Procesul intentat de sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, postului de televiziune Antena 3 si mai multor angajati ai acestuia va fi reluat, miercuri, la Curtea de Apel Ploiesti, unde are loc un nou termen, dupa ce dosarul a fost stramutat de la Curtea de Apel Pitesti, anunta News.ro.

Codruta KovesiFoto: Agerpres

Ora 9:16: Laura Codruta Kovesi s-a prezentat, miercuri dimineata, inainte de ora 9:00, la Curtea de Apel Ploiesti, fara sa faca declaratii.

Ora 10:00: Urmatorul termen in proces a fost fixat pe data de 4 aprilie.

Miercuri, la Curtea de Apel Ploiesti, are loc primul termen, dupa stramutarea de la Curtea de Apel Pitesti, in procesul intentat de procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, postului de televiziune Antena 3 si mai multor angajati ai acestuia.

Dosarul, care intre iunie 2016 si ianuarie 2017 s-a aflat pe rolul Curtii de Apel Pitesti, a fost stamutat prin decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind scos de pe rolul instantei pitestene in 19 ianuare.

Aceasta este pentru a doua oara cand instanta suprema decide stramutarea dosarului in care sefa DNA ii denunta pe jurnalisti ai Antenei 3 pentru ca ar fi acuzat-o, pe post, de musamalizarea anchetei in dosarul lui Mircea Basescu.

Pe 21 aprilie 2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis stramutarea dosarului in care procurorul-sef al DNA a dat in judecata mai multi jurnalisti si postul de televiziune Antena 3, de la Curtea de Apel Bucuresti, unde era inregistrat din 29 decembrie 2015 si avusese primul termen in 23 martie.

Cererea de stramutare a fost formulata de catre Mugur Ciuvica, Bianca Grigore, Razvan Savaliuc, Mihai Gadea, Radu Tudor si SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat in judecata, in nume personal, dupa afirmatiile facute pe postul deteleviziune in legatura cu dosarul "Bercea - Mircea Basescu".

Dosarul trimis la Curtea de Apel Pitesti a fost inregistrat in 3 mai, iar primul termen de judecata dupa stramutare a fost stabilit in 8 iunie.

In 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucuresti a decis ca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, sa primeasca 250.000 de lei daune morale, in dosarul in care a dat in judecata Antena 3, cerand despagubiri de un milion de lei, pentru acuzatiile de musamalizare a anchetei in dosarul lui Mircea Basescu.

Tribunalul Bucuresti a admis in parte actiunea Laurei Codruta Kovesi si a obligat in solidar Antena 3 si pe Mihai Gadea, Mugur Ciuvica, Bianca Nae, RaduTudor si Razvan Savaliuc sa-i plateasca procurorului-sef al DNA 250.000 de lei.

Actiunea a fost depusa de Laura Codruta Kovesi, in nume personal, in februarie 2015, la Tribunalul Bucuresti si are ca obiect daune morale "pentruafirmatii mincinoase care au creat un grav prejudiciu de imagine si au adus ograva atingere demnitatii umane".