventiv cu masura controlului judiciar.

Fostul deputat a fost trimis in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 pentru savarsirea a trei infractiuni de ultraj, el fiind acuzat ca a agresat un politist rutier. In acelasi dosar a fost trimisa in judecata si Laura Teodora Dinca, prietena lui Boureanu, acuzata de marturie mincinoasa.

Pe 9 iunie, in jurul orei 1,30, masina in care se afla Cristian Boureanu, alaturi de prietena lui, a fost oprita in trafic de un echipaj de politie rutiera pe bulevardul Aviatorilor din Capitala.

In momentul in care politistii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenintat un politist si i-a prins acestuia degetele mainii drepte prin inchiderea portierei autoturismului, i-a rupt uniforma si l-a lovit cu genunchiul in zona inghinala, provocandu-i leziuni traumatice. Politistul a reactionat si l-a lovit pe Boureanu, acesta cazand la pamant.

Boureanu a fost imobilizat, incatusat si condus la sediul Brigazii Rutiere pentru cercetari. Fiind intr-o stare avansata de ebrietate, lui Boureanu i s-a facut rau, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca. Pe 10 iunie, el a fost arestat preventiv.