Asa cum era de asteptat, odata cu incheierea alegerilor si apropierea sfarsitului de an (cand expira o parte a clauzelor de stabilitate fiscala din contractele de concesiune) revine pe tapet discutia despre redevente. Se pare ca actualul executiv lucreaza deja la un proiect privind impozitarea hidrocarburilor si e de dorit ca acesta sa fie unul fundamentat, care sa asigure premise stabile (a se citi ca nu va suferi modificari dupa ce va fi implementat) pentru dezvoltare. In acest sens, proiectul ar trebui asumat de catre presedinte si, eventual, de opozitie iar reglementarea prin Ordonanta de Urgenta ar trebui sa nu fie o optiune.
Ar fi de remarcat si ca proiectul prezidential castigator nu contine prevederi exprese privind reforma propriu-zisa in ceea ce priveste impozitarea hidrocarburilor, mai exact cu privire la redevente. Iar actualul (sau mai probabil viitorul) ministru de Finante ar urma sa aiba mari dificultati in implementarea politicii lucrului bine facut in domeniul fiscal. Singura referire din programul prezidential castigator este inclusa in sectiunea privind securitatea energetica. Astfel, noul presedinte isi propune ca "o parte din redeventele catre bugetul central sa fie reorientate catre comunitatile locale si chiar catre proprietarii terenurilor, asa cum se intampla in SUA".
Modul de implementare al unui astfel de obiectiv nu intra in aria mea de competenta, intrucat implica modificarea Constitutiei. Astfel, comisia pentru revizuirea acesteia va trebui sa decida daca supune aprobarii modificarea art. 136 alin. (3), care mentioneaza faptul ca "Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice". Deci conform actualei constitutii, hidrocarburile din subsol nu apartin proprietarului privat al terenului respectiv, ci apartin statului. Constitutia nu impiedica insa o alocare discretionara a veniturilor bugetare din aceste surse. O alternativa ar fi ca sumele colectate sa fie alocate bugetelor locale ce administreaza suprafetele care genereaza respectivele venituri bugetare. Pentru aceasta insa, trebuie modificate principiile finantelor publice (neafectarea veniturilor bugetare) mentionate si in Legea 500/2002 privind finantele publice care mentioneaza la art. 8 alin. (2) faptul ca "veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte".
Prin urmare, cred ca acest obiectiv privind reorientarea veniturilor din redevente asumat de catre presedinte este dificil de implementat in practica. Ramane in discutie constituirea unui fond suveran care sa asigure o distribuire intergenerationala a bunastarii generata de exploatarea resurselor epuizabile, insa acest aspect merita o analiza dedicata.
Dar pana la distribuirea veniturilor bugetare, dupa cum mentioneaza alt principiu enuntat in programul presedintelui, si anume ca "nu politica bugetara trebuie sa conduca politica fiscala", cred ca presedintele (sau consilierii lui) trebuie sa analizeze variantele optime de colectare a taxelor pe exploatarea hidrocarburilor " si acest lucru doar pentru ca anumite obiective privind fiscalitatea, ce cad mai degraba in sarcina executivului, au fost abordate in programul prezidential castigator.
Fara a avea acces la varianta de lucru a proiectului legislativ in domeniul impozitarii hidrocarburilor dezvoltat de Ministerul Finantelor Publice, inteleg ca intentia este de a trece de la o varianta arhaica de impozitare (prin redevente), la una moderna (si ceva mai complicata), care ar impune un impozit suplimentar pe profitul din activitatea de exploatare a hidrocarburilor. E salutar efortul ministerului de a introduce o impozitare moderna in acest domeniu. Cu toate acestea, as avea anumite rezerve privind capacitatea administrativa existenta in cadrul ministerului de a implementa un asemenea sistem complex. Probabil noul presedinte nu va fi de acord sa isi dea girul prin promulgarea imediata a unei legi, care sa reaseze tot sistemul de impunere in domeniu, fara o analiza detaliata in acest sens. Analiza va trebui sa nu se abata de la obiectivele strategice, si anume impozitarea corecta a exploatarii resurselor minerale (redeventele in sine sunt irelevante, ele reprezinta doar un mijloc). Dupa atatea sute de ani de literatura in domeniul taxelor, sigur vom gasi un impozit direct aplicabil care poate colecta partea corecta cuvenita statului si implicit generatiilor viitoare. Sistemul de impozitare trebuie insa sa tina cont si de alte obiective economice, cum ar fi independenta energetica si implicit atragerea investitiilor in acest domeniu.
Ce vrem sa impozitam?
Practic vrem sa impozitam profiturile exceptionale din exploatarea resurselor epuizabile, spre deosebire de impunerea unor redevente dependente de cantitatile exploatate.
Ideea de baza este ca, in masura in care exploatarea unor resurse naturale epuizabile genereaza randamente financiare mult mai mari decat cele pe care un alt investitor le obtine, in conditii similare de risc, dar in alta industrie, statul poate fi indreptatit in a impozita suplimentar respectivul agent economic (indiferent de metoda: ￢resource rent tax￢, redevente, impozit pe profit suplimentar etc).
Pentru a surprinde aceste profituri este nevoie ca, alaturi de Ministerul Finantelor Publice, sa fie implicate si alte institutii ale statului, si anume Departamentul pentru energie din cadrul Ministerului Economiei si, mai ales, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Implicarea acestor institutii va ajuta in determinarea perimetrelor impozabile si mai ales a profitabilitatii acestora.
Practic, in industria petroliera trebuie analizat doar segmentul upstream (explorare, dezvoltare si productie) pentru o impozitare diferentiata de alte activitati economice. Celelalte segmente si anume midstream - transport, rafinare si prelucrare, downstream - distributie si comercializare implica doar alocarea de resurse financiare si, prin urmare, nu ar trebui incluse in analiza.
Pentru a putea aseza un sistem fiscal eficient (si a colecta venituri bugetare cat mai mari pastrand in acelasi timp atractivitatea climatului investitional), factorii decizionali trebuie sa fie capabili sa determine (in mod independent de raportarile financiare ale agentilor economici respectivi) profitabilitatea actuala si, mai ales, cea viitoare a sectorului la un nivel cat mai detaliat (adica pana la nivelul contabilitatii de gestiune a celei mai mici unitati de exploatare, sonda sau camp petrolifer).
Acest demers implica existenta in cadrul Ministerului Finantelor Publice a unui model financiar extrem de minutios, bazat pe informatii privind: a) costurile de explorare in functie de tipologia exploatarii (clasica, maritima, fracturare hidraulica etc.), b) costurile de dezvoltare (foraj, infrastructura de productie, conectarea sondelor la caile de evacuare si prelucrare etc.) in functie de tipologia exploatarii, c) nivelul rezervelor (exploatabile comercial), al resurselor contingente precum si nivelul resurselor prospective (teoretic disponibil in cadrul Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale), d) ciclul de viata al concesiunilor (investitii suplimentare in ciclul secundar si tertiar), e) estimarile preturilor in viitor, f) costurile de finantare, g) inflatie (factor de actualizare a investitiei), h) cursuri de schimb, i) conditii economice locale si globale (estimarile privind structura consumului), j) modificari ale cadrului legislativ etc.
Cat vrem sa impozitam?
Un astfel de model poate arata, la un nivel foarte detaliat, profiturile ce pot fi obtinute din exploatare. Mai departe, el poate arata si efectele anumitor masuri fiscale, precum introducerea unei cote diferite de impozit, introducerea unor redevente asupra investitorilor si, mai ales, modul in care profitabilitatea acestora este afectata. Practic, daca modelul arata ca rata de profitabilitate din exploatarea hidrocarburilor dintr-un perimetru de exploatare este mai mare de 15% (cu titlu de exemplu), atunci statul ar trebui sa atraga spre buget tot ce excede aceasta rata de profit. Daca rata de rentabilitate este mai mica, atunci statul trebuie sa ia masuri fiscale, prin care sa pastreze atractivitatea investitionala. Modul in care sunt atrase sumele la buget (prin aplicarea redeventelor sau a unui impozit suplimentar etc.) este un obiectiv tactic dependent de mai multe aspecte, cel mai important fiind capacitatea administrativa a aparatului fiscal.
Comparabilitate si concurenta pentru investitori
Modelul financiar construit ar permite si comparatia cu fiscalitatea din alte tari. Este irelevant, de exemplu, sa compari nivelul redeventelor din Romania cu cel din Norvegia. In Romania, nivelul redeventelor se situeaza intre 3,5% si 13,5%, in timp ce Norvegia nu impune redevente. Cu toate acestea, Norvegia impoziteaza profiturile din acest sector economic la o cota totala de 78%, iar Romania la numai 16%. Daca mai adaugam si faptul ca investitorii inregistreaza costuri de exploatare diferite de la stat la stat, o comparatie a tacticilor de colectare (e.g. redevente cu redevente) este cu atat mai putin relevanta din perspectiva politicilor fiscale / publice din sectorul hidrocarburilor.
In loc de concluzie, sper ca reprezentantii Ministerului Finantelor Publice au cantarit obiectiv si eficient modelul de schimbare in domeniul taxarii hidrocarburilor. Sper, de asemenea, ca va exista o dezbatere publica care sa permita operatorilor economici, opozitiei politice si, de ce nu, si Administratiei Prezidentiale sa isi exprime pozitia in acest sens.
0
4
