Ion Barladeanu este considerat acum un important artist contemporan roman - insa in urma cu trei ani, traia in ghena unor blocuri din Bucuresti, noteaza BBC, in prezentarea unui interviu video realizat cu artistul in varsta de 65 de ani.

Ion BarladeanuFoto: H'art Gallery

Barladeanu si-a petrecut viata realizand colaje cu imagini din reviste in secret, multe dintre acestea reactionare la adresa lui Ceausescu. "Mi-a zis un artist in comunism - astea daca ar ajunge in occident, ti-ai luat 1.000 de marci pe loc. Daca le vede Ceausescu, iei 1.000 de ani de puscarie", poveste Barladeanu corespondentului BBC.

Povestea vietii petrecute in ghena este si ea lamurita de Barladeanu. "Toata lumea a crezut ca am dormit toata viata in ghena. A fost o perioada de cativa ani, maxim 5-6 ani. Eu nu am stat la ghena," spune el.

BBC vorbeste despre "calitatea cinematografica" a colajelor sale. "I-am spus si lui Angelina Jolie. Doamna, sunt cel mai mare regizor din lume. I-am dat cadou un catalog cu colaje ... doamnei Angelina Jolie, la Paris. Actrita aia mare americana. Care nu e asa mare, ca e tot de statura noastra."

Barladeanu a inceput sa realizeze colaje "in anii '80, dupa ce am scapat de inchisoare in Iasi. eu am fost la inchisoare (...) fiindca nu mi-a placut munca socialista. Am fost sapator de gropi la Cimitir. Dupa aia am fost scriitor - nu scriitor de romane politist, scriam litere cu dalta pe cruce. Si acum as vrea sa ma angajez undeva, din munca asta artistica in Romania nu se poate trai. Asta-i tara nimanui".

BBC mentioneaza faptul ca documentarul HBO despre Barladeanu, "Lumea vazuta de Ion B.", realizat de Alexander Nanau, a castigat un premiu Emmy.

"In tinerete eram frumos ca Rudolph Valentino. Credeam ca sunt nemuritor. Uite ca sunt muritor, dar arta mea nu o sa moara niciodata," incheie Barladeanu.

Pe site-ul BBC, reportajul se afla intre cele mai vizionate 5 articole video.

Citeste si: Ion Barladeanu - artist plastic, fost homeless: „Si-a dat seama toata lumea – om simplu din gunoaie sa ajunga asa de celebru si sa fie aplaudat la scena deschisa”