Sorin Ghergut citeste din cel mai recent volum al sau de poezii miercuri, 23 februarie, de la ora 18.30, la Clubul Taranului Roman. Volumul de poezii Orice(uverturi&reziduuri), aparut in colectia Cercul Poetilor Aparuti, la editura Pandora M, a fost lansat pe 10 februarie 2011. La seara de lectura vor mai lua parte Paul Cernat, Svetlana Carstean si Magdalena Marculescu.

Dupa o lunga absenta de pe scena poeziei autohtone, apreciatul poet Sorin Ghergut revine cu un volum extrem de asteptat care pastreaza intreg caracterul ludic al instrumentarului sau poetic, adus insa la zi printr-un proces incantator de maturizare stilistica si tematica: Orice (uverturi&reziduuri).

"Cercul Poetilor Aparuti isi propune sa le ofere poeziei si poetilor condurul vizibilitatii, fara a-i deposeda de dragii lor saboti grei din lemn cu care se strecoara lent si obligatoriu discret prin meandrele contemporaneitatii. Este, fara indoiala, o sansa sa inauguram Cercul Poetilor Aparuti cu un autor precum Sorin Ghergut, a carui poezie este insasi definitia seductiei continue, rusinate din cand in cand de ea insasi si neobrazat de inteligente.", spune coordonatorul colectiei, Svetlana Carstean.