O echipa de specialisti din cadrul Spitalului MedLife Brasov a efectuat o interventie de tip adenoidectomie (interventie chirurgicala pentru inlaturarea polipilor), completata cu miringotomie bilaterala cu insertie de aeratoare transtimpanale. Interventia reprezinta o premiera pentru orasul Brasov si a avut drept obiectiv tratarea afectiunilor faringiene si pe cele ale urechii medii la un pacient in varsta de sase ani, care fusese anterior diagnosticat cu adenoidita cronica hipertrofica si otita medie seroasa cronica bilaterala, respectiv hipoacuzie de transmisie bilaterala.