Un conslier municipal din Franta, membru al formatiunii de extrema-dreapta Frontul National, a fost arestat sub acuzatia ca a facut comentarii cu caracter rasist la adresa imigrantilor romani, informeaza site-ul postului francez RTL, citat de Mediafax.

Patrick Cunin, consilier municipal in oraselul francez Rambervillers (nord-est), a fost eliberat din arest preventiv marti dupa-amiaza, dupa recunoasterea faptelor, a declarat un procuror local, Sabine Marthouret.

Politicianul membru al partidului Frontul National este acuzat ca a facut comentarii cu caracter rasist despre comunitatea romanilor.

"Pagina lui de Facebook nu era accesibila doar prietenilor, ci intregului public. A scris o serie de comantarii cu caracter ofensator la adresa comunitatii romanilor, fiind incadrat la delictul de instigare la ura de rasa", a precizat procurorul Sabine Marthouret.

In fata anchetatorilor, Patrick Cunin a explicat ca era nervos dupa ce fiul lui fusese atacat in gara din Luneville (provincia Meurthe-et-Moselle) de patru presupusi imigranti romani.

Patrick Cunin risca inchisoarea si o amenda de 45.000 de euro.