Analiza HotNews.ro

Relatiile Romania-Moldova: coruptie cu vize, scandaluri sexuale, acuze de subminarea statalitatii 

de Anne-Marie Blajan     HotNews.ro
Luni, 27 iulie 2009, 14:11 Actualitate | Diasporă

Relatiile Romania - Republica Moldova au traversat in ultimii doi ani, de la aderarea Romaniei la UE, probabil cea mai contondenta perioada din istoria lor bilaterala. Atacurile repetate ale autoritatilor de la Chisinau nu si-au gasit, in general o replica la fel de taioasa la Bucuresti, insa declaratii ale unor oficiali romani au oferit argumente moldovenilor sa ceara UE sa "puna la punct" Romania. Normalizarea relatiilor bilaterale ar depinde, sustin analistii si politicienii romani, de o schimbare a puterii de la Chisinau.

Romania a sustinut mereu sprijinul pe care il acorda Republicii Moldova in aspiratiile sale europene, presedintele Basescu spunand in repetate randuri ca vede o unire a celor doua tari in interiorul UE. O astfel de afirmatie, inofensiva din punctul de vedere al Romaniei, a fost interpretata - de fiecare data cand ea a fost facuta - ca o dorinta a Romaniei de a interfera in chestiunile interne ale Moldovei si un atac la statalitatea tarii de peste Prut. Presedintele Voronin se arata mereu deranjat de atitudinea de frate mai mare a Romaniei fata de tara sa si insista ca drumul Moldovei spre Europa nu trece pe la Bucuresti.

Scandaluri de coruptie privind acordarea vizelor, disputa privind recunoasterea sau nu a limbii moldovenesti, acuze de subminare a statalitatii moldovenesti, expulzari de diplomati si clerici romani, scandaluri sexuale - sunt elementele care au caracterizat relatiile bileterale dintre cele doua tari.

Daca diplomatia de la Bucuresti a ales un ton ponderat si nu a raspuns cu aceeasi agresivitate provocarilor verbale si nu numai ale reprezentantilor puterii de la Chisinau, presedintele Traian Basescu a fost mai putin moderat si a avut, in cateva episoade, declaratii care au starnit o replica furioasa la Chisinau si au dat argumente unui aliat al comunistilor moldoveni, Rusia, sa atraga atentia UE asupra Romaniei si a modului inadmisibil in care isi desfasoara relatia vizavi de Republica Moldova.

Romania submineaza statalitatea Moldovei

Republica Moldova a cerut in repetate randuri Uniunii Europene sa-si foloseasca influenta asupra Romaniei, pentru ca aceasta sa nu se mai amestece in treburile sale interne. Guvernul de la Chisinau a acuzat Bucurestiul de politica duplicitara si amenintari la adresa statalitatii si securitatii cu Republica Moldova Tratatul politic de baza si Tratatul privind frontiera, pe care o interpreta drept "o confirmare a adevaratelor intentii pe care la urmareste conducerea statului vecin".

Acest gen de acuzatii s-au intensificat dupa evenimentele post-electorale de la Chisinau, din aprilie 2009, cand Romania a fost acuzata de implicare in protestele de strada care au avut loc in capitala moldoveneasca. Mai tarziu, insa, procurorul general moldovean, Valeriu Gurbulea,a infirmat o implicare in actiunile de protest, insa a vorbit despre atacuri cibernetice asupra retelelor institutiilor de stat moldovene.

"Romania, ca stat, nu a participat la protestele din 7 aprilie. Au fost inregistrate doar unele forme – spre exemplu, a fost un atac cibernetic din Romania asupra serverelor institutiilor de stat, inclusiv incercari de trecere a frontierei moldo-romane", a spus el intr-o conferinta de presa.

Scandaluri privind vizele si indiscretii sexuale

Autoritatile de la Chisinau au cautat mereu dovezi de a demonstra coruptia reprezentantilor Romaniei din misiunea diplomatica. In 2008, ministrul de interne moldovean anunta, intr-o conferinta de presa, ca un diplomat de rang inalt din cadrul Ambasadei Romaniei la Chisinau este suspectat de coruptie, dupa ce ar fi primit mita pentru a facilita acordarea vizelor cetatenilor moldoveni intr-un timp mai scurt.

MAE roman ia masuri si il recheama in tara pe seful sectiei consulare, Alexandru Rus, "pentru consultari in calitatea sa de responsabil pentru activitatea consulara din cadrul ambasadei", si anunta mai apoi ca acesta nu se va mai intoarce la post pentru ca "s-a vulnerabilizat". La acelasi episod, presedintele Basescu are o replica pe masura acuzatiilor si spune ca Romania va raspunde "extrem de dur" la acuzatiile autoritatilor Republicii Moldova la adresa unui diplomat roman privind acordarea vizelor. El a spus ca aceste acuzatii  reprezinta "ultima agresiune orchestrata" de Chisinau si le-a catalogat drept "provocare".

Replica extrem de dura menita a fi data moldovenilor este cerinta pe care presedintele roman o adreseaza Guvernului si anume de a simplifica la maximum procedura de acordare a cetateniei romane moldovenilor de peste Prut, fata de care Bucurestiul are "o datorie morala". Cerinta presedintelui nu va fi pusa in practica decat in 2009, dupa alegerile de la Chisinau, de catre guvernul premierului Boc.

Alexandru Rus, vulnerabilizat de scandalul vizelor, a fost inlocuit de Ion Nuica, vulnerabilizat, in vara lui 2009, de un scandal sexual. In urma cu doua-trei saptamani, o inregistrare video data presei romane il infatisa pe consul intretinand relatii sexuale cu o subalterna, cetatean moldovean care lucra in consulat.

Comentatorii si oamenii politici din Romania spuneau ca "este o lucratura" a serviciilor moldovenesti, pentru a prejudicia imaginea Romaniei, iar MAE nu a avut o reactie lamuritoare. Ministerul anunta retragerea consulului de la post si decizia de a inlocui toti angajatii moldoveni ai consulatului cu personal adus de la Bucuresti. Timp de cateva zile, probabil o saptamana, Romania nu mai avea la Chisinau niciun diplomat de rang inalt, misiunea fiind lipsita atat de ambasador, cat si de consul.

Expulzari si personae non grata

Actiunile extreme luate de autoritatile moldovene impotriva Romaniei au fost expulzarile de diplomati, culminand dupa protestele postelectorale, cu insusi ambasadorul roman si neacceptand un nou ambasador, in persoana lui Mihnea Constantinescu.

"Jocul" de a declara diplomati romani presona non grata a inceput in decembrie 2007, cand atasatul de presa si secretarul II al ambasadei Romaniei au fost expulzati pentru "incompatibilitatea activitatii acestora cu statutul diplomatic detinut". (Anterior, in 2002, Moldova mai expulzase un diplomat roman - atasatul militar, in urma protestelor anticomuniste de la Chisinau, in timpul ministeriatului lui Mircea Geoana, dar perioada analizei se refera la ultimii doi ani, dupa aderarea Romaniei la UE).

MAE roman a apreciat acest act ca "inamical, total nejustificat" si considera ca "vine in contradictie cu atitudinea constructiva si cooperanta pe care Romania a manifestat-o in permanenta la adresa Republicii Moldova", iar ambasadorul Filip Teodorescu a refuzat nota verbala care i-a fost inmanata la sediul Ministerului moldovean de Externe.

Cateva zile mai tarziu, au fost expulzati de pe teritoriul moldovenesc si doi preoti ai Mitropoliei Basarabiei originari din Romania, pe motiv ca acestia, fiind cetateni romani, au incalcat regimul de sedere pe teritoriul moldovean, ca nu aveau permis de munca din partea autoritatilor centrale si autorizare din partea autoritatilor locale pentru a activa ca preoti in parohie. Patriarhia din Romania califica gestul drept "un act de intimidare regretabil".

Actiunile autoritatilor moldovene in acest sens au culminat cu expulzarea a insusi ambasadorul Filip Teodorescu, ulterior protestelor postelectorale. In 8 aprilie, ambasadorul roman si un alt diplomat deveneau personae non grata, in urma acuzatiilor aduse Romaniei de implicare in evenimente. Tot atunci se impunea si un regim de vize cetatenilor romani.

Autoritatile romane au luat imediat masuri, numind si audiind in regim de urgenta un nou ambasador, pe Mihnea Constantinescu, insa el nu a primit agrementul Chisinaului, astfel incat in acest moment Romania nu este reprezentata la nivel de ambasador in Republica Moldova.

Nu a fost intreprinsa o alta actiune in acest sens, Bucurestiul asteptand rezultatul alegerilor de la Chisinau si a constituirii unei noi puteri sau coalitii la Chisinau, pentru a relua demersurile si, probabil, a nominaliza o noua persoana.

Romania isi doreste parteneri de discutie pro-europeni la Chisinau

Normalizarea relatiilor bilaterale ar fi posibila, potrivit analistilor si a unora dintre autoritatile de la Bucuresti, de schimbarea garniturii de la putere de la Chisinau sau de existenta in coalitia de guvernare a opozitiei de dreapta.

Presedintele Traian Basescu, cu lipsa de diplomatie de care a dat dovada in ultima vreme in declaratiile privind Moldova, a afirmat ca si-ar dori ca opozitia actualului guvern sa obtina un rezultat mai bun dupa 29 iulie, ceea ce ar permite relatiilor dintre cele doua tari "sa revina la normal".

Presedintele Voronin are aceeasi parere, insa despre puterea de la Bucuresti. El considera ca "nu se mai poate discuta" cu actuala conducere de la Bucuresti, pentru ca aceasta "gandeste in stilul anilor '30", iar Chisinaul se vede nevoit sa apeleze la Bruxelles pentru normalizarea si relansarea relatiilor cu Romania.

"Este imposibil cu autoritatile actuale romanesti sa hotarasti ceva, de aceea noi mizam foarte mult pe sustinerea UE pentru ca aceste relatii sa le relansam si sa le aducem la situatia normala. Ceea ce este astazi in relatiile cu Romania nu este normal, categoric. Nu trebuie sa fie asa", a spus liderul comunistilor.

MAE s-a limitat insa la a spune ca este dezirabil ca alegerile din Moldova sa fie "libere, corecte si democratice", incercand astfel sa se inscrie in pozitia exprimata, de altfel, de institutiile europene. Ministrul de externe roman a spus ca MAE va angaja un dialog cu guvernul liber ales de la Chisinau, ca nu exista resentimente si nici o anticipatie negativa, insa ar vrea ca Moldova sa inteleaga dialogul in sensul european al cuvantului.

Cat despre UE, dupa ce statele membre au fost puternic deranjate de declaratia presedintelui Basescu privind acordarea de cetatenie romana pentru un milion de moldoveni si pentru modul in care Romania a gestionat aceasta relatie bilaterala, in final concluziile Consiliului au multumit autoritatile de la Bucuresti.

Consiliul a adoptat directiva de negociere pentru un nou Acord, cuprinzator, intre UE si Republica Moldova, insa, la solicitarea Romaniei, UE a conditionat lansarea efectiva a negocierilor pentru un nou acord de asigurarea unui tratament egal pentru toti cetatenii statelor membre in materie de vize, subliniind totodata importanta respectarii de catre Republica Moldova a principiului relatiilor de buna-vecinatate.


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

7060 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    doar cu moldova ?! (Luni, 27 iulie 2009, 14:25)

    raz [anonim]

    ziceti-mi o singura tara cu care romanasii au relatii bune de vecinatate. una singura ! n-o sa reusiti, pt. ca nu exista. cu ucraina ne-am balacarit ca la usa cortului pt. canal si pt insula. cu bulgarii ne-am jignit reciproc chiar si la un banal meci de fotbal. pe maghiari ii tot amenintam ca-i dam afara din tzara, deci ungaria nu ne va fi prietena vreodata. sarbii sunt singurii pe care i-am tot lins in fund, desi ei n-o sa inceteze vreodata sa ravneasca la cealalta jumatate de banat pe care nu ne-au ciupit-o inca. moldovenii nu mai spun, ca se stie ce dragoste ne poarta. concluzia ? romania nu va iesi deloc bine la primul razboi in zona.
    • -1 (3 voturi)    
      ... (Luni, 27 iulie 2009, 14:53)

      Avalhon [utilizator] i-a raspuns lui raz

      Si noi suntem aia de vina? Pai, din toti cei enumerati noi suntem singurii fraieri care eram aici cand ailalti de abia se urcau in carute sa vina incoace. Iar "Republica Moldova" a ajuns doar pamant romanesc, ca neamul in sine...dupa atatea colonizari de slavi de toate felurile si altea alea...ce sa mai zici?
      Si sper sa nu fie nici un razboi in zona. Pentru ca oricum ar fi fost, Romania niciodata n-a avut norocul de aliati. Blestemul unui popor. Vai de soarta noastra!
    • -1 (1 vot)    
      vecini (Luni, 27 iulie 2009, 15:08)

      sorin [anonim] i-a raspuns lui raz

      cu sarbii
  • +1 (1 vot)    
    relatiile intre cele 2 tari (Luni, 27 iulie 2009, 18:28)

    Ciprian [anonim]

    E clar ca romanii au fost moderati/temperati de UE. Dar, in timpul asta Rusia a facut declaratii foarte clare de sustinere a propriilor interese in rep Moldova...
    • +1 (1 vot)    
      presa din Romania (Luni, 27 iulie 2009, 20:43)

      Ciprian [anonim] i-a raspuns lui Ciprian

      Si poate daca intelegem cu greu pozitia moderata a autoritatilor romane, nu prea intelegem de ce presa din Romania vrea sa para la fel de moderata. In timpul asta, presa din Rusia ataca din plin Romania si face analize prin care arata ca guvernul Rusiei il sustine pe voronin (desi informatia asta e discutabila).
      Este autoarea Anne-Marie din Romania? Numele nu pare prea romanesc.
      • -1 (1 vot)    
        incurci lucrurile (Luni, 27 iulie 2009, 22:30)

        Anne-Marie Blajan [anonim] i-a raspuns lui Ciprian

        misiunea presei nu e sa sara la gatul moldovenilor, ci sa faca o analiza obiectiva a situatiei si sa relateze obiectiv fapte, sa dea obiectiv informatii, fara patima. nu este scopul meu sa ma comport precum jurnalistii rusi aserviti unui scop. eu sunt un jurnalist independent care respercta norma de baza a profesiei:obiectivitatea si lipsa de patima in articole. e datoria autoritatilor romane sa reactioneze dur, daca asta vor cetatenii.
        cat de relevanta e daca sunt romanca sau nu? cat de relevant e numele meu? Ciprian - nume romanesc pur - nu intelegi, de fapt, in ce consta rolul presei. articolul acesta nu e un comentariu, nu e un articol de opinie, e o analiza. asa ca e o diferenta.
        • +1 (1 vot)    
          poate le incurc (Marţi, 28 iulie 2009, 1:36)

          Ciprian [anonim] i-a raspuns lui Anne-Marie Blajan

          In primul rand, multumesc pentru raspuns.
          Da, de acord, e corect sa nu ne comportam precum jurnalistii rusi aserviti poate unui scop. Un exemplu in acest sens il reprezinta articolul RIA Novosti "UE a pus "drapelul luptei" impotriva R.Moldova in mainile preşedintelui Romaniei".
          Nu imi place expresia "sa sarim la gatul moldovenilor". Nu e vorba despre a acuza moldovenii de ceva. Este vorba de a prezenta unele fapte ale comunistilor din rep Moldova. Moldoveni sunt majoritatea oamenilor intre Carpati si Nistru.
          Spre exemplu, ati vorbit despre reactiile mai putin moderate ale presedintelui Romaniei, dar nu prea amintiti de anumite actiuni ale comunistilor: introducerea regimului de vize pentru cetatenii romani ca urmare a acuzelor nefondate de implicare a Romaniei in evenimentele de pe 7.04 si refuzul de a corecta situatia asta dupa concluziile procurorului Gurbulea, hartuirea constanta a membrilor opozitiei prin arestare si deschidere de dosare penale, etc. Nu am vazut nimic nici despre rezolutia Parlamentului European de pe 5 mai prin care se "condamna campania masivă de hărţuire, gravele incălcări ale drepturilor omului şi toate celelalte acţiuni ilegale întreprinse de guvernul Republicii Moldova".
          Sper ca intr-adevar sa incurc lucrurile si regimul comunist de la Chisinau sa nu fie chiar asa rau.
          Apoi subtitlul "Romania submineaza statalitatea Moldovei" reprezinta o afirmatie. Eu unul as fi spus "Comunistii acuza Romania de...". Romania NU submineaza statalitatea Moldovei (din nou, ca moldovean vreau pus accentul pe republica)
          Scuze pentru remarca referitoare la nume. In mod normal nu prea aduc in discutie numele oamenilor. Dar nu stiam daca acesta era un articol scris de un jurnalist hotnews ori tradus din presa internationala.
          Multumesc si pentru crearea acestui articol. Mai bine si asa decat deloc.
        • +1 (1 vot)    
          si inca ceva... (Marţi, 28 iulie 2009, 5:52)

          Ciprian [anonim] i-a raspuns lui Anne-Marie Blajan

          In contextul in care relatia dintre Romania si UE cu vecinii depinde de respectarea unor criterii politice (gen respectarea drepturilor omului si valorilor democratice): care ar fi o analiza corecta si obiectiva a campaniei electorale din Rep. Moldova? Din ce stiu eu, campania electorala de acolo a fost plina de ilegalitati si vulgaritati (spre exemplu cum vorbea tovarasul Voronin despre primarul Chisinaului, acuzele nedovedite la asa zise legaturi ale opozitiei cu falsificatori de bani, arestarea si agresarea membrilor opozitiei in plina campanie electorala, samd).
          Unii romani citesc astfel de stiri si apoi, dupa anuntarea rezultatelor la alegeri, anunta grav ca asa le trebuie la basarabeni daca continua sa voteze cu comunistii. Ceea ce nu stiu ei este despre propaganda sustinuta a comunistilor, spalarea pe creier a oamenilor cu stiri de la televiziunea nationala (exemple ale stirilor propagate se gasesc din plin pe youtube).
          Putem spune, spre exemplu, ca televiziunea de stat din rep Moldova da dovada de obiectivitate si lipsa de patima?
          Repet, e bine ca noi sa incercam sa fim obiectivi si sa incercam sa facem analize la rece - dar nu era mai potrivita poate o astfel de analiza cateva zile mai tarziu, dupa alegeri?
          In fine, vad pe hotnews azi un interviu cu un lider comunist, dar nici un interviu cu vreun lider al opozitiei. Din nou, vorbim despre articole publicate la doar doua zile inainte de niste alegeri de care depinde libertatea unor oameni. Miza e foarte mare acolo in conditiile in care au murit si au fost maltratati oameni iar mai apoi comunistii nu au reusit sa obtina un singur vot de la 41 parlamentari ai opozitiei (caz in care nu ar fi fost acum alegeri).
  • +1 (1 vot)    
    esec (Luni, 27 iulie 2009, 19:34)

    gogu [anonim]

    ce se intampla, in special in ultimele 6 luni este rusinos pentru un stat ce se pretinde membru ue si care prin politica sa externa catastrofala in relatia cu ue si r. moldova se vede parasita de aliatii sai.
    cu toate acestea, nimeni nu pare sa-si asume acest esec !


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri