Festivalul-spectacol Sighisoara medievala va avea loc in acest an intre 27 si 31 iulie. Pe parcursul celor cinci zile de sarbatoare, cu doua mai mult fata de editiile precedente, cetatea medievala va fi luata cu asalt de parade, turniruri, lupte medievale, iniţieri cavalereşti, trubaduri, menestreli, spectacole, teatru de stradă, teatru pentru copii şi adulţi, muzica şi dansuri medievale. Tema centrala a editiei din acest an a festivalului este “Eroul Medieval”.

Sighisoara medievala 2011Foto: Afis festival

Festivalul din acest an cuprinde 10 sectiuni- teatru, muzică, arte plastice, expoziţii, dans, film, recital de poezie medievală, expoziţie de carte, concerte pentru tineret şi conferinţe, presărate cu spectacole de animaţie stradală, concerte de seară, concerte corale, expoziţie de costume medievale şi cursuri de dans medieval. Vor participa trupe de teatru studentesti, trupe private şi teatre profesioniste din ţară şi din străinătate.