O noua statistica a politiei din Berlin releva ca nivelul criminalitatii a inregistrat o crestere majora in ultimul an, din cauza delictelor savarsite de bande de infractori din estul Europei, noteaza Deutsche Welle in pagina electronica.

Potrivit DW, criminalitatea - desi mai scazuta decat in alte metropole europene - a ajuns in capitala Germaniei la un nivel record, iar vinovatii principali sunt infractorii est-europeni, in special romanii.

Informatiile au aparut in urma publicarii celor mai recente statistici de catre politia berlineza. In 2011 au fost inregistrate 11.006 spargeri de locuinte in Berlin, multe dintre acestea chiar in centrul orasului. Este o crestere cu 26,3% fata de anul 2010.

Infractiunile in general au ajuns anul trecut la aproape jumatate de milion - o crestere cu 4,1 procente comparativ cu anul precedent.

Aproape jumatate din cele aproximativ 500.000 de infractiuni inregistrate in 2011 in Berlin au fost furturi. Numarul acestora a crescut anul trecut cu 11,9%, respectiv cu 1.936 de cazuri. Mai mult de un sfert din delicte au fost savarsite de cetateni straini - in special romani, bulgari, polonezi si algerieni.

Vicepresedinta politiei din Berlin, Margarete Koppers, a confirmat la publicarea statisticilor legatura dintre criminalitatea in crestere si numarul mult mai mare de est-europeni decat in anii trecuti, care fie locuiesc, fie vin pentru perioade scurte in capitala Germaniei.

"Berlinul e o metropola din ce in ce mai apreciata, ceea ce duce nu numai la cresterea numarului de turisti, ci si la intensificarea criminalitatii importate", a mai declarat Koppers.

Faptul ca multi dintre infractori se intorc imediat in tara de origine dupa savarsirea delictelor explica procentul de arestari, cu 2,3% mai mic decat in 2010, potrivit autoritatilor.

Conform Institutului de Statistica Berlin - Brandenburg, numarul romanilor care locuiesc oficial in Berlin a crescut anul trecut cu peste 40%, fata de 2010, ajungand in decembrie la 7.064 de persoane. Acestora li se adauga persoanele cu statut de turisti sau cetatenii care nu sunt inregistrati in baza de date a autoritatilor locale.