Ziua Internaţională a Poeziei, oficializată de UNESCO în data de 21 martie, este sărbătorită la Timişoara, de către Fundaţia Culturală „Orient Latin”, pentru al şaselea an consecutiv. Ca si in editiile precedente aceasta zi va fi sarbatorita printr-o serie de manifestari culturale ce vor cuprinde lansari de carte, lecturi, recitaluri, proiectii de filme, decernari de premii.

Celelalte ediţii, care au avut loc la Clubul „The note”, Teatrul „Merlin”, Teatrul Naţional Timişoara, şi Filarmonica „Banatul”, au prilejuit onorarea, prin recitaluri şi proiecţii, a memoriei unor scriitori ai cetăţii intraţi, nemeritat, într-un con de umbră: Damian Ureche, Adrian Derlea, Nicolae Romândaşu, Dan Emilian Roşca, Cătălin Isman, Victor Ţache Ţintoi, Iosif Costinaş, Virgil Şchiopescu, Marius Munteanu sau Ion Dumitru Teodorescu.

Incepand cu anul 2007, Fundaţia Culturală „Orient Latin” acordă premii de excelenţă unor personalităţi literare cu operă şi statut, care, din varii motive, nu sunt membre ale Uniunii Scriitorilor. Iată laureaţii: 2007 – criticul şi prozatorul Adrian Dinu Rachieru, criticul şi poetul Ionel Bota, directorul Teatrului Vechi din Oraviţa; 2008 – prozatorul şi criticul Gheorghe Secheşan, poeta şi prozatoarea Maria Bologa; 2009 – poetul şi jurnalistul Constantin Mărăscu, poetul şi criticul Valeriu Drumeş, 2010 – prozatorul Marcel Luca. Premiul „Horia Ionescu”, care se acordă unui actor cu inserţii în viaţa poeziei timişorene, la ediţia I (2010), i-a fost înmânat lui Doru Iosif, poet şi muzician. Trebuie să completăm că, între timp, primii trei au devenit membri USR.

Consecventă ideii de păstrare a unei imagini nedeformate a literaturii timişorene, Fundaţia Culturală „Orient Latin”, în afară de revista trimestrială de literatură şi arte, care apare neîntrerupt din anul 1993, a tipărit volumele „Poezii alese”, de Damian Ureche, „Ţache” de Victor Ţintoi, „Teatru”, de Iosif Costinaş şi „Treisprezece poeţi timişoreni vii”.

La cele cinci ediţii de până acum, Ziua Poeziei s-a bucurat de colaborarea a numeroşi actori şi muzicieni de prim rang ai urbei, care au asigurat o înaltă ţinută acestor întâlniri.

Potrivit comunicatului organizatorilor, programul manifestarilor dedicate ZILEI MONDIALE A POEZIEI, ediţia a VI-a cuprinde:

* Prezentarea noului număr al revistei de literatură şi arte „Orient Latin”;

* Festivitatea de acordare a premiilor anuale de excelenţă literară ale Fundaţiei „Orient Latin”;

* Festivitatea de acordare a Premiului „Horia Ionescu” (ed. a II-a, înmânat de Călin Ionescu, fiul regretatului actor şi regizor timişorean);

* Lansări de carte:

- „Poeţi din Basarabia”, de Adrian Dinu Rachieru;

- „Fetele oraşului tău”, de Marian Oprea;

- „Contabilul eşecurilor”, de Victor Georoceanu;

* Recital din volumul „Dedicaţii” (despre poeţi timişoreni), de Dinu Barbu (îşi dă concursul actorul Doru Iosif);

* Remeber Ioan Crăciun (recită actriţa Simona Vintilă);

* Recital folk – fraţii gemeni Adrian şi Cristian Ilie;

* In memoriam: Medalion „George Drumur, la centenar” (cu participarea lui Marian Drumur, fiul regretatului scriitor, şi a actorului Vladimir Jurăscu);

* Film inedit din arhiva Victor Popa – „Vis cu Nichita Stănescu”;

* Recital: Radu Stoica (chitară) şi Florin Ferchiu (violoncel).