Duminica, din nordul pana in sudul Peninsulei, de la Milano pana la Reggio Calabria, sute de romani au coborat in piete si strazi, pentru a protesta impotriva coruptiei clasei politice din Romania. In unele orase, precum Milano, Verona sau Roma, protestatarii au manifestat in ciuda conditiilor meteo nefavorabile. Romanii au cantat imnul national, s-au strans in hora si au scandat lozinci impotriva guvernului. Mesajul lor a fost unul de solidaritate cu manifestatiile de amploare din tara : ᅡ Romania nu uita, diaspora-i de partea ta ! ᅡ a fost unul din sloganurile cel mai des intonate de manifestanti.

Protest la Roma 1Foto: Hotnews
  • Hora Unirii la Roma

La Roma, protestatarii au inceput de la ora 15:00 sa se adune in Piazza dell'Esquilino, zona garii Termini, in centrul capitalei, la cateva sute de metri de Ministerul italian de Interne. In alte orase, protestantii s-au adunat in fata Consulatelor Generale ale Romaniei.

La Roma a fost cea mai mare manifestatie organizata vreodata de comunitatea din Italia. Pentru prima oara, peste 800 de persoane, - organizatorii au estimat aproape o mie de oameni- s-au adunat in Piazza dell'Esquilino. Au fost romani de toate varstele, familii cu copii, studenti, muncitori, menajere, intreprinzatori in domeniul constructiilor, artisti, tineri nascuti in Romania, dar care au crescut in Peninsula.

Majoritatea locuiesc in capitala Italie, dar au fost numerosi si cei veniti din alte localitati: Castelli Romani, Oristano, Marcellina, Monterotondo, Tivoli.

A fost un protest pasnic, destins si unitar: s-au strigat lozinci impotriva clasei politice si impotriva coruptiei. S-a cantat imnul Romaniei de mai multe ori, s-au intonat alte cantece patriotice (Hai sa dam mana cu mana / cei cu inima romana).

Protest la Roma

Unul din cele mai populare sloganuri a fost: "in democratie, hotii stau la puscarie", dar si "Demisia!". Manifestantii au avut pancarte si bannere in limba italiana: "Jos mainile de pe justitie", "Uniti impotriva coruptiei!", dar si in limba engleza.

Unul din cele mai emotionante momente pentru organizatori a fost "cand toti s-au unit intr-o hora, chiar sub celebrul Obelisc din Piazza dell'Esquilino". Una din protestatare a daruit flori celor prezenti. Un roman mai in varsta, imbracat in costum popular, cu steagul Uniunii Europene in mana, a spus pentru Hotnews.ro ca vine din Targu Jiu, sa protesteze "pentru justitie si impotriva hotiei".

Protest la Roma

Manifestatia a durat circa doua ore, atat cat era prevazut in autorizatia obtinuta de organizatori. La sfarsitul protestului, cei ramasi au cantat "si-alta data, o s-o facem si mai lata", apoi, cu manusi si saci de plastic, au curatat piata si strada adiacenta.

Protest la Roma

  • Milano, protest sub umbrele: "Schimbarea in bine e ireversibila"

Aproape 300 de romani ti-au dat intalnire in fata consulatului de la Milano, in ciuda unei ploi torentiale. "M-am intors de la manifestatie cu sentimentul ca, in sfarsit, ne-am trezit si ne-am unit ca natie. La Milano am fost cu totii, si mai in varsta, si copii. Nu pot sa privesc Italia ca fiind rupta de ceea ce se intampla in Romania. A sosit momentul sa ne desteptam ᅡ, a declarat pentru Hotnews.ro Tudor Carstoiu, unul din promotorii mitingului.

"Alaturi de noi au fost romani din Cremona. Brescia, Bergamo, Como, Aosta, Pavia si alte orase mai mici. Sute de oameni au scandat lozinci impotriva coruptiei si a politicienilor cu dosare penale care, pentru nimic in lume nu vor sa lase scena politica. S-a cantat Imnul national si Hora unirii. A fost cel mai emotionant protest la care am participat si stiu ca schimbarea in bine a constiintei nationale este ireversibila", a spus pentru Hotnews.ro una din romancele care au participat la protest, Denisa Padurariu.

  • Torino, cu esarfe tricolore

200 de romani s-au adunat, in ploaie si la Torino, in fata Consulatului Romaniei. Cu esarfe si steaguri, in ciuda ploii, de la ora 15 :00 ora locala, ei au cantat imnul national si au strigat lozinci impotriva guvernului si legilor care apara politicienii corupti.

  • A patra zi de proteste la Bologna

Peste o suta de persoane au venit sa protesteze duminica la Bologna, in fata Consulatului General. Organizatorii ne-au declarat ca au venit manifestanti si din alte orase precum Florenta, Forli sau Imola. Monica Girdea, de 14 ani in Italia, a spus pentru Hotnews.ro care a fost atmosfera: "A fost un miting pasnic, cu o suta de romani. A patra zi de proteste la Bologna. Era si o masina de politie, dar au stat deoparte, stiau ca nu vor fi probleme. S-a cantat de mai multe ori imnul, s-a strigat "Hotii, hotii!" "Iesiti din casa, daca va pasa!". S-a mai strigat: "Niciun penal, ca parlamentar / Niciun inculpat, ca deputat!"

  • Verona, hora sub ploaie torentiala, cu aplauze

La Verona, cateva zeci de romani au rezistat in ploaie, unii cu copii, sub umbrele. Ada Indries, de 12 ani in Italia, absolventa de jurnalism si unul din promotorii manifestatiei, a declarat pentru Hotnews.ro: "Cel mai emotionant moment a fost cand am dansat sub ploaie Hora Unirii! Ne-am luat cu totii de mana si am cantat, ocupand toata piata. Ploua cu galeata, dar am rezistat, La sfarsit, am aplaudat cu totii, ca sa le aratam celor din Romania ca suntem alaturi de ei.

  • In Calabria, mars cu steagul Romaniei

Pentru prima oara, au coborat in piata si romanii din sudul Italiei. 40 de protestatari au manifestat la Reggio Calabria. In fruntea manifestantilor, doi copii au purtat tricolorul pe strazile orasului.

  • Arezzo: "Cel putin, ne-am unit!"

"Ne pasa, prentru ca vrem acasa" - au strigat aproape 150 de romani din Arezzo, in regiunea Toscana, care au cerut si demisia guvernantilor. "Am fost 135 de romani, iar totul a fost emotionant. S-a strigat "Daca venim noi, va fi vai de voi!", a declarat pentru Hotnews.ro Aurelia Ceoromila. ᅡ Nu stiu daca se va schimba ceva, dar cel putin, ne-am unit ᅡ, a mai adaugat romanca.

  • Protest la Teatru, in Venetia Mestre

"Nu vrem sa stam, aici, am vrea sa stam in Romania, langa copiii nostri!" a transmis un grup de romani din Venetia si Mestre, care s-au adunat in incinta unui teatru din localitate. " Acolo ne avem batranii, acolo ne avem mormintele familiilor, acolo vrem sa ne intoarcem, acasa", au mai spus manifestantii din Mestre, intr-un mesaj video postat pe retelele de socializare.