Oamenii curajosi sunt greu de intalnit, dar medicii curajosi si mai greu. Pentru ca, activand intr-un sistem piramidal in care dependenta de superiorul ierarhic este foarte mare, un medic are multe de pierdut atunci cand indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume.
Cu atat mai uimitoare a fost sinceritatea blanda a Florentinei Matei, pana in aprilie 2013 unul dintre medicii geriatri ai Institutului Ana Aslan. Indrazneala ei are insa o explicatie: cu doar cateva saptamani inainte de intalnirea noastra, Florentina Matei a decis sa-si dea demisia din sistemul sanitar de stat.
Florentina Matei este absolventa Facultatii de Medicina si a Facultatii de Chimie din Bucuresti. A lucrat ca medic specialist geriatru in ambulatorul din Bucuresti al Institutului Ana Aslan. Incepand cu 2009 a devenit medicul-sef al acestei policlinici pana in aprilie 2013 cand si-a dat demisia, parasind sistemul sanitar de stat. Incepand cu mai 2013 lucreaza intr-un spital privat din Bucuresti.
„MENTALITATEA DE A-L PROTEJA PE CEL PUTUROS”
“Povestea mea incepe in anul 2008, atunci cand policlinica de geriatrie din Bucuresti trebuia sa fie desfiintata si, probabil, transformata intr-un sediu de partid sau spital de lux. Mi se parea absurd ca singura policlinica de geriatrie din tara sa fie desfiintata. Ne-am batut atunci cu sistemul. A fost o lupta pe viata si pe moarte. Ministerul deja semnase actele de desfiintare a policlinicii si de mutare a intregului personal catre spitale. Am depus memorii la toate forurile posibile, a venit corpul de control al primului ministru si a facut o ancheta.
Am avut norocul ca cei care au venit au fost niste oameni corecti si, in raportul corpului de control al primului ministru, au fost prezentate toate abuzurile pe care managerul de la vremea respectiva le facuse in Institutul Aslan. Am facut apoi un rezumat in limba engleza, dupa raportul corpului de control, si l-am trimis la cateva ambasade, de unde a fost scos la suprafata in media pana cand l-au demis pe manager.
Un an mai tarziu, in 2009, am ajuns medic sef al policlinicii, propusa de colegele mele. Am sperat ca voi putea face o rentabilizare financiara a policlinicii pentru ca asa-zisul motiv pentru care se dorea desfiintarea era ca nu este rentabila financiar. Dar in sistemul medical romanesc sunt foarte multi oameni care stau degeaba si exista aceasta mentalitate de a-l proteja pe cel puturos: poate are o pila, sau e nevasta nu stiu cui sau cine stie ce spate are.
Prima data cand am reclamat situatia de la policlinica, in 2008, s-a dovedit ca am avut dreptate. Raportul corpului de control al primului-ministru a confirmat ce spuneam si s-a schimbat managerul. Nu fusesem nebuna aia reclamagioaica, ci chiar avusesem dreptate. Sunt convinsa ca si acum, in 2013, am dreptate, dar probabil ca managerul de acum are un sprijin politic mai puternic. Sau poate ca eu nu m-am mai luptat suficient.
Am avut pretentia ca banii publici sa fie dirijati in sensul eficientizarii economice a policlinicii. De ce sa platesti oameni care nu muncesc? De ce sa faci investitii care nu-ti aduc profit? Dar se pare ca am fost foarte naiva sa doresc asta. A invins protejarea lenesilor si comoditatea romanului din sistemul de stat care poate sa moara de foame, numai sa nu munceasca.
SELECTIA MEDICILOR IN SPITALE NU SE FACE IN FUNCTIE DE VALOAREA LOR
Campania impotriva medicilor este nedreapta pentru majoritatea medicilor pe care ii cunosc eu. Insa orice breasla are si oameni mai putin morali. Din cauza lor, un pic, un pic campania asta este totusi indreptatita pentru ca triajul profesional al medicilor in spitale, acolo unde ajung cele mai grave cazuri, nu se face corect, in functie de valoare sau de vocatie. Intr-un spital de urgenta, unde diferenta dintre viata si moarte este de o secunda, trebuie sa fii un profesionist desavarsit.
Functioneaza, cel putin pe vremea mea functiona foarte bine, sistemul de relatii, de pile. Se vehiculau chiar si niste sume. Cand am dat eu examenul de specialist am luat cea mai mare nota, dar la examenul pe post, cu aceeasi concurenti, am luat cea mai mica medie. Dupa multi ani am avut confirmarea ca examenul acela nu a fost corect.
Nu am regretat dupa aceea faptul ca nu am lucrat in spital si ca Dumnezeu m-a adus in policlinica pentru ca acolo am avut sansa sa vad circa 100 de pacienti noi in fiecare luna si asta mi-a oferit mult mai multe satisfactii profesionale decat in spital.
Dar la noi, triajul medicilor nu se face dupa valoarea lor. De aceea cei mai valorosi medici ai nostri pleaca in strainatate. In medicina este o crima sa nu ai o treapta a valorii.
DACA NU AS FI PRIMIT UN PLIC, NU AS FI PUTUT SUPRAVIETUI CU SALARIUL OFERIT DE STATUL ROMAN
Daca nu as fi primit vreodata un plic, probabil copiii mei ar fi avut de suferit sau eu nu as fi putut sa supravietuiesc cu salariul oferit de statul roman. Pentru mine, satisfactia omului simplu este cu mult mai valoroasa decat un plic cu bani.
Intre noi fie vorba, daca intr-o zi primeam mai multe plicuri, nici nu stiam cine mi-a dat si cati bani mi-a dat. Si nici nu ma interesa. Caci sa conditionezi actul medical e o crima. Pentru ca boala nu alege si foarte bolnavi pot fi si cei saraci.
Ganditi-va ca toti sfintii care au fost doctori erau saraci. Eu m-am nascut pe 1 iulie, cand este ziua sfintilor doctori Cosma si Damian fara de arginti. Medicina e o vocatie, nu o faci pentru bani. Daca noua, medicilor, ni se ofera un plic, acesta este un ajutor pentru a putea sa supravietuim. Dar sa conditionezi pacientul este o crima. E o mare diferenta intre a conditiona si a primi un plic.
MERGETI IN SPITALELE UNIVERSITARE SI VETI VEDEA STUDENTI CARE STAU SI PIERD VREMEA
Scoala medicala romaneasca a scazut din punctul de vedere al calitatii si performantei. Defectul nu este la absolventi, defectul este la cei care au intrat in catedre sa-i pregateasca pe acesti absolventi. Unii profesori sunt remarcabili, altii nu, dar global, fara sa nominalizez, scoala medicala a decazut foarte mult.
Ce-i mai greu pe lumea asta? Sa inveti. Ce-i mai greu decat sa inveti? Sa-l inveti pe celalalt. Si chiar daca dascalii ar fi buni, din cauza suprasolicitarii si a sistemului, ei isi vad mai degraba de medicina.
Mergeti in spitalele universitare si veti vedea studenti medicinisti care stau pe holuri si pierd vremea. Nici macar nu sunt sfatuiti sa mearga sa vorbeasca cu pacientul. S-a pierdut foarte mult in scoala romaneasca din stiinta comunicarii: doctorii tineri nu mai stau de vorba cu pacientul desi, de multe ori, diagnosticul este pe limba pacientului.
AS FI VRUT SA-MI OFERE STATUL MACAR UN BIROU DECENT
Nu cred ca sistemul medical actual are salvare. Nu-mi dau seama, desi sunt din interiorul sistemului, ce s-ar putea face. Nu poti sa faci ordine intr-un haos total. E ca si cum le-ai spune moleculelor sa nu se mai miste brownian. Ar trebui reformat totul din temelii.
In primul rand, ar trebui pusi in functii de conducere oameni care se pricep sa faca niste calcule simple si care au buna-credinta sa dirijeze banul public cum trebuie. Oameni care nu au de platit datorii pentru ca au obtinut o functie, ci au ajuns acolo pentru ca au vocatie si pentru ca vor sa ridice o institutie.
Intr-un fel, imi pare rau ca am ramas sa fiu medic in Romania. Pentru ca mi-as fi dorit sa-mi fac doar profesia, nu sa ma lovesc tot timpul de faptul ca nu am aia, sau nu am aia, sau ca trebuie sa-i rog pe pacientii mei sa ma ajute cu cate ceva ca sa pot trai decent.
As fi vrut sa-mi ofere statul roman macar un birou decent la care sa pot lucra. Dar n-as putea sa fac alta profesie.
Cea mai mare satisfactie a mea este momentul in care se intoarce un pacient, dupa tratament, si-mi spune: Doamna doctor, ma simt mai bine. Multumesc.”
Pe masa din fata medicului Florentina Matei sunt inramate cateva cadouri primite de la pacienti. Am mai vazut astfel de semne de recunostinta ale pacientilor pentru medicii lor, dar niciodata versificate.
“De vrei sa mergi la ASLAN” scrie pe unul, „Si-n buzunar n-ai un ban / Mergi ... (si cu asta inchei) / La Dna Dr Matei.”
De la un pacient recunoscator
Nota: "De profesie: medic in Romania" este o serie de articole HotNews.ro care descriu viata mai multor medici care, in ciuda conditiilor, raman sa lucreze in Romania, oricat de incredibile ar putea parea motivele lor.
2
10
