Iubitorii muzicii clasice din ţară şi din străinătate vor asista sâmbătă, 3 septembrie, la o sărbătoare a genului liric: Opera Naţională Bucureşti va prezenta, în cadrul celei celei de-a XX-a ediţii a Festivalului internaţional „George Enescu”, premiera operei „Lohengrin”, creaţie semnată de Richard Wagner. Potrivit comunicatului ONB, alegerea acestui titlu nu este una deloc întâmplătoare: teatrul liric bucureştean anticipează, in acest fel, aniversarea a 90 de ani de la instituţionalizare, spectacolul inaugural desfăşurat la data de 8 decembrie 1921 fiind cu acelaşi titlu, interpretat atunci sub bagheta lui George Enescu însuşi.

Ulterior, în stagiunea 1966 – 1967, Opera Naţională Bucureşti a prezentat publicului o nouă montare a operei „Lohengrin”, sub conducerea muzicală a dirijorului Mircea Popa, regia fiind semnată de Jean Rânzescu. Distribuţia reunea solişti vocali de excepţie, precum: Ludovic Spiess, Elena Dima, David Ohanesian sau Zenaida Pally.

Premiera mondială a operei „Lohengrin” a avut loc la Grossherzogliches Hof Theater din Weimar la 28 august 1850. Povestea lui Lohengrin, supranumit şi „Cavalerul cu lebădă”, este inspirată de mai multe legende care au circulat în mitologia mai multor popoare, numele eroului fiind legat de mitul Sfântului Graal şi al Cavalerilor Mesei Rotunde. Firul narativ se desfăşoară la Antwerp (actuala Belgie), în prima jumătate a secolului al X-lea, când Elsa este acuzată pe nedrept de uciderea fratelui său, iar în apărarea ei soseşte cavalerul Lohengrin, între cei doi ţesându-se o frumoasă poveste de dragoste.

Montarea operei „Lohengrin”, una dintre creaţiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, reprezintă o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume. Regia noii producţii a ONB îi aparţine lui Ştefan Neagrău, scenografia Adrianei Urmuzescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal. Corul este pregătit de Stelian Olariu. Ileana Niculescu a conceput mişcarea scenică a producţiei. Montarea este coordonată artistic de Cătălin Arbore, care semnează şi conceptul de lumini al spectacolului.

În cadrul celor două reprezentaţii desfăşurate în timpul Festivalului „George Enescu” – 3 şi 6 septembrie – personajele vor prinde viaţă graţie unei distribuţii extraordinare ce va cuprinde atât artişti şi colaboratori ai ONB, cât şi invitaţi din străinătate: Lohengrin: Johan Botha, Elsa von Brabant: Emily Magee, Friedrich von Telramund: Valentin Vasiliu, Ortrud: Petra Lang, Heinrich der Vogler: Horia Sandu / Marius Boloş, Der Heerrufer des Königs: Vasile Chişiu.

Johan Botha este unul dintre cei mai mari solişti lirici din lume, vocea sa încadrându-se în rara categorie a tenorilor dramatici. Născut în 1965 în Africa de Sud, a studiat canto în Pretoria şi a debutat în 1989 la Staatstheater Roodeport în rolul lui Max din opera „Der Freischütz” a lui Carl Maria von Weber. În 1993, debutul său în rolul lui Pinkerton („Madama Butterfly” – Giacomo Puccini), la Opera Bastille din Paris, a reprezentat afirmarea pe plan internaţional. În prezent Johan Botha cântă pe scenele celor mai importante opere din lume: Scala din Milano, Royal Opera House Covent Garden, Opera din Paris, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Metropolitan Opera - New York, Operele de Stat din Hamburg şi Berlin ş.a. Este angajat al Operei de Stat din Viena unde a debutat în 1996 cu rolul lui Mario Cavaradossi din „Tosca” (Giacomo Puccini). Repertoriul lui Johan Botha cuprinde numeroase roluri: de la Florestan (Ludwig van Beethoven – „Fidelio”) şi Max (Carl Maria von Weber – „Der Freischütz”), la dramaticele roluri din operele verdiene (Don Carlos şi Otello din operele omonime, Radames din „Aida”) sau roluri din creaţiile lui Puccini (Mario Cavaradossi din „Tosca”, Calaf din „Turandot”, Pinkerton din „Madama Butterfly”).

Soprana de origine americană Emily Magee, apreciată drept una dintre cele mai valoroase voci lirice ale generaţiei sale, interpretează astăzi roluri pe scene din întreaga lume, sub bagheta unor dirijori precum Daniel Barenboim, Franz Welser-Möst, Riccardo Muti, Donald Runnicles, Antonio Pappano, Zubin Mehta, Christian Thielemann, Christoph von Dohnanyi, Simone Young, Daniele Gatti. Şi-a început cariera artistică în 1995, la Opera din Chicago, debutând cu rolul lui Fiordiligi în „Cosi fan tutte” (Wolfgang Amadeus Mozart). În 1996 a cântat pentru prima oară în Germania, dând viaţă Elsei din „Lohengrin”, sub conducerea muzicală a lui Daniel Barenboim. Repertoriul său vast include lucrări aparţinând unor compozitori ca Richard Strauss, Richard Wagner, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini şi Leoš Janáček.

Născută în Frankfurt, Petra Lang şi-a început studiile muzicale la vioară înainte să opteze pentru Canto la Academia de Muzică din Darmstadt. A obţinut numeroase distincţii, printre care premiul I la Concursurile Internaţionale s'Hertogenbosch, Robert-Stolz şi Girardi. În prezent este deseori solicitată pentru rolurile feminine din operele wagneriene, pe scenele celor mai importante Opere din Europa şi din S.U.A., cât şi la Festivalurile de la Bayreuth, Salzburg sau Bregenz. A cântat alături de prestigioase orchestre din lumea întreagă sub bagheta unor dirijori ca Abbado, Boulez, Bychkov, Chailly, Chung, Davis