Un numar de 18 persoane, 17 studenti si un profesor care participau la cursurile de vara ale universitatii din Brasov, au fost diagonisticate cu virusul gripal AH1N1 de Institutul National Cantacuzino, a anuntat, sambata, Ministerul Sanatatii.

Cele 18 persoane se aflau din 19 iunie la Brasov unde participau la cursurile de vara internationale ale Universitatii din localitate. Cei 17 studenti au varste cuprinse intre 20 si 25 de ani, cinci dintre ei sunt de nationalitate romana, restul fiind din Turcia, Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Belgia, Croatia si Rusia. Profesorul depistat pozitiv este de nationalitate romana.

Toate persoanele infectate cu noul virus gripal sunt internate la Spitalul de Boli Infectioase din Brasov, unde li se administreaza tratament antiviral. Evolutia lor este favorabila.

Reteaua de supraveghere a bolilor transmisibile continua monitorizarea starii de sanatate a celorlalti participanti la scoala de vara.

Numarul total al cazurilor de gripa AH1N1, inregistrate pe teritoriul Romaniei, se ridica astfel la 95.