Experții spun că noul tratament va putea înlocui chimioterapia în decursul a 5 ani, salvând viețile a zeci de mii de pacienți ce suferă de afecțiuni letale, inclusiv cancerul pulmonar și cancerul de piele, conform dailymail.com.

Cum functioneaza imunoterapiaFoto: Captura YouTube

Noul tratament numit imunoterapie, întrucât funcționează prin instruirea sistemului imunitar pentru a ataca celulele canceroase, a fost de mare eficiență chiar și în cazul pacienților aflați într-un stadiu avansat de cancer, pentru care medicii estimau numai câteva luni de viață.

În urma unui studiu britanic în care a fost folosită noua metodă de tratare a cancerului, pacienții aflați în stadii avansate de cancer de piele și-au reluat, în numai câteva săptămâni, viața normală cu șanse mari de a trăi până la adânci bătrâneți. În cazul altora sunt necesare sesiuni de tratament cu o frecvență mai mare, ce se poate întinde pe mai multe luni.

"Dovezile sugerează că suntem la începutul unei noi ere în ceea ce privește găsirea de tratamente pentru cancer. Sperăm ca tratamentul să fie eficient pe termen lung și să ducă la vindecarea totală a pacienților.”, afirmă Peter Johnson, director de oncologie medicală în cadrul Centrului Britanic de Cercetare a Cancerului.

Profesorul Roy Herbst, director al Institutului de Oncologie Yale, din Statele Unite, susține că imunoterapia ar putea înlocui chimioterapia, devenind, în mai puțin de 5 ani, procedura standard de tratare pentru toate tipurile de cancer. “Suntem în perioada în care se cere o schimbare de paradigmă în ceea ce privește metodele de tratare a cancerului. În cele mai multe cazuri efectele benefice pot fi observate numai după câteva săptămâni de la începerea tratamentului, altele având o evoluție chiar mai rapidă.”, susține Herbst.

Deși sistemul nostru imunitar este construit să lupte împotriva infecțiilor și a cancerului, unele tumori sunt capabile să dezvolte scuturi de protecție, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar al organismului, chimioterapia și alte medicamente sunt ineficiente. Dar imunoterapia descompune aceste scuturi și instruiește organismul să atace tumorile.

Astfel de tratamente, ce sunt în curs de aprobare în unele țări europene, sunt administrate prin perfuzie și prezintă efecte secundare mai puțin nocive decât chimioterapia.