Numarul imigrantilor in Olanda a crescut cu 8.600 in prima jumatate a acestui an, pana la 76.000, cel mai mare grup de imigranti provenind din Polonia, iar numarul romanilor s-a dublat si a ajuns la 2.300 in aceeasi perioada, relateaza site-ul DutchNews.nl, citat de Mediafax.

Potrivit acestor date, prezentate luni de catre Biroul Central de Statistica (CBS), numarul persoanelor care pleaca din Olanda a ramas stabil, la 64.000 de persoane, imigratia neta fiind de 12.000 de persoane.

Cel mai mare grup de imigranti a venit din Polonia, numarul polonezilor care traiesc in Olanda depasind 100.000 de persoane. Cei mai multi dintre ei (70%) vin in Olanda la munca, in principal in domeniile constructiilor si agriculturii.

Aproximativ jumatate dintre polonezi stau in Olanda aproximativ zece ani, dupa care pleaca, potrivit CBS.

Numarul romanilor care au venit in Olanda in prima jumatate a lui 2014 s-a dublat si a ajuns la 2.300 de persoane, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.

Numarul imigrantilor bulgari a ramas stabil, la aproximaiv 2.000 de persoane, potrivit aceleiasi surse.