Parchetul instantei supreme: Exista un dosar privind finantarea USR in campanie, a fost inceputa urmarirea penala in rem. / Nicusor Dan: Sunt foarte surprins. Delapidarea si spalarea de bani nu au nicio legatura cu noi

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:25 Dosare Juridice

Nicusor Dan
Foto: Agerpres
Parchetul instantei supreme arata, intr-un raspuns transmis agentiei News.ro despre sesizarea privind o posibila finantarea ilegala a USR, ca exista un dosar, de la inceputul acestui an, in care a fost inceputa urmarirea penala in rem, pentru fapte de delapidare, spalare de bani si conflict de interese.

UPDATE: Presedintele USR, Nicusor Dan, a declarat sambata, pentru News.ro, ca este "foarte surprins: de anuntul Parchetului: "Am citit si eu stirea dumneavoastra. Sunt foarte surprins. Asta, delapidare si spalare de bani chiar ca este o surpriza. Noi ce avem oficial, avem acea decizie a Autoritatii Electorale Permanente prin care, pentru campania de la alegerile locale, din 650.000 lei ne-au dat 500.000 lei, nu ne-au dat 150.000 lei pe patru chestiuni pe care le-am contestat pe fiecare si la Judecatoria Sectorului 1 si pe procedura administrativa."

In ceea ce priveste acuzatiile de delapidare si spalare de bani, liderul USR a sustinut ca acestea nu au "nicio legatura¬ cu partidul sau: "Pe chestiunea conflictului de interese, din speculatiile care au aparut in presa, era o chestiune legata de faptul ca partidul si USB au folosit in comun acelasi spatiu, impartind chiria. Deci nu este absolut nimic iesit din comun. Delapidare si spalare de bani, m-am uitat acum sa vad definitia lor. Delapidare este fapta functionarului public care fura din bani. Noi nu suntem functionari publici. Spalarea de bani se refera la niste bani care ar fi provenit dintr-o infractiune. Nu stiu, nu vad nicio legatura cu noi", a explicat presedintele USR.

El a tinut sa precizeze ca va merge la instanta pentru a clarifica toate aceste aspecte legate de finantarea USR: "O sa ne ducem sa vedem despre ce este vorba ca sa clarificam. Nu exista o acuzatie impotriva noastra, tot ce este pana acum este in rem. Adica cineva a facut o sesizare si Parchetul fara sa se indrepte catre o persoana cerceteaza daca are temei sau nu."

Si purtatorul de cuvant al USR, Dan Barna, a declarat sambata, pentru News.ro, ca Uniunea Salvati Romania nu a primit pana la acest moment nicio notifcare de la Parchetul instantei supreme privind inceperea urmaririi penale in rem, pentru faptele de delapidare, spalare de bani si conflict de interese in legatura cu finantarea partidului: "La momentul de fata, pot sa va spun ca USR nu a primit nicio notificare sau solicitare de clarificari de la Parchet pe aceasta tema, deci nu exista informatii suplimentare la nivelul partidului nostru legat de aceasta urmarire penala in rem. Inteleg ca suntem in etapa in care Parchetul analizeaza daca exista sau nu faptele respective. Dar nestiind despre ce fapte se face referire pentru ca nu am fost notificati in niciun fel, nu avem niciun fel de comunicare de la Parchet pe aceasta tema, nu am ce sa comentez suplimentar."

Deputatul USR a subliniat faptul ca partidul nu a primit nicio informatie de la Parchetul instantei supreme privind dosarul de finantare a USR: "In masura in care este vorba despre USR, pentru ca noi nu avem nicio informatie ca ar fi vorba despre USR, dar daca este vorba despre USR, presupun ca la un moment dat va exista o corespondenta. In momentul de fata nu avem nicio informatie, nu stim la ce se refera documentul respectiv pe care dumneavoastra l-ati primit."


"Pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost inregistrat la inceputul acestui an un dosar avand obiectul mentionat de dumneavoastra, fiind inceputa urmarirea penala cu privire la fapta, sub aspectul savarsirii infractiunilor de delapidare, spalare de bani si conflict de interese", arata Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in raspunsul transmis la solicitarea agentiei News.ro privind data la care a fost depusa sesizarea si titularul plangerii privind presupusa cheltuire ilegala a unor fonduri de campanie din partea USR.
 
Parchetul precizeaza ca aceasta cauza este in curs de solutionare, iar pana la acest moment "au fost efectuate diverse acte de procedura".
 
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, pe 27 ianuarie, ca procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, nu i-a raspuns la intrebarea pe care a pus-o la o emisiune daca a primit o plangere de la AEP privind finantarea ilegala a USR.
 
Ulterior, liderul USR, Nicusor Dan, spunea ca nu exista nicio ancheta care sa vizeze finantarea USB/USR, dupa ce in spatiul public au fost lansate acuzatii privind finantarea acestui partid.
 
"Realitatea pe care o construiesc politicienii interesati de amnistie si gratiere si cutiile lor de rezonanta din presa e demna de ᅡAlice in Tara Minunilorᅡ. Dupa stirile potrivit carora cainii primesc bani pentru protest, notita ca USB/USR ar fi fost sponsorizata de persoane fara adapost nu mai mira pe nimeni", scria Nicusor Dan pe 30 ianuarie, pe pagina sa de Facebook.
 
Liderul USR a precizat ca va repeta, de fiecare data cand este cazul, adevarul despre donatiile primite de USR: "Finantarea campaniei electorale pentru alegerile locale din Bucuresti a fost verificata de catre Autoritatea Electorala Permanenta care a constatat legalitatea ei si a decis decontarea sumelor cheltuite. Nu exista nicio ancheta care sa vizeze finantarea USB/USR, asa cum se sustine, in mod fals, in notita publicata azi pe siteuri de news si in emisiunile unor televiziuni. Toate acuzatiile absurde aduse USR demonstreaza un singur lucru, ca le este frica."























11296 vizualizari

  • -32 (78 voturi)    
    Ceva e putred (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:33)

    cinevatus [utilizator]

    Ceva a fost dintotdeauna putred legat de sursele de finantare a partidelor. Unde dai acolo crapa. Clientela politica, interese, ilegalitati ecc. USR se pare ca nu face exceptie. Surpriza? Pentru unii probabil.
      #showComment#showComment#showComment#showComment#showComment#showComment#showComment#showComment#showComment
  • +44 (72 voturi)    
    Din nou (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:37)

    Soljenitin [utilizator]

    Aceeasi reteta ca la M10: subminarea opozitie prin matrapazlacuri financiare inventate.
      #showComment#showComment
  • -32 (54 voturi)    
    stop joc, n-o abrogati pe 14 (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:41)

    gazuldebasist [utilizator]

    oups! poate ca totusi ne-am grabit cu ordonanta 13
  • -24 (64 voturi)    
    uuuuuups (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 12:46)

    xanti [utilizator]

    Pai ce faci Nicusor o iei pe urmele lui Dragnea.
    Foarte urat.
      #showComment#showComment
  • +8 (18 voturi)    
    Indemn (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 13:09)

    DanTeo [utilizator]

    Nicusor, dosarul e fudulie. Principalul e reformarea clasei politice. Si mai multa elocventa.
      #showComment
  • +14 (26 voturi)    
    un prim semn pt anticipate (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 13:34)

    drop [utilizator]

    Asta ne indica faptul ca anticipatele sunt mai aproape decat am fi crezut. Se fac jocurile pentru anticipate.
      #showComment
  • +9 (19 voturi)    
    Încă tronează Ponta pe mesh-uri. (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 13:36)

    ouyang [utilizator]

    În toată țara. Nu mai vorbim de ziua de naștere a Micului Kim Jong Un. Cu 70000 de cărați cu autocare. Au avut săracii un singur autocar de campanie și mesh-uri mai deloc. Nici flyer n-am avut în cutia poștală de la ei. Nu au avut bani decât de facebook. Tot offline-ul a fost dominat de psd si pnl. Dar nu cumva să fi fost usr-ul finanțat ilegal. Hahahaha.
  • +10 (28 voturi)    
    Corectitudinea deranjeaza! (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 13:38)

    EUROPA*EUROPA*EUROPA [utilizator]

    USR a fost cel mai transparent partid din campanie, singurul care a prezentat online lista cu sponsorizari.Nici Psd,ALDE nici PNL macar nu au facut asta.

    NORMAL trebuie improscat cu noroi cat mai repede micul grup de oameni onesti din Șparlament.
    Sa para si ei facuri din acelasi material cu hotii si praduitorii partidelor ''istorice'' sau comuniste.

    Se va dovedi curand ca a fost o fasaiala pusa la cale de penali si puscariabilli.
  • -4 (24 voturi)    
    Pai nu degeaba (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 14:24)

    Incomod3 [utilizator]

    a devenit meme Plicusor Ban... Sa vezi ce lobby o sa faca pentru OG 13 :)
  • +9 (27 voturi)    
    Nu ii cred in stare ... (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 14:28)

    cadian [utilizator]

    de asa ceva. Sigur e o explicatie.
    USR ii cam incurca pe psd. Asa aflam si noi prima data mai multe din parlament.
  • +2 (22 voturi)    
    Creste el (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 15:17)

    Vladescu [utilizator]

    Asta-i mezelic ! Stai să ajungă la putere.....
      #showComment
  • +4 (16 voturi)    
    crezi ca astia cu soros in sus si jos se lasa? (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 15:20)

    Francisc 1 [utilizator]

    nu , arunca cu rahat ca oleaca tot se prinde , gen rtv antena3.Plus ca USR spre deosebire de PNL , PMP care sunt din sistem si asumati ( au butoane ) voi deranjati nu sunteti de pe aici , tineti-va tare oricum vom fi si mai multi care va vor vota pe viitor!
      #showComment
  • +1 (15 voturi)    
    Ma așteptam să-i atace (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 16:58)

    IuliaR [utilizator]

    Exemplul de transparenta al USR-ului privind sponsorizările ar putea încuraja oamenii sa ceara transparenta din partea tuturor partidelor. Îți dai seama ce frica pe ei? Vad ca USR-UL ii deranjează rău. A mai apărut un articol denigrator zilele trecute, și am văzut răspunsul pe fb - "dreptul la replica" - dar publicația respectiva nu a publicat dezmințirea. Se pare ca i-au subestimat. Normal ca nu le-a convenit nici ca USR a făcut publice sumele încasate de parlamentari pentru care nu trebuie sa dea socoteala, cum ar fi chiria 1000 euro!
  • +1 (15 voturi)    
    denunt ? (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 17:02)

    codrean [utilizator]

    Cand e vorba despre USR, "aria calomniei" se canta pe mai multe voci. Doar-doar va produce efect supra publicului. Si de cand o cercetare "in rem" este facuta publica ? Citeam undeva ca anul trecut ar fi fost peste un milion !!! Chiar a stiut publicul despre toate ? Si atunci, de ce despre USR se publica imediat, orice suspiciune ?
    D-aia !!!
      #showComment#showComment
  • +2 (2 voturi)    
    au speluit gresit acolo la PIS (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 17:52)

    alex323 [utilizator]

    .. va rugam ... anticorruption... sa se pupe cu domniile lor
  • +2 (10 voturi)    
    Functionari publici (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 18:06)

    Pep1 [utilizator]

    Domnule Nicisor Dan, vei fi surprins sa afli cine poate fi numit functionar public in tara asta, atunci când doreste "justitia".
    In dosarul "Valiza", in care a fost condamnat Becali, d-na Livia Stanciu a demonstrat ca fotbalistii carora Becali le-a promis bani, jucatori la o echipa privata, pot fi considerati "functionari publici". Deci, sa nu fii surprins de directia in care vor evolua lucrurile!
  • +2 (14 voturi)    
    Urmează minerii ce găsesc valută la usr? (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 19:33)

    ouyang [utilizator]

    Nu vă e rușine comuniști ordinari ce sunteți? Tot pe strategia Măgureanu Chițac Iliescu funcționați?
      #showComment
  • +1 (7 voturi)    
    pe surse : (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 21:30)

    tudurache [utilizator]

    Nicusor Dan, la insistenta mai multor coegi,s-a autosuspendat din functia de presedeinte USR pana la finalizarea anchetei.
      #showComment#showComment
  • -2 (8 voturi)    
    Suna a lucratura pesedista (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 22:55)

    parol_monsher [utilizator]

    Filosofia PSD e ca nimeni sa nu ramana curat, toti sa fie manjiti, astfel incat votantul sa aiba impresia ca alege numai dintre hoti, eventual ramanand cu PSD-ul fiindca ei sunt hotii cei mai cunoscuti.
      #showComment#showComment
  • -1 (11 voturi)    
    PSD-ALDE au obsesia gaurilor (Sâmbătă, 11 februarie 2017, 23:10)

    ArgusRO [anonim]

    Mai intai, au incercat sa puna o "gaura bugetara" pe seama lui Dacian Ciolos si a Executivului pe care l-a condus.
    Si n-au reusit!...
    Acum, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie are revelatii financiare legate de USR, dar, insasi infractiunile, care i se imputa formatiunii politice conduse de Nicusor Dan, frizeaza ridicolul.
    Se pare ca, in Romania, in vremuri absurde, datul in gropi e un sport national!...
    Ar fi util sa avem informatii de la imperativul momentului: cand are loc Demisia Guvernului Grindeanu?
      #showComment
  • -2 (8 voturi)    
    Autodenunt! (Duminică, 12 februarie 2017, 11:34)

    MichiuStefan1 [anonim]

    Ma autodenunt!Fara sa-mi ceara nimeni din USR,le-am oferit 50 de lei!
  • 0 (2 voturi)    
    nicu penalu (Duminică, 12 februarie 2017, 14:28)

    vasilica_costica [utilizator]

    mai nicusoare mai, stiai de la inceput cind ai facut partidu ca sursele de finantare sunt o problema generala , pentru toate partidele, asa ca atunci cind ti-ai facut partid trebuie sa te astepti ca o sa sara procuroru la gitul tau, asa e cind te bagi in troaca te manaca porcii, in curind o sa ai dosar penal pt termopane, case , mita pt finantare partid (vezi blaga si compania) ca asa e la moda , e trendy, e pret-a-porte , si hai la mai mare , nicu astept vesti, sun-o pe nutzi sa iti spuna cum e la bulau....
  • 0 (2 voturi)    
    a,si mai era o chestie (Duminică, 12 februarie 2017, 17:40)

    miculescu-rucar [utilizator]

    o chestie oenghista de profesie,cu finantare babana de la soros(ongul),ajunsese ministru in guvernul zero,acum parlamentar usr,ala de striga pe geam ca el voteaza dna.
    ia mai striga ghineo si acum!
  • -1 (1 vot)    
    USR a fost cel mai transparent (Duminică, 12 februarie 2017, 21:35)

    smeuletz [utilizator]

    USR a fost partidul cel mai transparent atat cu partea de venituri cat si cu partea de cheltuieli. Eu le-am donat 200, si am vazut lista cu mii de oameni care au donat, Si erau oameni simpli, nu firme sau chestii obscure. As vrea sa vad la PSD/ALDE, si chiar si la PNL cum au obtinut atatia bani si de unde..


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri