Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a anuntat, marti, ca a preluat, de la Parchetul de pe langa Judecatoria Hateg, dosarul penal care are ca obiect moartea a doi copii in urma avalansei din Muntii Retezat. In acest dosar se fac cercetari pentru ucidere din culpa.

"In cursul zilei de astazi, 25 aprilie 2017, la Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie, s-a inregistrat dosarul penal avand ca avand ca obiect moartea a doi copii in urma avalansei din Muntii Retezat. Cauza a fost preluata de la Parchetul de pe langa Judecatoria Hateg, avand in vedere complexitatea actelor de urmarire penala", arata Ministerul Public, intr-un comunicat.

Ministerul Public mai precizeaza ca "Din probatoriul administrat pana in prezent a rezultat urmatoarea situatie de fapt: In data de 22 aprilie 2017, in jurul orei 07.30, un grup de persoane a plecat de la o cabana situata in Muntii Retezat, cu intentia de a se deplasa pe Varful Peleaga. Ca urmare a avalansei ce s-a produs pe raza comunei Salasu de Sus, doua dintre persoane, ambele minore, au decedat. Pe masura derularii cercetarilor vom informa opinia publica."