Ministrul interimar al sanatatii Adriean Videanu sustine ca firma care produce vaccin anti AH1N1 nu-si asuma raspunderea asupra posibilelor reactii adverse. In aceste conditii, Romania nu va mai cumpara de la compania producatoare GlaxoSmithKline cele 500.000 de doze care urmau sa fie administrate copiilor. "In urma discutiilor, nu-si asuma raspunderea pentru acest vaccin. Daca nu gasesc o solutie, vom merge pe vaccinul de la Cantacuzino. Daca nu ne intelegem cu ei, ramanem pe productia interna", a precizat Adriean Videanu.

Insa nici vaccinul produs de Institutul Cantacuzino nu a fost testat, fapt pentru care nu sunt cunoscute posibilele efecte adverse. Videanu a spus ca testele trebuie facute pe voluntari, iar acestia sunt greu de gasit. In aceste conditii, campania de vaccinare a copiilor nu va mai putea fi inceputa pe 26 noiembrie.

Premierul Emil Boc a cerut la ultima sedinta a Guvernului sa nu fie importate cele 500.000 de doze de vaccin anti AH1N1 care urmau sa fie administrate copiilor, decat in cazul in care firma producatoare isi va asuma raspunderea asupra reactiilor adverse posibile.

Aceasta dupa ce, saptamana trecuta, Guvernul hotarase sa fie achizitionate in regim de urgenta, din strainatate, 500.000 de doze de vaccin care sa poata fi administrat copiilor cu varsta cuprinsa intre sase luni si 15 ani. Insa, aceasta decizie a starnit controverse, deoarece vaccinul a fost refuzat de Polonia, pe motiv ca nu este testat suficient.

Potrivit deciziei de saptamana trecuta a Guvernului, vaccinarea copiilor ar fi trebuit sa inceapa simultan cu cea a persoanelor de peste 15 ani, din 26 noiembrie, in acest ultim caz cu doze din productia interna.

Tot saptamana trecuta, Guvernul a hotarat cresterea numarului de doze de vaccin antigripal produse la Institutul Cantacuzino de la cinci la zece milioane.