Succes de public dar si in fata unui juriu alcatuit din personalitati ai lumii lirice internationale si condus de Raymond Duffaut, "Ingerul de foc" al lui Prokofiev in regia lui Silviu Purcarete a cucerit premiul pentru cel mai valoros spectacol de opera din competitia Armel Festival de la Szeged, informeaza Institutul Cultural Roman din Budapesta.

Incheiat joi seara, dupa un parcurs de un an in care s-au pus in scena cinci productii pe mai multe scene la Debrecen, New York, Krakovia, Bergen si Plzen si au fost selectati solisti din toata lumea prezenti in concurs, festivalul a premiat de asemenea cele mai bune voci feminine si masculine.

Soprana Cristina Baggio, din Italia, interpreta Renatei din "Ingerul de foc" a castigat premiul de 10.000 euro pentru cea mai buna solista, in vreme ce la voci masculine premiul intai nu s-a acordat, iar premiul secund s-a impartit intre Peter Balczo si Zsolt Haja, ambii solisti ai Operei din Budapesta.

Silviu Purcarete a facut un spectacol de marca impreuna cu scenograful Helmuth Sturmer, cu solutii suple si spectaculoase care au mentinut stranietatea unei opere rar jucate pe scenele lirice.

Un alt nume romanesc prezent in competitie este cel al mezzosopranei Iulia Vacaru selectata pentru "Veslefrikk" a lui Knut Vaage, in regia lui Robert Alfoldi, spectacol care a primit premiul publicului canalului ARTE. Cele cinci premiere au fost difuzate in direct pe canalalele Duna TV si ARTE, urmand sa fie prezentate si pe Mezzo.