Cersetoria reprezinta o modalitate necinstita de a castiga bani, iar legea suedeza privind regimul strainilor prevede ca imigrantii trebuie sa faca dovada ca se pot intretine "pe cai cinstite" in Suedia, inclusiv cei care sunt cetateni ai Uniunii Europene - asa a motivat, luni, ministrul suedez al Imigratiei, Tobias Billstrom, recenta expulzare a mai multor reprezentanti ai etniei rome, majoritatea lor cetateni romani, anunta Agerpres, citand agentia austriaca de presa APA.

Expulzarile nu au incalcat in niciun fel libertatea de circulatie in interiorul Uniunii Europene, intrucat exista informatii ca activitatea de cersetorie este una organizata, a mai adaugat oficialul suedez.

Potrivit postului public de radio suedez, in jur de 50 de romi cetateni comunitari de etnie roma, cei mai multi proveniti din Romania, au fost expulzati din Suedia in acest an.