Articol sustinut de Discovery

INTERVIU Costin Miu, ghid montan: Cred cu tarie ca importanta e calatoria si nu varful in sine. Varful e un bonus

de     HotNews.ro
Marţi, 27 octombrie 2015, 19:06 Discovery

Importanta e calatoria
Foto: Discovery
Costin Miu este ghid montan si mester in comunicare. Sau invers. Vara, ghidează oameni pe Mont Blanc, a dus grupuri pe Kilimanjaro și până în Everest Base Camp si trăiește o telenovelă cu Aconcagua. Între 23 octombrie - 9 Noiembrie duce pe Annapurna Circuit Trek 10 romani. Sa vada si ei cit de usor e sa urci si cit de greu e sa cobori. Nu e o gluma. Costin spune ca la coborire iti dispare motivatia care te-a dus sus. Spune multe lucruri interesante Costin, ca se pricepe. Doar v-am spus ca a fost olimpic la romana. Cititi si curiozitatea v-o hraniti.

NAA: Din punctul meu de vedere, in momentul in care un om vrea sa ajunga pe un varf montan, sa spunem, sau sa descopere noi peisaje, e clara curiozitatea ca vrei sa vezi ce e acolo, vrei sa vezi cum se vede lumea de la intaltimea respectiva. Sa discutam putin despre curiozitate.

Da! Pentru mine chiar totul a inceput din curiozitate. Eram in clasa a VI-a, faceam atletism, si profesorul meu de romana din perioada aia a venit la antrenament si ne-a intrebat, asa, usor ironic: Bai, atletilor, care vrea sa mearga pe munte in vara asta? Si am zis: cum, ce facem? Pai mergem o saptamana cu corturile... Si, in momentul acela, a fost curiozitatea cea care a spus: Da, vreau sa merg. Nu stiam ce ma asteapta, pur si simplu voiam sa merg acolo. Si asta se petrecea acum 20 si...vreo 9 ani. Si de atunci ma tot tine, iar partea frumoasa e ca acum am ajuns sa ii inspir eu pe altii și să le mențin curiozitatea trează.

NAA: Si practic, din acel moment sa zic, pasiunea catre munte …. a fost o iubire la prima vedere, sa spunem asa, vis-a-vis de munte si de atunci catre asta v-ati orientat sau te-ai gandit inainte: mai, totusi, imi place muntele, dar as vrea, nu stiu, sa ma fac medic, de exemplu?

Sunt cazul norocos in care am ajuns, la 41 de ani, sa fac ceea ce imi doream atunci. În acea perioada eram și olimpic la literatura, si m-am apucat si de munte. Ei bine, am ajuns acum, la 40 si un pic de ani, sa lucrez in comunicare si sa urc pe munți înalți. Sunt fericit ca mi-am indeplinit ambele vise.

NAA: Si, practic, ce te inspira cand vrei sa te duci pe munte, dincolo de pasiune, de peisaj, banuiesc ca trebuie sa existe o inspiratie si, in acelasi timp, inspiratia asta ar putea fi transmisa si stiu ca asta faci, inspiri si alti oameni la randul tau. Cum reusesti sa faci lucrurile astea?

Da, pentru mine e clar ca legatura cu muntele s-a nascut in copilarie si, ca tot ce se naste in copilarie, creste frumos. Apoi, am avut norocul sa merg pe munte cu niste oameni care m-au inspirat puternic. David Neacsu e unul dintre ei. Cand mergi cu David pe munte si-i asculti povestile din cele 30 si ceva de expeditii pe care le are, in momentele alea simti ca vrei sa faci si tu acele lucruri. Acum am ajuns eu sa povestesc (despre) locurile in care merg si, da, e o mare bucurie sa vad oamenii atat in viata reala, cat si in cea virtuala, in social media, dorindu-si sa faca lucrurile alea pentru ca le-au vazut la mine.

NAA: Pregatirea mentala este, iarasi, dincolo de pregatirea fizica, iti trebuie, totusi, si o pregatire mentala in momentul in care abordezi munti foarte inalti, de peste 5000 de metri.

Da, in momentul in care te apuci de alpinism la un alt nivel, sa zicem, dincolo de mers pe carari batute si pe trasee marcate, pregatirea mentala, din punctul meu de vedere, tinde sa o intreaca pe cea fizica. Pentru ca efortul este atat de mare - vorbesc de ascensiunea pe munti inalti –  efortul este atat de mare si stresul este atat de puternic, incat ok, fizic il duci o perioada, dar, de la jumate incolo intervine partea mentala. Poti sa te si nasti cu ea, sunt oameni nascuti motivati - genul ala pe care ii dai afara pe usa si iti intra pe geam - care fac asta nativ, dar restul, ceilalti, trebuie sa isi construiasca aceasta pregatire mentala. Eu o sa lansez un program care se cheama Mont Blanc Challenge (http://new.costinmiu.com/index.php/mont-blanc-challenge) si imi place sa spun ca este primul program de dezvoltare personala bazat pe alpinism. Si asta pentru ca e complex, adica e exact ce ma intrebai tu: dincolo de pregatirea fizica, dincolo de pregatirea tehnica specifica, muntele cuprinde si o parte de pregatire mentala, de life coaching.



Mont Blanc Challenge este adresat, în special, acelor oameni care au fost odata pe munte, le-a placut foarte tare, dar, dupa aceea, din diverse motive, n-au mai mers. Ca n-au mai avut anturajul potrivit, ca nu au timp... De trei ani, de cand ghidez oameni pe Mont Blanc, am văzut ca cea mai mare parte a oamenilor sunt oameni care asta fac, viseaza! Au un vis, dar le e teama sa il indeplineasca. Sunt multi care imi spuneau: ne uitam la tine pe unde mergi si ce faci, si, cumva, traiam visul prin tine. Si sunt multi acum care se hotarasc sa isi ia visul in propriile maini, iar eu sunt cel care ii ajuta sa si-l indeplineasca, eu sunt cel care ii motiveaza, imi place sa cred ca sunt si cel care ii inspira si - aici o sa fie putin curios - la randul meu, m-am hranit din motivatia lor. Pentru ca ii vezi pe munte, stii de unde au pornit, de la ce nivel, si ii vezi pe munte cum, efectiv, trag de ei. Si pentru mine e o mare bucurie, repet, motivatia mea se hraneste si din motivatia lor, pentru ca ii vad cum isi indeplinesc visele sub ochii mei si asta e un lucru tare frumos.

NAA: Cat de important este anturajul? Ca vorbeam de anturaj atunci cand urci pe munte. Banuiesc ca conteaza foarte mult coechipierul cu care abordezi mai ales ultima parte a traseului.

Daca vorbesti din punctul de vedere al alpinistului, alegerea partenerului de munte este extrem de importanta. Pe primul meu munte inalt, Matterhorn, pe care am ales să-l urc dupa divort, a fost prima lectie din care am invatat cat de important este sa iti alegi corect partenerul de munte. Atunci n-am facut-o corect si aproape ca am platit cu viata. Tot atunci am invatat cat de important este sa mergi pe un munte greu cu un ghid.  Pentru ca pe Matterhorn se merge cu ghid, iar noi am ales sa mergem fara, era sa nu ne mai intoarcem de acolo.

NAA: Acum sa discutam putin despre mesajele motivationale. Sunt unii oameni care chiar cred in ele si isi iau o parte din sursa de energie din acele mesaje.


Da, ma bucur pentru ei, pentru ca e mare lucru sa iti poti trage motivatia dintr-un mesaj. Cum spunea si Paul Dicu, mie nu prea imi iese chestia asta. Pe mine ma inspira oamenii care fac lucruri. Daca vii sa imi spui „poti sa faci chestia asta”, ma uit putin la background-ul tau sa vad ce ai facut tu ca sa te recomande, dar, da, pe mine ma inspira si ma motiveaza oamenii care fac lucruri.

Ce sa zic, practic nu pot sa transmit unui om doar din vorbe sa ii spun lui: stii ca poti sa faci asta. Nu. Norocul meu este ca - de fapt, nu e norocul, ci asa sunt lucrurile facute sa fie - am in spate o experienta de munte si de ghidarie care imi permite sa dau sfaturi, imi permite sa spun oamenilor ca pot sa faca niste lucruri, pentru ca, repet, am dus pe munte multi oameni care nici eu nu credeau ca o pot face.

NAA: O sa discutam despre, efectiv, cum ajungi sa faci lucrul asta, adica sa treci dincolo de nivelul unui simplu om, care urca in weekend pe platoul Bucegi, pe carari batatorite de zeci si zeci de alti oameni.

Cum iti spuneam mai devreme, programul meu, Mont Blanc Challenge, tocmai asta face. Te ia pe tine de la birou si te pregateste in 6-7 luni sa fii capabil sa urci cel mai inalt varf al Alpilor, Mont Blanc-ul. Da, pentru asta tu va trebui sa te pregatesti, impreuna cu mine, fizic. E vorba de pregatirea fizica, sa zic cea de pe stadion, la sala, pe scari, program care este supervizat de Paul Dicu. E vorba de pregatirea specifica pe munte, pentru ca Mont Blanc-ul nu e atat de usor, nu e trekking, totusi e un munte cu zone destul de tehnice, tehnica pe care trebuie sa o deprinzi.

E vorba de pregatirea la sala de catarare, e vorba, foarte important, de alimentatie, pentru ca alimentatia, atat in timpul antrenamentului, cat si in timpul efortului pe munte e foarte importanta si e vorba de pregatirea ta mentala. Acum sunt in trend sesiunile de life coaching. S-ar putea sa sune usor fantastic, dar am vazut cum se intampla lucrurile. Lucrez cu un psiholog extraordinar, Adriana Petrescu, si am vazut oameni care isi schimba viata in bine, life coaching-ul este o treabă cu rezultate reale.

În sfirsit, mai e ceva ce nu are neaparat legatura cu pregatirea, dar este o particularitate a proiectului meu si tine un pic si de safety, dar si de fun. Cei care merg cu mine pe Mont Blanc vor putea sa fie urmariti prin live tracking pe o harta a Mont Blanc-ului. Un prieten foarte bun de-al meu organizeaza o competitie de off-road, 100Tracks se cheama, a cărei principala caracteristica este tocmai aceasta posibilitate de a urmari masinile pe traseu. Eu o sa fac acelasi lucru cu cei cu care merg eu pe Mont Blanc, vom avea cu noi o baliza GPS datorita careia vom putea fi urmariti pe traseu in timp ce urcam. Cam asta despre cum poti sa ajungi de la birou pe Mont Blanc.



NAA: Sunt unii oameni care vor sa isi atinga scopul cu orice pret. Numai ca atunci cand vorbim de munte, din punctul meu de vedere, trebuie sa stii cand te opresti. Nu exista chestia asta ca vreau sa ating un varf, ca e posibil sa fie ultimul lucru pe care il vei face. Cum stii cand trebuie sa te opresti?

Absolut! Modelul meu in alpinism la altitudine si in ghidarie este un american, il cheama Ed Viesturs, este unul dintre cei mai mari alpinisti ai lumii, si e un om care a reusit sa urce toti cei 14 munti peste 8000 de metri fara oxigen suplimentar, iar Everestul l-a facut de 7 ori. Ma rog, mai sunt oameni care au facut chestia asta, dar Ed a reusit sa o faca nepunandu-si in niciun moment viata in pericol. A fost o singura data pe K2 cand a fost o situatie mai ciudata, dar nu din cauza lui. Da, oamenii ajung pe munte din diverse motive. Si, ca ghid, e bine sa iti dai seama din primele discutii - si aici ajuta foarte tare si sesiunea de life coaching – asadar, sa iti dai seama care e motivatia pentru care merge pe acel munte. Pana la urma, toti avem dreptul sa facem ce vrem, toti avem dreptul sa mergem pe munte.

Eu, ca ghid, trebuie sa stiu de ce merge acel om pe munte, pentru ca, cunoscandu-i motivatia, imi pot adapta strategia in functie de ea. Sunt oameni care merg pe munte pentru placerea de a merge pe munte, sunt oameni care merg pe munte pentru a se redescoperi si sunt oameni care merg pe munte pentru rezultat, pentru obiectiv. Sunt oameni care in viata de zi cu zi sunt obisnuiti cu targeturi pe care trebuie sa si le atinga si proiecteaza modul asta de viata si asupra activitatilor din afara job-ului.

Exista oameni care considera ca varful trebuie atins no matter what. E destul de periculos sa mergi cu oameni de genul asta pe munte. Pentru ca atingerea unui varf, mai ales pe un munte inalt, contine o mare doza de improbabilitate. De aceea, intotdeauna le spun ca antrenamentul de dinainte de a merge pe munte trebuie sa fie mai greu decat mersul pe munte in sine, pentru ca exista doi factori incontrolabili care te pot impiedica sa ajungi pe varf. Primul e vremea, al doilea e modul in care te aclimatizezi si e bine ca doar astia doi sa ramana incontrolabili. De aceea, pregatirea fizica trebuie sa fie facuta foarte, foarte, foarte bine. Am avut o situatie cu o persoana care, desi era intr-o situatie extrem de dificila din punct de vedere fizic, renunta pur si simplu sa coboare.

Am încercat sa o conving, sa ii spun ca varful e doar jumatea drumului, că, odata ajuns pe varf, tu trebuie sa ai energie suficienta sa si cobori de acolo si că, de cele mai multe ori, coborarea e mai grea. Din punct de vedere mental, sigur e mai grea, pentru ca nu mai ai motivatia, ti-ai indeplinit obiectivul, deci automat mental totul se relaxeaza, te grabesti sa ajungi intr-o zona de confort. Nu a fost funny si, din fericire, am reusit sa o aduc in viata si intr-o bucata la baza, dar n-a fost simplu. Mie imi place sa cred ca fiecare om are in el o parte buna. Te nasti bun prin definitie. Ce capatam pe parcurs - ego, motivatie - tin de educatie, tin de anturaj.

NAA: Si nu te leaga capacitatea de a scoate lucrul asta bun din oameni?

O, da! Iar muntii inalti cu atat mai mult. Exista o vorba: daca la nivelul marii nu esti prieten foarte bun cu partenerul tau de munte, la 7000 de metri, in niciun caz nu vei fi. In toamna, de pe 23 octombrie pe 9 noiembrie, merg pentru a doua oara in Nepal, conducand un grup de iubitori ai muntelui in Annapurna Circuit Trek. Am mai facut-o acum 2 ani, in Everest  Basecamp Trek, si e fantastic sa vezi ca oameni care nu aveau legatura cu muntii inalti au ajuns la peste 5000 de metri, deja efortul este foarte mare. E foarte inspirant pentru mine sa vad oameni normali care isi depasesc limitele vizibil. Stii, pana la urma este vorba despre durere fizica, e vorba de disconfort fizic, iar oamenii isi depasesc aceste limite doar pentru ca peisajele pe care le vad în Nepal sunt absolut fabuloase, iar asta îi hrăneste.

NAA: Am citit la un moment dat pe internet o povestioara, un accident de-al tau, care a avut loc acum cativa ani, cred, cand erai la un pas sa iti pierzi viata, undeva in platoul Bucegi, daca nu ma insel, nu?


Da!

NAA: Si mi-a placut foarte mult chestia asta in care tu, dupa ce ti-ai dat seama ca nu ai nimic fizic, sau nu ai patit ceva foarte grav, ai zis ca trebuie sa te ridici, pentru ca daca nu te ridici atunci, e posibil sa nu mai faci niciodata chestia asta.

Da, aia a fost o lectie pe care muntele mi-a predat-o, sa zic asa, hard way. Eram cu un grup pe care il pregateam pentru Mont Blanc, printre ei erau oameni care nu mai pusesera coltari in picioare, si am zis hai sa mergem la o tura pe zapada ca sa va obisnuiti. Si, desi i-am pus pe toti sa se echipeze, sa isi puna coltarii, tocmai eu nu mi i-am pus. Si asta e unul dintre pericolele care intervin in momentul in care devii bun in ceea ce faci, tinzi sa te consideri prea bun.

Eh, muntele mi-a aratat in cateva secunde de cadere ca e bine sa iti pastrezi capul pe umeri si sa continui sa faci ceea ce ai facut pana atunci si ai ramas in viata. Da, ala a fost un moment de cotitura. Nici acum nu inteleg cum de sunt in viata si fara nimic rupt dupa acea cazatura, dar in momentul in care m-am oprit din cazatura si a disparut adrenalina, ceea ce se petrece destul de repede, in momentul ala am fost constient ca, daca atunci nu ma ridic si urc inapoi pe unde am cazut, dup-aia o sa am niste probleme mari cu increderea in propriile mele forte. Ceea ce am si facut si am putut sa merg mai departe. Exista momente pe munte cand muntele iti vorbeste, tu trebuie doar sa il asculti.



Muntele iti spune cand sa urci, cand sa stai si cand sa cobori. Anul trecut, in Aconcagua, un munte de aproape 7000 de metri, pe la 6500 de metri una dintre fetele care erau cu mine in grup avea vizibil probleme fizice, era extenuata, dar era atat de motivata incat, desi abia de mai putea sa vorbeasca si sa lege doua cuvinte, acela cuvinte erau eu urc, eu urc, eu urc. Ca ghid, e extrem de greu sa obligi pe cineva sa coboare. Pentru ca, empatic fiind, te pui in locul ei si iti dai seama ca o opresti din visul ei, dar datoria ta este sa o opresti pentru a-i salva viata. Atunci, a trebuit sa o conving sa coboare, desi de acolo pana pe varf mai erau vreo 400 de metri diferenta de nivel, dupa ce urcasem vreo 9 ore pana acolo, mai erau de urcat vreo 2 ore jumate. Am convins-o să coboare cu alte doua persoane, noi am continuat sa urcam si, la 100 de metri sub varf, a inceput un viscol. Acela a fost unul dintre momentele in care ti se vede chemarea.

Daca esti facut sa fii ghid si esti facut sa ai grija de oameni pe munte, in momentul ala nu te mai gandesti ca tu vrei sa urci acel varf, nu te mai gandesti ca te-ai pregatit un an pentru varful ala, nu te mai gandesti ca ai investit niste sume nu chiar mici, trebuie sa te gandesti la siguranta grupului. Sunt mandru de mine ca am putut sa fac chestia asta. Probabil, daca eram singur, as fi continuat. Fiind cu ei, am preferat sa ne oprim acolo si sa coboram in siguranta. Am ajuns in tabara de baza, m-am intalnit cu un ghid argentinian, Horacio Cunietti, pe care il cunoscusem cu un an inainte pe Everest, care cu o zi inainte urcase pentru a 60-a oara Aconcagua ca ghid. I-am povestit ce s-a intamplat si Horacio mi-a spus habar nu ai de cate ori am coborat eu de sub varf. Ai luat decizia corecta!. Si i-am spus, da, ok, dar de ce e asa frustrant? - O sa treaca! Acum, privind retrospectiv, da, a fost decizia absolut corecta.

Tot in seara aia s-a petrecut un lucru extraordinar. Simona, prietena pe care o obligasem sa coboare, care acum era ok - la o altitudine mult mai mica fiind - a venit la mine, m-a pupat pe ambii obraji, si mi-a spus iti multumesc ca mi-ai salvat viata, pentru ca eu acolo nu eram capabila sa ma hotarasc sa cobor, eu as fi mers tot in sus, probabil, cu riscul vietii. Si, da, astea sunt momentele care te fac sa mergi mai departe, chiar daca, tehnic vorbind, sa nu ajungi pe un varf e un esec. Unii ar putea-o privi ca pe un esec. Eu cred ca mai important decat varful este calatoria. Pentru ca incepi sa isi depasesti limitele si sa iesi din zona de confort cu mult timp dinainte de a ajunge pe munte. In momentul cand te apuci sa te antrenezi, ai nevoie de o disciplina foarte puternica, pentru ca nefiind obisnuit sa faci lucrul ala, nefiind obisnuit sa te antrenezi de 3 ori pe saptamana, nefiind obisnuit sa renunti la placerile din weekend ca sa mergi pe munte, de multe ori pe ploaie, pe viscol, pe frig, cred ca marea transformare a oamenilor se petrece in momentul in care se hotarasc sa faca acest pas. In acea perioada de 6, 8, 10 luni - depinde de muntele pe care vrei sa mergi - in acea perioada in care iesi total din zona de confort, cred ca atunci se acumuleaza o dezvoltare personala puternica.

Muntele e doar locul unde pui pe hartie ceea ce ai invatat in acele luni. Da, e frumos sa ajungi pe varf, e frumos sa te bucuri acolo - ma rog, pe varfurile foarte inalte nu prea poti sa te bucuri, pentru ca esti atat de slabit si de epuizat, incat te bucuri la 2-3 zile dupaia - dar cred cu tarie ca importanta e calatoria si nu varful in sine. Eu cred ca varful e un bonus. La toata dezvoltarea ta, varful este bonus.

NAA: Si, pana la urma, succesul este sa ajungi sa povestesti tu.

Absolut, orice expeditie reusita e cea din care te intorci acasa.























5209 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    cel mai tare (Miercuri, 28 octombrie 2015, 9:49)

    nostimul [utilizator]

    Costin Miu este primul om din lume sponsorizat care a esuat de 3 ori consecutiv pe Aconcagua . Bravo!
    • 0 (0 voturi)    
      . (Miercuri, 28 octombrie 2015, 11:29)

      blabl423 [anonim] i-a raspuns lui nostimul

      Cred ca gaseati persoane mult mai avizate pt interviul asta.
  • 0 (0 voturi)    
    Foarte frumoase poze (Joi, 29 octombrie 2015, 9:00)

    JestersTear [utilizator]

    ... pacat ca nu au absolut nicio descriere. Unde sunt facute exact?
  • 0 (0 voturi)    
    răspunsuri (Joi, 12 noiembrie 2015, 11:29)

    costin_miu [utilizator]

    Bună ziua!

    În primul rând, felicitări utilizatorului „nostimul” pentru curajul de a posta cu pseudonim, e un mare act de bărbăție să ataci din spatele unui nume fals. Ce știi despre expedițiile mele pe Aconcagua? Știi cum am coborât, în 2013, noi și toți oamenii de pe munte după nopți petrecute la -25 de grade, la 5500 de metri, pe un viscol de 130 de km/h? Sau știi cum a fost, în 2014, să decid, cu 100 de metri sub vârf, că dorința proprie de a ajunge pe vârf e mai puțin importantă decât siguranța oamenilor pe care îi conduceam? Sau știi că eu vreau să urc acel munte în stilul alpin, fără porteri și alte ajutoare? Știi cum e să urci un munte de 7000 de metri fără pic de zăpadă și să fii nevoit să cari apă până la 7000 de metri, așa cum a fost în 2015? De câte ori ai cărat la 6000 de metri un ruscac de 25 de kg în spate? Știi cum e să înoți în grohotiș la 6800 de metri?
    Altfel, îmi cer scuze că știu să fac o prezentare pentru sponsori, că știu să-mi fac vizibilitate și că pot atrage parteneri alături de mine. Asta e, capra vecinului nu moare întotdeauna.

    JestersTear, în curând ai să găsești pe costinmiu.com povestea și fotografiile din Annapurna Dreamin' 2015, tura pe care am făcut-o în Himalaya cu un grup de prieteni.
    • 0 (0 voturi)    
      abureala (Joi, 19 noiembrie 2015, 17:14)

      nostimul [utilizator] i-a raspuns lui costin_miu

      cateva sfaturi:
      -mergi pe banii tai , ustura rau, si te motiveaza mai tare:)
      -mergi cu oameni puternici care te pot trage dupa ei, nu cu soimu sau cu ala care astepta plod,sau cu piloti de raliu care se gandesc non-stop la o bere si friptura si cum sa ajunga mai repede jos
      - nu ai de ce sa cari rucsac de 25 kile la 6 mii..sunt echipamente usoare produse acum..nu mai e ca acum 50 de ani..doar nu cari 15 kile de mancare:) si cort de 6 kile

      viscolul ala a durat 2-3 zile , te dai jos astepti vreme buna si urci dupaia , cum a facut majoritatea atunci..nu mai teatraliza totul..:)..mai aveai timp o gramada..in loc sa schimbi biletul de avion :)
      pe munte la altitudine asa e..mai vreme buna , mai vreme proasta :)
      • 0 (0 voturi)    
        abureala (Miercuri, 17 februarie 2016, 0:03)

        costin_miu [utilizator] i-a raspuns lui nostimul

        Mulțumesc pentru sfaturi. E clar că ai mare experiență pe munți înalți, observațiile tale sunt extraordinare, se vede că ai citit multe filme.
        Altfel:
        - nu știi ce e aia alpine style, altfel n-ai spune că n-ai de ce căra 25 de kile la 6000 de metri
        - de la 5500 de metri în sus, fără zăpadă, cum bei 7-8 litri de apă în următoarele două zile? Simplu, o cari. Ar trebui să știi asta, scrie în cărți. Iar apa e grea, știi? 8 litri de apă cântăresc 8 kg.
        - nu prea știi câtâ zăpadă se pune între 5500-7000 de metri în trei zile de viscol, nu? Nu e ca în oraș, unde-ți face primăria pârtie, plus că trebuie să aștepți zile în șir să se stabilizeze zăpada. Altfel te iau niște chestii, avalanșe se numesc. Iar când rangerii îți spun că următoarele 8-10 zile nu are nimeni voie să urce, îi cam asculți, nu e ca-n filme, Ninja!
        • 0 (0 voturi)    
          abureala (Luni, 29 februarie 2016, 17:08)

          uniccode1 [utilizator] i-a raspuns lui costin_miu

          Nush stiu eu fineturi din astea cu inaltimi, dar am impresia ca daca te pun sa cari un rucsac de 25 kg pe bucsoiu mare o sa lesini pe acolo. Daca a urcat fata aia de 12 ani pe picioarele ei asta spune multe pt cine are un pic de idee chiar si din poze/filme cum zici tu. Ca mai e un pic si o sa zici ca Aconcagua aste e un fel de K2. Obraznicule!!!
          Sanatate!!
          • 0 (0 voturi)    
            abureala (Luni, 29 februarie 2016, 17:29)

            nostimul [utilizator] i-a raspuns lui uniccode1

            vezi pana la urma sa nu ajungi sa crezi propriile minciuni ,ca Baronul de Münchhausen de la magazin :))
            nu au fost 8-10 zile de viscol , dupa 2-3 zile a urcat lume pe varf
            daca nu iti convine ca nu e apa in ultima tabara incearca varfuri unde e zapada suficienta :)


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă