O antologie privind literatura romana contemporana in 2010 ce cuprinde 50 de autori romani din toate generatiile, realizata de revista Echinox va fi lansata miercuri, 6 aprilie, la libraria Avant-Garde din Iasi. Lansarea va fi urmata de lecturi publice sustinute de Dan Coman, Marin Malaicu-Hondrari si John Florin Partene, trei dintre autorii publicati in antologia revistei. Discutiile ocazionate de lansarea revistei vor fi moderate de Bogdan Odagescu, redactorul-sef al revistei Echinox.

Echinox: Literatura romana contemporanaFoto: Polirom

Dan Coman este autorul romanului Irezistibil, aparut recent la Cartea Romaneasca. Debutul in proza al lui Dan Coman, Irezistibil este romanul vietii lui D Great Coman, un poet care, in cautarea succesului, isi pierde nu doar identitatea, ci si chiar cele mai profunde substraturi ale fiintei.

Marin Malaicu-Hondrari a publicat la Cartea Romaneasca romanele Cartea tuturor intentiilor si Apropierea - nominalizat la premiile Radio Romania Cultural si Observator cultural pe anul 2010. Apropierea este punctul de intersectie in care biografiile a trei prieteni se transforma din realitate in fictiune. Marin Malaicu-Hondrari cultiva arta suspansului intr-un roman de dragoste, in care nu exista personaje secundare.

John Florin Partene a aparut in volumul colectiv Camera, alaturi de Dan Coman si Marin Malaicu-Hondrari, si a publicat volumul Reverente (2007) pentru care a obtinut Premiul National pentru poezie "Mihai Eminescu" - Opera Prima.

Printre cei care semneaza in antologie se numara: Diana Adamek (Desertul - fragment din Dulcea poveste a tristului elefant, Cartea Romaneasca, 2011), Caius Dobrescu (Minoic – Capitolul III, Polirom, 2011), M. Dutescu (proza, Geamul inchis, climatizarea pornita - fragment), Letitia Ilea (poezie, o alta dupa-amiaza / liniste / peste vechile rani / acum se vede), Dan Lungu (proza, In iad toate becurile sint arse (fragment de roman), Stefan Manasia (poezie, Antwerpe), Maria Manolescu (teatru, Cercetatorii japonezi), Vlad Moldovan (poezie, Kelp / Timpuri moderne), O. Nimigean (poezie, eu unul as prefera), Doina Rusti (proza, Amanunte pierdute), Ana Maria Sandu (proza, Rusoaica de la doi), Dan Sociu (proza, Vineri seara), Adi Schiop (proza, banane, coconuts, pasarea secretar), Octavian Soviany (poezie, *** / *** / ***), Robert Serban (poezie, Fata in fata / Tata n-a fost eroul meu / O vedere de sus), Matei Visniec (proza, Negustorul de inceputuri de roman), Miruna Vlada (poezie, Povestea Batrinilor-fara-moarte si a Vietii-fara-tinerete (fragmente).

Echinox este revista de cultura a studentilor Universitatii „Babes-Bolyai”. Apare din decembrie 1968 si a fost fondata de Eugen Uricaru si Marian Papahagi.

Eveniment organizat de Libraria Avant-Garde din Iasi si revista Echinox