Cei trei actionari ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, aflati in arest preventiv, au fost adusi marti dimineata la Parchetul General. Cei trei ar urma sa fie anuntati, marti, ca procurorii au decis sa extinda urmarirea penala impotriva lor, potrivit Digi 24.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu au fost retinuti de procurori pe 2 noiembrie, fiind acuzati de ucidere si vatamare corporala din culpa, in dosarul privind incendiul in care 60 de oameni au murit si alti aproximativ 150 au fost raniti.

Procurorii Parchetului General sustin ca incendiul din clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului ca persoanele care aveau in administrare spatiul respectiv au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului, in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinta mortii si vatamarii corporale a mai multor persoane aflate in local.

Un magistrat de la Judecatoria sectorului 4 a admis pe 3 noiembrie propunerea Parchetului de arestare preventiva a celor trei patroni, motivul fiind acela ca au dat dovada "de o grava neglijenta si de iresponsabilitate in administrarea clubului": "Cei trei inculpati prezinta un pericol social ridicat, iar prin atitudinea si comportamentul reflectat in activitatea desfasurata demonstreaza ca lasarea lor in libertate pericliteaza siguranta celorlalti membri ai societatii. De asemenea, judecatorul are in vedere gravitatea deosebita a faptelor, urmarile acestora (decesul multor persoane tinere si vatamarea corporala a altora, unele dintre acestea fiind internate in continuare in stare critica), precum si modul si circumstantele de comitere a acestora. Totodata, judecatorul apreciaza ca activitatea de urmarire penala se afla in etapa de inceput, exista un amplu probatoriu care urmeaza a fi administrat, iar pentru buna desfasurare a procesului penal se impune luarea masurii arestarii preventive a celor trei inculpati", se arata in motivarea deciziei de arestare.

Judecatorul a apreciat faptul ca cei trei actionari au colaborat cu anchetatorii, au dat declaratii detaliate in fata procurorilor, au pus la dispozitie documentele solicitate, sunt tineri, nu au antecedente penale si "par a regreta incidentul produs, in care si-au pierdut viata inclusiv prieteni, cunostinte si angajati ai lor".