Agentia Europeana a Medicamentului recomanda atentie sporita la utilizarea medicamentului Keppra solutie orala, prescris in tratamentul epilepsiei, intrucat au fost raportate cazuri de supradozaj accidental, majoritatea la copii cu varsta cuprinsa intre sase luni si 11 ani, prin administrarea unei doze chiar si de 10 ori mai mare, ceea ce poate produce inclusiv coma, informeaza News.ro.

Agentia Europeana a Medicamentului recomanda atentie sporita la utilizarea in conditii de siguranta a medicamentului Keppra solutie orala, prescris in tratamentul epilepsiei, deoarece au fost raportate cazuri de supradozaj accidental, majoritatea la copii cu varsta cuprinsa intre sase luni si 11 ani, cele mai multe din cauza utilizarii unei seringi dozatoare inadecvate (de exemplu, seringa de 10 mililitri in locul celei de un mililitru).

Recomandarea in limba romana este postata pe site-ul Agentiei Nationale a Medicamentelor si Dispozitivelor Medicale, institutia care a tradus atentionarea Agentiei Europene a Medicamentului.

"Desi adesea lipsit de simptome, supradozajul cu levetiracetam (substanta activa a medicamentului, n.r.) poate totusi provoca somnolenta, agitatie, tulburari de respiratie si coma. Pentru evitarea erorilor de medicatie si a riscului de supradozaj cu medicamentul Keppra, parintilor si persoanelor care asigura ingrijire li se recomanda utilizarea exclusiva a seringii care insoteste medicamentul", mai spune Agentia Europeana a Medicamentului.

Cutiile in care este ambalat medicamentul si etichetele acestora vor avea culori diferite si vor indica in mod clar volumul flaconului, volumul seringii dozatoare, precum si intervalul de varsta a copilului pentru care este indicat medicamentul.

Totodata, pentru reducerea la minimum a riscului de utilizare a unei doze incorecte, si prospectul va include instructiuni mai clare adresate parintilor si persoanelor care asigura ingrijirea copilului. In acelasi timp, acestora li se recomanda sa arunce intotdeauna cu grija seringa in momentul golirii flaconului.