31 august - Ziua Limbii Române, pe ambele maluri ale Prutului

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 24 august 2011, 14:11 Actualitate | Cultură

O serie de evenimente, organizate Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Platforma civică Acţiunea 2012, vor marca Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, miercuri, 31 august, începând cu ora 18.00, trupe şi artişti consacraţi - Grigore Leşe, IRIS, Maria Răducanu, Alexandrina Hristov, El Negro, Trei Parale, Subcarpaţi, Nimeni Altu', Morometzii, Butch&Keri, Bitză şi Norzeatic - vor concerta, pro bono, în Parcul Colţea din Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Sub acelaşi generic, se vor derula caravane ale cărţilor care vor fi oferite bibliotecilor şcolare şi liceale din localităţi ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojusna (raionul Străşeni), Măgdăceşti (raionul Criuleni), Cioreşti (raionul Nisporeni) şi Goteşti (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 de titluri din colecţia Biblioteca pentru Toţi, oferite de Jurnalul Naţional.

Începând cu 31 august 1989, dată la care a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia se sărbătoreşte anual Ziua Limbii Române, ca sărbătoare naţională, printr-o serie de evenimente culturale (concerte, expoziţii de fotografii, conferinţe etc.).

În acelaşi cadru, la Bucureşti, în 2006 şi 2007, cu acelaşi prilej, a fost organizat 'Concertul Limbii Române'.

Anul acesta, 166 de parlamentari din România au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, care ar urma să fie marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.


Citeste mai multe despre   






















831 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Luati tricolorul cu voi (Miercuri, 24 august 2011, 16:07)

    viktor [anonim]

    Ati uitat sa adaugati un mic detaliu. Cei care vor veni la concerte sunt rugati sa aiba cu ei tricolorul, sub orice forma (tricou, fular, bratara, haine in culorile Romaniei, sapca , palarie.. orice articol ce are steagul Romaniei marcat pe el). Sa fie o mare albastru-galben-rosie.


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version