Pentru bursele „Constantin Brâncuşi“ şi „George Enescu“, oferite de Institutul Cultural Român la Cité Internationale des Arts din Paris, acordate artiştilor plastici şi muzicienilor români, se mai pot face inscrieri pana pe data de 15 noiembrie 2010. Programul se adresează profesionistilor care au studiile universitare de specialitate încheiate, cu performanţe recunoscute în domeniu. Valoarea unei burse este de 4545 Euro iar durata stagiului este de trei luni.

Beneficiarii burselor vor fi găzduiţi şi vor putea lucra la proiectele propuse în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts.

Potrivit site-ului www.icr.ro documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei) sunt următoarele:

- formularul de înscriere;

- CV;

- copie după diploma de licenţă; în condiţiile în care candidatul este şi absolvent de studii aprofundate, se vor adăuga copii şi după aceste acte;

- un proiect de lucru, din care să reiasă: justificarea experienţei profesionale şi a competenţei în materie; un nivel artistic care să permită aprofundarea dialogului cu artiştii străini; relevanţa Parisului pentru realizarea proiectului: maxim 2 pagini în care să fie indicate locaţii/muzee/săli de concerte propuse spre vizitare, ce se va studia acolo, ce activităţi se vor depune.

- Pentru artişti – 10-20 de fotografii, cataloage (la plasticieni) în care să se menţioneze data şi dimensiunile reale ale lucrărilor;

- Pentru fotografi – 10-20 de fotografii 24/30 (în medie);

- Pentru video – 2 sau 3 DVD-uri sau CD-uri;

- Pentru muzicieni – una sau mai multe înregistrări pe casete audio sau CD

- Pentru compozitori – una sau mai multe partituri (nu se acceptă documentaţie în format electronic);

- un dosar de presă;

- perioada pentru care solicită bursa;

- 3 scrisori de recomandare;

Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011 824 Bucureşti.