Admirata neconditionat de unii, vehement contestata de altii, Susan Sontag a fost una dintre cele mai originale, deci influente si controversate, personalitati intelectuale americane. A intruchipat perfect nelinistea modernitatii. Iata ca editura Humanitas a demarat o serie de autor dedicata regretatei eseistepublicand tulburatoarea carte scrisa cu putin timp inainte de stingerea ei din viata, „Privind la suferinta celuilalt”. Este o meditatie de o sinceritate ce-ti taie respiratia despre cruzime, suferinta, agonie asa cum apar aceste stari limita in imaginile fotografice. Cum poate fi contemplata oroarea, cum poate fi ea transfigurata estetic? In ultimii ani am recitit multe din scrierile lui Susan Sontag, inclusiv studiile introductive la volumul de eseuri „Homo Poeticus” de Danilo Kis si la romanul lui Victor Serge, revolutionarul ruso-francez, „Cazul tovarasului Tulaev”. Asemeni altor autori formati in atmosfera febrila de la „Partisan Review”, Susan Sontag a fost mereu atenta la interactiunea dintre arta si politica, ambele intelese in sensul lor cel mai adanc. Indragostita de Karl Kraus si Walter Benjamin, de Kierkegaard si Blanchot, de Cioran si Artaud, de Thomas Mann si Kafka, de Joyce si Bellow, Susan Sontag nu se ferea sa provoace, ba chiar dimpotriva. As spune ca avea, atat in scris cat si in viata personala, voluptatea de a transgresa. O carte recenta vorbeste despre relatia dintre Susan Sontag si fiul ei, cunoscutul ganditor politic David Rieff (tatal lui David a fost sociologul Philip Rieff, profesor la University of Pennsylvania, autorul clasicei carti „The Triumph of the Therapeutic”). La fel, s-s cris mult despre relatia ei cu marea fotografa Annie Leibovitz. Cu putin timp inainte de a muri, acum cativa ani, Philip Rieff a publicat un studiu remarcabil despre sociologia charismei. Cand a aparut cartea mea „Reinventing Politics”, in 1992, David a recenzat-o in „Newsday”.
Ispita radicalismului estetic
Cand a incetat din viata, la sfirsitul lunii decembrie 2004, Susan Sontag, celebra scriitoare new-yorkeza, figura emblematica pentru marile tensiuni spirituale ale Americii ultimelor decenii, se bucura de o imensa, quasi-iconica autoritate intelectuala. Avea 71 de ani si apucase sa participe la cele mai aprige dispute care au marcat viata spirituala americana din a doua jumatate a secolului trecut si inceputul noului veac. Comparabila, cred, cu un Oscar Wilde prin refuzul tabuurilor filistine si prin curajul asumarii unor pozitii programatic non-conformiste, Susan Sontag si-a purtat cu demnitate blazonul autenticitatii ca formula existentiala. Nu a vrut sa fie ostateca vreunui corset ideologic. S-a alaturat cu fervoare intelectualilor de la “Partisan Review”, impartasind cu acestia gustul iconoclast pentru modernitate si avangarda, dar si dispretul umanist pentru orice expresie a mentalitatii gregar-totalitare. A indraznit sa propuna un radicalism estetic combinat cu unul al optiunilor politice. Nu s-a ferit insa sa-si recunoasca erorile. A condamnat razboiul din Vietnam, dar a fost la fel de neinduplecata in blamarea comunismului pe care l-a numit, spre oroarea amicilor ei de stinga, “fascism implinit” (fulfilled Fascism).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
