Incepand cu 1 iulie, in Germania se desfiinteaza serviciul militar obligatoriu. Prin aplicarea acestei legi, dispare si serviciul civil, o alternativa la armata in termen pe care trebuiau s-o faca tinerii. Urmarea va fi ca serviciile sociale si medicale ambulatorii vor intra in criza de personal. Pentru a compensa acest gol, unor politicieni crestin-democrati le-a venit o noua idee: sa faca, din asistatii sociali, infirmieri si ingrijitori de batrani.

Nevoia de infirmieriFoto: HotNews.ro

In anii trecuti, a existat propunerea ca „somerii de cursa lunga“ sa fie angajati ca sezonieri in agricultura, ceea ce n-a prea functionat. Hartz IV, sau legea care struneste viata celor trei milioane de asistati sociali din Germania, e de cateva luni sub foc continuu si a culminat cu scandalul majorarii ajutorului social cu 5 euro pe luna, pe cap de „hartuit“. De atunci, i se mai zice si Hartz-5.

Baza de calcul a ajutorului social a trebuit revizuita in urma deciziei de neconstitutionalitate a legii, data la finele anului trecut, de Curtea Constitutionala de la Karlsruhe. Noua schema de calcul se aplica retroactiv, de la 1 ianuarie 2011. Parlamentarii germani n-au ajuns nici pana azi, la un consens. O corectie recenta se refera la 8 euro in plus pe luna si alte modificari, cum ar fi „pausala“, sau plata nediferentiata, pentru chirie.

Modul in care se poate calcula, individual, ajutorul banesc social sau de somer, ca si subventia de stat la chirie si utilitati, poate fi consultat pe site-ul Bundesagentur für Arbeit sau aici.

  • Concurenta la batrani

De la introducerea legii, in anul 2005, beneficiarii de ajutor social nu pot refuza un loc de munca propus de agentia de ocupare a muncii, decat cu riscul de a-si pierde partial sau total ajutorul social. Expertul in probleme sociale Carsten Linnemann (CDU) a declarat, citat sambata de editia online a postului TV ZDF: „Nu ne putem ingradi gandirea. Beneficiarii de Hartz-IV pot fi luati in considerare pentru a lucra in spitale, centre de ingrijire si aziluri de batrani, pentru a acoperi eventualele deficite de personal“.

Incepand cu 1 mai, fluxul de muncitori straini din tarile UE va creste si aceasta se va reflecta si in domeniul social. Pentru opt tari aderate la UE in 2004, se ridica, dupa 7 ani de la aderare, interdictia de a lucra in Germania, in anumite domenii. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cehia si Ungaria sunt beneficiarele „neingraditei libertati de ocupare a fortei de munca“. Romanilor si bulgarilor inca nu le-a sunat ceasul acestui privilegiu.

Sectorul medical si social german fiind insa mereu in criza de personal, pentru infirmiere si ingrijitoare de batrani a fost intotdeauna loc. Ingrijirea la domiciliu a batranilor a fost, in ultimii ani, masiv preluata de imigrantii din noile tari ale UE. Mai ales femeile din Polonia sau Romania au venit sa aiba grija de batranii din Germania. Casa, masa si peste 800 de euro sunt bani buni, pentru ele, si convenabili pentru rudele celor in cauza.

O aradeanca imi povestea, anul trecut, de impasul prin care trece: „Ca mi-a murit batrana!“. Florentina cerea intre 1.000 si 1.200 de euro pe luna, pentru ingrijrea 24 h a unui varstnic. De unde diferenta de pret? „Pai de la Alzheimer, ca atunci e mai greu“ zicea ea. Femeia se referea la dificultatea ingrijirii, in conditiile in care comunicarea devine si mai grea. Oricum, una dintre cerintele de baza la astfel de angajari e limba germana, pe care ingrijitoarele trebuie s-o stapaneasca cat de cat.

„Bineinteles ca trebuie sa fie avuti in vedere beneficiarii de Hartz-IV si in domeniul social – mai ales ca, la vara, cu siguranta nu vor fi destui candidati pentru noul voluntariat militar si civil“ a spus si seful Uniunii Seniorilor, Otto Wulff. Acest voluntariat va fi de 12-23 luni in armata si de 6-24 de luni in domeniul serviciului civil.

Recenta propunere a politicienilor germani, de a impune acoperirea cu forta de munca autohtona, a necesarului de personal din sectorul social, ar putea-o resimti si romancele in cautare de „batrani in grija“, in Germania.