Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2010”, compus din criticii Mariana Constantinescu, Nicolae Manolescu şi Marian Popescu, a decis să desemneze piesa Labirint de Radu F. Alexandru drept piesa anului 2010. Premiul va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER din 18 aprilie 2011.

In Selecţia Finală au intrat următoarele piese:

- Labirint de Radu F. Alexandru

- Trei persoane îmbrăcate în galben şi cu pălăriile negre de Ioana Gavrilovici

- Fraţi de cruce de Liviu Lucaci

- Moartea ca experienţă de viaţă de Marilena Dumitrescu

- Aici, acolo de Mihai Ignat

- Regii meduzelor de Cornel George Popa

Programul Piesa Anului al UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

Premiile Senatului şi nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2011

Potrivit comunicatului UNITER, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, Senatul a hotarat sa acorde următoarele premii:

Premiul de excelenţă: TAMARA BUCIUCEANU

Premiul pentru întreaga activitate:

- Actor: ILIE GHEORGHE

Au mai fost propuşi: Alexandru Repan, Anton Tauf, Bujor Macrin, Constantin Cojocaru, Constantin Popa, Costel Constantin, Damian Crâşmaru, Dionisie Vitcu, Eugen Ţugulea, Ion Abrudan, Matei Alexandru, Nae Lăzărescu, Nemes Levente, Petru Ciubotaru, Sergiu Tudose, Ştefan Radof, Traian Stănescu, Valentin Uritescu, Valeriu Dellakeza, Vasile Menzel, Vasile Muraru, Vladimir Jurăscu.

- Actriţă: COCA BLOOS

Au mai fost propuse: Adela Mărculescu, Cristina Stamate, Florina Cercel, Ildiko Jarcsek-Zamfirescu, Ileana Iurciuc, Ileana Stana Ionescu, Ioana Bulcă, Irene Flamann, Liana Mărgineanu, Leni Pinţea Homeag, Lucia Ştefănescu, Lujza Orosz, Mariana Neagu, Mariana Vasile, Marilena Negru, Marinela Popescu, Paula Sorescu Lucian, Simona Bondoc, Stela Popescu, Violeta Popescu, Virginia Itta Marcu.

- Regizor: TUDOR MĂRĂSCU

Au mai fost propuşi: Alexander Hausvater, Biţu Fălticineanu, Kincses Elemer, Petre Bokor, Victor Ioan Frunză.

- Scenografie: GABRIELA NAZARIE

Au mai fost propuşi: Alexandru Winterfeld, Anca Pâslaru, Clara Labancz, Constantin Ciubotaru, Francois Pamfil, Gheorghe Mosorescu, Judith Dobre-Kotay, Marfa Axenti, Zamfira Florica.

- Critică şi istorie teatrală: ION CAZABAN

Au mai fost propuşi: Constantin Paiu, Ion Parhon, Mariana Voicu, Ştefan Oprea.

Premiu special pentru muzică de teatru: GABRIEL BASSARABESCU

Premiul special pentru teatru de păpuşi: ANETA FORNA CHRISTU

Premiul special pentru coregrafie: ANDRÁS LÓRÁNT

Premii speciale pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile

- Teatru3 (Teatru La Cub), Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

- Muzeul Teatrului de Păpuşi şi Animaţie din România, Asociaţia Culturală GAG, Craiova

Juriul de nominalizări pentru ediţia a XIX-a a Galei Premiilor UNITER alcatuit din criticii de teatru: Andreea Dumitru, Doina Modola şi Ludmila Patlanjoglu a hotarat urmatoarele nominalizari:

Debut

Vlad Cristache pentru regia spectacolului Peer Gynt de la Teatrul Maria Filotti, Brăila

Alexandru Mâzgăreanu pentru regia spectacolului Funcţionarii de la Teatrul Metropolis, Bucureşti

Conrad Mihai Mericoffer pentru rolul Trofimov din spectacolul Livada de vişini la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru TV

Întoarcerea la matcă de George Astaloş, regia Ion Gostin

O întâmplare cu haz de Carlo Goldoni, regia Constantin Dicu

Unde-i revolverul de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

Aniversarea de Harold Pinter în regia lui Alexandru Dabija, producţie a SRR

D'ale carnavalului de I.L. Caragiale în regia lui Gavriil Pinte, producţie a SRR

Maldoror – biografia sentimentală a unui criminal în serie, scenariul şi regia Ilinca Stihi, producţie a SRR

Cea mai bună scenografie

Carmencita Brojboiu pentru scenografia spectacolului Leonce şi Lena la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Shaking Shakespeare la Teatrul German de Stat, Timişoara

Adriana Grand pentru scenografia spectacolui Iunie la Teatrul Naţional Târgu Mureş

Cel mai bun actor în rol secundar

Dragoş Huluba pentru rolul Căpitanul de pompieri din spectacolul Cântăreaţa Cheală la Teatrul de Comedie Bucureşti

Andi Vasluianu pentru rolul Semion Medvedenko din spectacolul Pescăruşul la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti

Gábor Viola pentru rolul Valerio din spectacolul Leonce şi Lena la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Ana Ciontea pentru rolul Mama tânărului din spectacolul Avalanşa la Teatrul Naţional Bucuresti.

Claudia Ieremia pentru rolul Mariettadin spectacolul În vizită la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara

Virginia Itta Marcu pentru rolul Jongleurul violonist din spectacolul Puterea obişnuinţei la Teatrul „Sică Alexandrescu”, Braşov

Cel mai bun actor în rol principal

Zsolt Bogdán pentru rolul Bergman din spectacolul Strigăte şi şoapte la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Marius Manole pentru rolul Lopahin Ermolai Alexeevici din spectacolul Livada de vişini la Teatrul Naţional Bucureşti

Horaţiu Mălăele pentru rolul Francois din spectacolul Dineu cu proşti la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal

Petronela Grigorescu pentru rolul Veta din spectacolul O noapte furtunoasă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Maia Morgenstern pentru rolul Ranevskaia, Liubov Andreevna din spectacolul Livada de vişini la Teatrul Naţional Bucureşti

Ofelia Popii pentru rolurile din spectacolul Felii la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu

Cea mai bună regie

Lazslo Bocsardi pentru regia spectacolului Neguţătorul din Veneţia la Teatrul Maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe

Alexandru Dabija pentru regia spectacolului O noapte furtunoasă la Teatrul Naţional Iaşi

Andrei Şerban pentru regia spectacolului Strigăte şi şoapte la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Cel mai bun spectacol

Leonce şi Lena la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Livada de vişini la Teatrul Naţional Bucureşti

Strigăte şi şoapte la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Premiul pentru critică de teatru (decis de Biroul de conducere al Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - AICT): ANDREEA DUMITRU

Totodata, Senatul UNITER a decis ca în cadrul ediţiei din acest an a Galei Premiilor UNITER să fie acordate diplome de recunoştinţă reprezentanţilor personalului de scenă cu o activitate de peste 30 de ani în instituţiile teatrale de care aparţin.