Presedintele Partidului Comunistilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a declarat ca Marian Lupu i-a comunicat, inainte de a pleca din PCRM, ca este posibil sa se uneasca, la un moment dat. "Cu doua zile inainte de a pleca din Partidul Comunistilor, Marian Lupu a fost la mine si mi-a spus ca ramane fidel cauzei noastre si ca este posibil vreodata sa ne unim", a precizat Voronin, citat de Unimedia.

"Acestea sunt ultimele lui propozitii”, a precizat fostul presedinte al Republicii Moldova, in cadrul unei emisiuni la Pro TV Chisinau. „Am facut o greseala cand l-am avansat pe Lupu. Ne-am dat seama peste jumatate de an dupa ce l-am promovat. Deja nu il putem revoca, deoarece presedintele Parlamentului e numit in functie cu majoritate de voturi, dar e revocat de o majoritate constitutionala”, a continuat Voronin. „Ne-am comportat cu el ca si cu un bebelus. Acest Marian Lupu nu trebuie nimanui. Doamne fereste!”.

  • Cine este Marian Lupu

Fostul presedinte comunist al Parlamentului, in prezent lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, a devenit figura centrala in alegerile parlamentare din Moldova. In vara anului trecut, Marian Lupu a parasit randurile comunistilor, pentru a prelua conducerea unei formatiuni politice centriste, devenind o amenintare pentru partidul lui Vladimir Voronin. Inainte de a deveni presedinte al Parlamentului, Lupu a fost adjunct al ministrului Economiei si a coordonat activitatea departamentelor de comert exterior. Din 2003, a condus Ministerul Economiei. La alegerile din 7 decembrie, Marian Lupu a fost unicul candidat, fiind sustinut de Alianta pentru Integrarea Europeana (AIE).