Dosarul Maternitatea Giulesti: Asistenta Florentina Cirstea a fost condamnata la 2 ani si doua luni de inchisoare cu executare

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 2 aprilie 2015, 18:34 Dosare Juridice

Asistenta Florentina Cirstea a fost condamnata definitiv, joi, la doi ani si doua luni de inchisoare cu executare in dosarul incendiului in care sase nou-nascuti au murit si alti cinci au fost raniti, iar Maternitatea Giulesti a primit o amenda penala de 400.000 de lei, anunta Mediafax. In acelasi dosar a fost condamnat si fostul manager Bogdan Marinescu la sase luni de inchisoare cu suspendare, judecatorii Curtii de Apel Bucuresti dispunand ca el sa aiba un termen de incercare de doi ani si sase luni. Fostul sef al Spitalului "Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti primise, in prima instanta, o amenda penala de 6.500 de lei.

Seful Sectiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infractiunea de neglijenta in serviciu.

Cu privire la seful Serviciului tehnic, Vasile Dima, instanta a constatat ca a incetat procesul penal pornit impotriva sa. Initial, in prima instanta, Dima a fost condamnat la doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe electricianul Gigel Oprea la un an de inchisoare cu suspendare. Judecatoria Sectorului 6 a stabilit, in faza de fond a procesului, sa il condamne la doi ani de inchisoare.

Prin decizia de vineri, judecatorii i-au obligat, in solidar pe inculpatii Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sirbu", Florentina Cirstea, Gigel Oprea si Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giulesti in solidar cu partile responsabile Ministerul Sanatatii si Municipiul Bucuresti ¬ prin primarul general, la plata mai multor sume de bani.

Banii reprezinta despagubiri pentru victimele si rudele victimelor incendiului din vara anului 2010. In total, cei implicati trebuie sa achite 4.231.500 de euro.

Instanta a constatat ca pentru Florentina Cirstea, despagubirile materiale vor fi achitate de firma de asigurari Astra SA, in limita a 10.000 de euro, iar pentru Maternitatea Giulesti aceeasi firma trebuie sa achite despagubiri in limita a 500.000 de euro.

In 9 iulie 2013, Judecatoria Sectorului 6 a condamnat-o pe asistenta Florentina Cirstea la doi ani si doua luni de inchisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu primind o amenda penala de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giulesti, o amenda penala de 400.000 de lei.

Potrivit deciziei instantei, Florentina Cirstea a fost condamnata la doi ani si doua luni de inchisoare pentru ucidere din culpa si la cinci pedepse de cate zece luni de inchisoare pentru vatamare corporala grava din culpa, urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani si doua luni.

Fostul manager al Spitalului "Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amenda penala de 6.500 de lei, iar seful Sectiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.

Seful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsa de doi ani si opt luni de inchisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi doi ani de inchisoare.

Nou-nascutii de la Maternitatea Giulesti nu au putut fi evacuati imediat dupa izbucnirea incendiului din cauza lipsei asistentei din salonul de terapie intensiva, aceasta fiind plecata dupa servetele igienice, ca sa mearga la toaleta, arata JS 6, in motivarea condamnarilor din acest dosar.

Potrivit documentului citat, asistenta ar fi fost in masura sa constate imediat producerea incendiului.

"In ceea ce priveste motivul pentru care inculpata a parasit salonul Terapie Intensiva si activitatile pe care le-a efectuat in salonul Cezariene, potrivit declaratiilor martorei M. D. si ale inculpatei Cirstea, aceasta din urma a venit in salonul Cezariene si i-a solicitat martorei servetele igienice pentru a merge la toaleta. Totodata, din orele afisate pe inregistrari, instanta retine ca inculpata Cirstea Florentina Daniela a ramas in acest salon timp de 4 minute, durata ce este considerabil mai mare decat cea necesara pentru lua servetele igienice. Mai mult, chiar inculpata a declarat: 'In salonul de cezariene se afla M D¬si i-am spus ca urmeaza sa vina finul meu, in jurul orelor 19.15, sa ne duca la domiciliile noastre' ", se arata in motivarea instantei care a decis condamnarea asistentei Florentina Cirstea la doi ani si doua luni de inchisoare cu executare.

Decizia Judecatoriei Sectorului 6 nu a fost definitiva, motiv pentru care aceasta a fost contestata atat de procurori, cat si de cei implicati in acest caz.

Incendiul a izbucnit in 16 august 2010, in jurul orei 18.30, in salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti, din cadrul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti.

Atunci au fost dusi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebelusi din sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti, trei dintre acestia decedand in zilele urmatoare, din cauza complicatiilor. Alti trei bebelusi au murit in incendiu, iar doua perechi de gemeni - doi baietei si un baietel si o fetita - si o alta fetita au fost salvati de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".












Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
1477 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    uite ca am aflat (Joi, 2 aprilie 2015, 19:03)

    urob [utilizator]

    cat "costa" o viata de om.
    Luam 14 si il impartim la 6. Rezultatul = 2,33 luni.
  • 0 (0 voturi)    
    ! (Joi, 2 aprilie 2015, 19:22)

    Natasa [utilizator]

    Viata unui om nu se contabilizeaza asa! Grav e ca directorul spitalului a luat 6 luni cu suspendare, electricianul 1 an cu suspendare si singura care plateste e asistenta! Nu prim ministrul care a blocat angajarile in sistem, nu directorul care era doar vedeta, nu si manager- desi lua salariu pentru asta, nu ministrul sanatatii! Doar asistenta! Nu e mult, nu e putin, e nedrept!
  • -1 (1 vot)    
    Procurori superficiali? (Joi, 2 aprilie 2015, 20:43)

    Furnicuta [utilizator]

    Nu știu dacă procurorii care au anchetat acest caz l-au anchetat și pe Raed Arafat. Nu de alta, dar este o întrebare la care nu s-a răspuns (sau poate nu știu eu): de ce ambulanțele de la serviciul Ambulanța au sosit după ambulanțele SMURD? Cine a dat ordin ca să se stabilească această ordine de sosire a ambulanțelor? Cel care a dat acest ordin nu este complice la crimă?
    Procurorilor, spor la treabă.
    • +2 (2 voturi)    
      sa vorbim ca sa ne auzim! (Joi, 2 aprilie 2015, 21:42)

      Natasa [utilizator] i-a raspuns lui Furnicuta

      Furnicuta, daca tot stam pe net, hai sa il folosim. Chiar daca te-a ferit Dumnezeu sa ai nevoie de SMURD, sa stii ca daca faci un accident grav de masina, un atac cerebral, infarct, daca are loc un accident cu victime multiple etc, Smurd-ul vine, adicatelea Serviciul de Urgenta, reanimare si descarcerare. Ambulanta vine daca ai mancat mult de Pasti sau daca te-a luat panica dupa un cutremur. De ce sa fie complice la crima serviciul de salvare? Te plictisesti rau?
  • 0 (0 voturi)    
    Prea putin, prea tarziu (Joi, 2 aprilie 2015, 21:16)

    Dodel540 [utilizator]

    Cred ca toate procesele de genul asta se intind dinadins pe 4-5 ani de la producerea evenimentelor. Sunt putini cei carora le mai pasa de acel indendiu, maternitatea s-a redeschis bine mersi, dl Marinescu e tot pe acolo ca doar a avut pile unde trebuie.
    Unde este raspunderea pe scara ierarhica?
    Si sa nu uit, Astra Asigurari va plati probabil la Sf Asteapta avand in vedere ca sunt de facto in faliment.
  • 0 (0 voturi)    
    Acarul Paun se intoarce (Joi, 2 aprilie 2015, 21:44)

    justin puscasu [utilizator]

    Daca as fi fost judecator, mie mi-ar fi fost rusine sa semnez o asemenea sentinta.
  • +2 (2 voturi)    
    o decizie nedreapta (Joi, 2 aprilie 2015, 22:41)

    dorin [anonim]

    Au condamnat o femeie care s-a dus la baie 4 minute (!!!). Cei care au gandit sistemul acolo, care nu au asigurat resursele sunt liberi !

    Rusine dragi magistrati !


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă